Vinovați suntem cu toții – (și) pentru soții Stoian

    de - | 20 noiembrie 2019, 8:57 AM | Contributors | Topic special

    10

    În mai mică sau mai mare măsură, într-adevăr, vinovați suntem cu toții, nu doar cei direct implicați, nu doar artizanii, păpușarii și paiațele lor – ci noi, toți ceilalți, pentru ignoranță, pentru nepăsare, alții pentru a lor tăcere (complice sau nu), pentru că am acceptat (fie doar și tacit), pentru că am suportat și suportăm în continuare.

    MADONA STOIAN – noul administrator public al Județului Arad este (și) articolul care ne-a determinat să scriem prezentele rânduri. Acest articol, coroborat cu altele, care ni-l prezintă pe numitul GHEORGHE STOIAN (actualul/ultimul administrator public al Județului Arad și respectiv soțul MADONEI STOIAN) ca ”deja viitor” prefect al Județului Arad.

    Scriem aceste rânduri ca arădean autentic (născut și crescut aici), ca avocat al unei dreptăți/justiții superioare, ca autor de carte și articol. Scriem în ciuda faptului că: știm că și celor mai sus nominalizați li se vor aplica fatalmente, cu verdictul lor necruțător, legile imuabile ale Universului (îndeosebi aici Legea Cauzei și a Efectului).

    Mai știm cum la Roma, în carul triumfal, în spatele eroului învingător, un sclav îi șoptea neîntrerupt acestuia: memento mori (nu uita că vei muri/amitește-ți că vei muri) – cunoscând astfel ceea ce spectrul morții induce în toți acești oameni mici, în cei ahtiați de obținerea și păstrarea funcțiilor și a puterii, în cei îmbuibați de propriul eu, în imunzii slugarnici față de potentații zilei și deopotrivă tirani față de cei mai slabi/inferiori, în cei lipsiți de spiritualitate, verticalitate umană și demnitate. Am învățat și am înțeles astfel că toate ființele vii sunt muritoare deoarece viața poartă în ea germenele morții, dar astăzi (toate acestea) nu ne-au mai fost de ajuns. Să fi fost oare recent cititele cuvinte ale lui Nicolae Steinhardt: ”Soluția în fața injustițiilor e una singură: eroismul. Să nu taci, să vorbești, să lupți, să te afli în treabă.” – cele care ne-au ”învinovățit” ?

    Pregătind apărarea unui ziarist (acționat în judecată pentru scrierea unui pamflet – procesul este deja finalizat definitiv) am dat atunci peste următoarele minunate rânduri, rânduri care ne caracterizează acum (mai bine ca orice) starea de spirit: ”Condiția nașterii pamfletului e, așadar, dublă: conștiința autorului său că universul e stricat (…) alături de convingerea că numirea vinovaților e singura posibilitate de a sancționa dezastrul ireversibil. (…) pamfletul este un discurs exasperat în care sunt denunțate culpabilitățile: singur martor, și încă neputincios, al iremediabilului dezastru, pamfletarul nu poate fi altfel decât atroce și spumegat. El stă singur în colțul adevărului neascultat de nimeni, și cu atât mai vehement cu cât dezastrul e mai întins. [v. M. Răduță (ed.) Îi urăsc, mă! O antologie a pamfletului. De la cronicarii munteni la Pamfil Șeicaru, Ed. Humanitas, 2017]

    Oare chiar nimeni nu mai vede (și în cazul de față) disprețul feroce al autorităților publice față de noi cetățenii ? Chiar nimeni nu (mai) conștientizează cât de revoltătoare, dizgrațioasă și deopotrivă penibilă este situația acestor soți STOIAN care ne vor influența negativ (volens nolens) viețile prin puterile lor publico-administrative? Condensat totul într-o frază: tu STOIAN GHEORGHE (administrator al Județului Arad) îți ”angajezi” soția (care se suspendă din profesia de avocat) ca jurist într-un compartiment din subordine, după care aceasta este pusă pe locul tău (de administrator public), iar tu STOIAN GHEORGHE ”avansezi” la demnitatea de prefect.

    Să dăm mai departe cuvântul scris Maestrului Arghezi, următoarea descriere potrivindu-se ”mănușă” situației aici în discuție:”rareori s-a putut ivi, în patologie, o figură atât de înspăimântător derivată de la modelul ei uman, un hibrid monstruos și imposibil, o corcitură mai fenomenală, ca dintre un cimpanzeu retras în scorbura lui cu o broască îndelungat fornicată, și cu burta-n sus și culcată pe burtă.”

    Soții STOIAN sunt arhetipali pentru administrația publică românească, putând să fie dați ca exemplu de manual și pentru ceea ce înseamnă camarila politică. NU credem că lucrurile se vor îndrepta vreodată, dimpotrivă. Cei ce sunt acum copii, dar și copiii copiilor lor vor trăi într-o lume/societate și mai coruptă decât prezenta, și mai depravată, și mai imundă, mai vulgară, mai pestilențial-degradată, mai lipsită de valori, de repere autentice, de lumina spiritualității, de demnitate umană.

    Somn ușor, somn al rațiunii…

     

     — Avocat Bogdan Ionescu —

     

    Foto de articol:  WILLIAN HOGARTH – Gin Lane (Sursa: Wikimedia Commons)

    Foto 2FRANCISCO GOYA – El sueño de la razón produce monstruos (Sursa: Wikimedia Commons)

    P.S. – orice fel/tip de răspundere pentru acest pamflet aparține exclusiv autorului.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cu tot respectul, sclavul care mergea în spatele eroului din carul triumfal nu îi șoptea „memento mori”, ci „cave ne cadas” (ia seama să nu cazi). „Memento mori” este o expresie care nu avea nicio legătură cu ceea ce s-a menționat în articol. Fără malițiozitate, atunci când folosim un dicton sau citat celebru este bine să ne documentăm înainte, altfel…

      +2 voturi
      +1
      -1
    2. Soarta noastră a arădenilor este rânduită de ani buni de Familia și interesele, ofticările sau chiar micile manevre de moment ale acestui grup deloc interesat de faptul că pot marca nefavorabil vieți, destine sau afecta sănătatea unora. Dreptul la demnitate, să fim serioși, nu e de interes atâta timp cât se poate lăsa amprenta direct asupra sănătății ‘țintei’ iar odată bolnavă, cedează ! Și de multe ori, din păcate, inclusiv unii ziariști le țin trena și lovesc afectând sănătatea.
      Nu îi faci madamei E pe plac, lovim în arhitecții din sistemul public, care refuză să răspundă promt, căci doar sunt niște sărmani salariați la stat, iar statul doar suntem NOI, Familia !!! Luăm tot, case, terenuri și canale, facem fără vreun drept legal proiecte pe ele și le îndesăm cu forța pe gâtul funcționarilor că doar sunt subalternii noștri iar noi dictăm fix din biroul lui Geo cum trebuie să sune tot ! Acum că vor avea și prefectura în mână, urmează un adevărat delir pentru bieții funcționari publici angajați ai deconcentratelor. Madam o să construiască nu doar arhitectural grupul infracțional iar de răspuns o să răspundă în final tot sărmanii !!! Dânsa doar încearcă, iar pentru naivii care vor mușca, după momentul de glorie și măreție că au fost văzuți alături, de bază familiei înstărite în toate și deplin confuză spiritual, urmează ani de comă. Lili a fost favorită dar a devenit o victimă a familiei pentru că vrea doar să respecte legea iar pentru asta, se atacă murdar, indirect, iar Gheo vine la prefectură cu temă de casă că doar acolo se anchetează secretarii iar funcționarii din comisie sunt priviți ca simple figuri. De ce ? Aaaa, păi nuuuu, nu se atacă direct, ci indirect ca să-și permită ca animale sociale să contribuie apoi la rugăciunea colectivă pentru victimă, că doar pot jura că nu ei, ci alții. Ar trebui administratorul public să învețe, să simtă că anii care vin îi vor contura o viitoare calitate posibil de victimă. Ar mai trebui să cugete și să înțeleagă că și arhitectul uat-ului a răspuns la solicitări ani de zile, ca și alții și a răspuns nu chiar în totalitate ci doar atât cât să-și asigure liniștea.
      Au ajuns pentru a trăi de la o zi la alta ca funcționari publici doar pentru a-și asigura liniștea, pentru a jongla printre interesele Familiei, mulțumind seara că au mai reușit să treacă și de ziua de azi făcându-le măcar atât pe plac cât să nu îi atace de mâine.
      Păcat însă este că, nici psd-ul din Arad nu e mai bun, cu nimic.
      Dar marele păcat este că oamenii de bună-credință nu doar că nu sunt primiți în mediul politic ci fug de mediul politic. Iar dacă sunt primiți, sunt folosiți și …vai lor… Puținii politicieni mai puri sufletește, tac, execută ori găsesc un Gheo mândru că semnează într-o anume calitate.
      De fapt, această stare de fapt are deja statutul unei practici îndelungate prea adânc înrădăcinate pe care doar o constatăm mergând agale mai departe fiecare dintre noi.
      Deci, da, VINOVAȚI SUNTEM CU TOȚII !!!

      Aviz celor interesați din public și privat la a participa în biroul cu design frumos la împărțire de funcții publice, la trasare de puz-uri cu interes de necombătut și la marcare de destine omenești:
      Art. 12
      (1)Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:
      a)efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;
      b)folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
      (2)În sensul prezentei legi, operaţiunile financiare constau în operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, tranzacţii comerciale……… Pentru a fi efectuate ca acte de comerţ, operaţiunile financiare trebuie să constituie o acţiune de intermediere … făcută în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit. – Legea 160/2019
      Art. 13
      Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
      Art. 1121: Confiscarea extinsă
      (1)Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la art. 112, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracţiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material şi pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare:
      g)constituirea unui grup infracţional organizat;
      Legea 49/2018

      +16 voturi
      +1
      -1
      • Pamfletul de față NU are nicio legătură cu litigiul din link-ul inserat de către dvs. Îndrumați-l atunci pe numitul STOIAN să mă acționeze în judecata și sa încerce să conexeze apoi cele doua dosare – sa vedem dacă exista între ele vreo legătura. Am scris recent într-un comentariu pe facebook că: ”Să-ți fie teamă să dai până și un simplu like la o postare pe care o împărtășești, pentru a nu fi văzut astfel de către șefi, superiori, conducere sau alți membri de partid – aceasta înseamnă cu adevărat să ai o viață de nimic, trăită în genunchi. V-o meritați și îi meritați !”.
        Dvs. unde vă încadrati și cine sunteți ? Asumați-vă ceea ce scrieți, așa cum o fac eu: vertical, demn, intransigent.
        Îi prefer lui Van Gogh pe Carracci, Repin, Moreau sau Jean-Léon Gérôme, iar lui Nostradamus pe John Dee, Cagliostro si Contele de Saint-Germain. Iar impresia mea finala este ca dvs. preferati vecinatatea/compania sotilor Stoian. ..

        0 voturi
        +1
        -1
    3. Domnule Avocat, ideea era cu totul alta dar, din păcate, dumneavoastră nu ați înțeles substratul … aveam alte pretenții de la dvs!!!
      În altă ordine de idei, Doamne Ferește ca “Adormita Maicii Domnului” să rămână mult timp pe-acolo iar, Domnul cu Servietă să ajungă unde încă nu a ajuns!!!

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Atunci îmi pare rău că v-am dezamăgit, dar ați fost mult prea criptată sau profundă pentru a va putea înțelege. De altfel, odată ce sugerați existența unei conexiuni/întrepătrunderi/legături între anumite lucruri, care din punctul meu de vedere (ca autor) nu există – nici nu voi putea finalmente înțelege substratul/ideea dvs. Exista (din păcate) mult prea mult aleatoriu în actul de justiție. În general vorbind, nu mai poți să anticipezi rezultatul/soluția niciunui litigiu. Prea multe variabile, prea mare imprevizibilitatea. Iată, o posibilă temă de aprofundat…

        +3 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    1 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.