sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Cum a fost înlocuită protejata fostului prefect Stoian cu o altă… protejată. Mutare de culise la vârful Disciplinei în Construcții din Primăria Arad

    de Tudor Bogdan | 19 noiembrie 2025, 2:55 PM | Culise | Dezvăluiri | Recomandările editorilor

    0

    Pensionarea lui Gheorghe Stoian – fost prefect al Aradului și una dintre figurile cu greutate din administrația locală – a funcționat ca un detonator pentru o rocadă pregătită, după cum susțin surse interne, de mai multă vreme.

    În aceeași zi în care Stoian ridica paharul la evenimentul organizat în cinstea retragerii sale din Prefectură, primarul Călin Bibarț – absent notabil de la momentul festiv marcat de fostul edil Gheorghe Falcă și președintele CJ Arad, Iustin Cionca – ar fi mutat piesele pe tabla de joc.

    Potrivit informațiilor obținute pe surse, „la câteva minute” după ce Stoian și-a salutat colegii, Bibarț ar fi ordonat înlocuirea Corinei Pecican din funcția de șef interimar al Biroului Disciplina în Construcții, cu Daniela Szabo, o figură despre care se spune că îi este fostă colegă de clasă și, totodată, o persoană apropiată de Adrian Toma, șeful Poliției Locale. Numirea are caracter temporar – doar „câteva luni”, spun aceleași surse – dar cu posibilitatea de prelungire. Iar mulți din Primărie citesc această „mișcare” ca pe un preludiu al unei decizii definitive.

    Surse din administrație afirmă că tentativa de a o instala pe Szabo în această poziție nu este deloc nouă. Schimbarea ar fi fost încercată și cât timp Stoian era încă activ, însă influența acestuia ar fi blocat repetat manevra. Fostul prefect, cunoscut pentru atenția cu care își proteja… protejata, nu ar fi fost dispus să o supere deloc pe Pecican…

    Abia după pensionarea sa, Bibi a prins ocazia, iar numirea a fost făcută aproape instantaneu – un ritm care nu a trecut neobservat în instituție. Mișcarea a generat discuții aprinse printre angajați, care contestă atât oportunitatea schimbării, cât și practica – devenită regulă – de a opera astfel de funcții-cheie prin interimate succesive. Criticile vizează și pregătirea profesională a persoanei numite, într-o direcție care are un rol crucial în verificarea legalității construcțiilor din municipiu.

    Rămâne de văzut dacă această mutare este doar o ajustare temporară sau preludiul unei schimbări mai mari pregătite în culise. Dar, la cum arată lucrurile, povestea nu se oprește aici.

    Un final simbolic pentru „epoca Stoian”

    pensionare stoian 2

    Pensionarea lui Gheorghe Stoian pare să fi declanșat un moment de repoziționare administrativă. Stoian a fost considerat ani la rând o figură impunătoare, iar schimbarea produsă imediat după retragerea sa este interpretată de unele surse ca o dovadă că influența acestuia a ținut în loc anumite numiri. Mai mult, că se și zvonea că fostul prefect a avut un rol decisiv în „dosarul Elecon”, acela în care Gheorghe Falcă a fost trimis în judecată.

    Deocamdată, noua titulară, Szabo, cum spuneam exercită funcția doar temporar – la fel cum a făcut și predecesoarea sa timp de 10 ani. Rămâne de văzut dacă decizia va deveni permanentă sau dacă, în lunile următoare, Primăria Arad va organiza un concurs deschis pentru ocuparea postului. Schimbările pot fi însă influențate și de reformele pregătite la nivel guvernamental, care vizează reorganizarea instituțiilor publice și ar putea impune noi restructurări în administrația locală.

    Citește și:

    Rețeaua de firme cu aceeași adresă: cum se învârt milioane în spatele fațadelor istorice din centrul Aradului, pe spatele unor proprietari amenințați de Primărie cu impozite de 500 %

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.