Valentin Tamaș, zis „Ludu”, găsit mort în pădure lângă Gurahonț! Era urmărit general și condamnat la 8 ani pentru tentativă de omor





În urmă cu aproape trei ani de zile, în pădurile din apropierea localității Gurahonț a avut loc o răfuială între braconieri și pădurarul Sorin Jiva, acesta din urmă fiind o bună perioadă un ghimpe în coasta braconierilor din zonă.
Răfuiala s-a încheiat cu un atac cu arme de foc asupra pădurarului. Ulterior, cei doi suspecți, Surda Călin Ștefan și Tamaș Valentin, au ajuns în fața instanței, primindu-și sentințele.
Valentin Tamaș, condamnat la 8 ani de închisoare cu executare, a dispărut și a fost dat în urmărire națională, dar polițiștii nu i-au găsit urma.
Astăzi, Valentin Tamaș a fost găsit mort în pădurea din zona localității Gurahonț. „Se pare că este de mult timp decedat, poate două luni, o lună și jumătate. Corpul său era intrat în putrefacție, era lipicios”, spune una dintre sursele noastre.
Nu se cunosc detalii dacă moartea sa a fost violentă, dacă s-a sinucis sau a murit din alte cauze, dar vom reveni asupra acestui caz când vom primi mai multe detalii.
I se spunea „Ludu” și era în vârstă de 31 de ani.
„Tamaş Valentin este condamnat la pedeapsa de: 5 (cinci) ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor. În baza art. 188 Cod penal rap. la art. 67 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, h, n şi o Cod penal privind dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de armă, dreptul de a comunica partea vătămată Jiva Sorin Viorel şi cu membrii familiei acesteia, precum şi dreptul de a se apropia de locuinţa părţii vătămate şi locul său de muncă, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii”, scria Special Arad în data de 13 martie 2018.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)