joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Va fi o evaluare corectă sau „declarația de dragoste” din partea CLM a fost trimisă deja?

    de Tomck@t | 15 februarie 2022, 7:32 PM | Administraţie | Topic special

    3

    Ei sunt membrii Comisiei de Evaluare a activității pe anul 2021 a directorilor Doru Orban și Bogdan Costea

    Ieri, de Valentine’s Day, consilierii locali au „bătut în cuie” detaliile evaluării anuale a lui Doru Orban (directorul Filarmonicii Arad) și a lui Bogdan Costea (directorul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”). În ambele cazuri, va fi evaluată activitatea managerială pe anul trecut, 2021. Contează însă destul de mult cine vor fi membrii Comisiei de evaluare, tocmai de aceea ne întrebăm: s-a bătut în cuie – cu o lună înainte de evaluări – păstrarea celor doi în funcție… sau vom avea parte de surprize?

    Începem cu Filarmonica Arad, deoarece scandalul care-l înconjoară pe directorul Doru Orban a rămas, de ani de zile, fără rezolvare. Reamintim faptul că, anul trecut, Doru Orban a obținut o notă extrem de mică, 7,61, nota de trecere fiind 7. Singurul care a analizat „la sânge” proiectul de management al directorului Filarmonicii a fost consilierul local din partea PMP, Cristian Galea, ceilalți doi membri fiind mai mult decât permisivi cu evidentele derapaje ale lui Orban.

     


    UPDATE

    Între timp, componența comisiei de evaluare a managerului Doru Orban s-a schimbat. Detalii, aici.

    Astfel, rândurile de mai jos, în ceea ce-l privește pe Doru Orban, nu mai sunt valabile.
    Comisia de evaluare a managerului Bogdan Costea a rămas, în schimb, la fel.


    Antoanela Naaji Barb Petru Nistor

    La evaluarea din acest an (17 – 21 martie), Galea nu va mai face însă parte din comisie, reprezentanta autorității locale fiind consilierul local Antoanela Naaji, ceea ce, cu siguranță, îi surâde deosebit de mult managerului. Antoanela Naaji, membru PNL, a dovedit deja că știe să închidă nu doar un ochi, ci să fie oarbă și surdă complet în fața acuzațiilor sau în fața neregulilor – știute foarte bine la Primărie, dar ignorate – din ograda Filarmonicii. Ea a fost repusă, anul trecut, în Consiliul de Administrație al Filarmonicii, după două luni în care a fost înlocuită cu consilierul USR PLUS, Codrin Dacian Vlad, cel care a încercat să găsească o soluție – „deranjantă”, după cum s-a observat – pentru rezolvarea problemei angajărilor în instituție. Așa cum am semnalat în repetate rânduri, numărul personalului artistic este mult sub limita normalității la Filarmonica Arad. Antoanela Naaji, în schimb, nu a constatat de atunci absolut nicio problemă la acest capitol. Ne întrebăm dacă va observa greșelile manageriale ale lui Doru Orban din 2021 (de exemplu cele divulgate în investigația Special Arad) sau va considera în continuare că totul este roz la Filarmonica Arad.

    Conform procedurii, înlocuitorul ei în caz de nevoie va fi un alt consilier local, cel numit de CLM fiind Barb Petru Nistor, tot consilier PNL.

    Ceilalți doi membri titulari ai Comisiei de Evaluare vin din exterior, tot conform procedurii.

    vasile jucan

    Despre Prof. univ. dr. Vasile Jucan, rectorul Academiei de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj se zvonește că ar fi un apropiat al Partidului Național Liberal, dar în rest, pe plan profesional, se găsesc doar laude la adresa sa. Vasile Jucan a câștigat numeroase concursuri naționale ca violoncelist, dar și ca membru al diferitelor formații camerale, aflăm de pe societateamuzicala.ro. Pe lângă cariera interpretativă, Vasile Jucan are și o intensă activitate pedagogică, fiind profesor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, unde deține gradul didactic de Profesor universitar doctor și funcția de rector al Conservatorului clujean. În 2018, a fost numit Cetățean de Onoare al Clujului.

    Vlad Mateescu

    Despre Vlad Mateescu – dirijor și manager al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești găsim, de asemenea, doar vorbe de laudă, uneori mai mult decât pompoase, în revista bucureșteană Ambasador pentru România fiind numit „revelaţia managerială în peisajul cultural românesc”. Nu dorim să contestăm meritele profesionale ale dirijorului / managerului Vlad Mateescu, deoarece ele vorbesc de la sine. Vlad Mateescu a devenit cel mai tânăr director de filarmonică nu doar din România, ci din Europa, la 28 ani, în 2015, iar în 2018 a fost numit „Managerul cultural al anului” la Premiile MUZZA. Față de Filarmonica lui Orban, Orchestra Filarmonicii lui Mateescu a participat foarte des în ultimul timp la prestigiosul Festival „George Enescu” și organizează două festivaluri, Ploieşti Jazz Festival și Festivalul Internațional de Canto Cezar Ouatu. Pe lângă Orchestră simfonică și Cor, Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești are și un Big Band, o orchestră populară, un cvartet și un jazz trio. De asemenea, instituția are aplicații pe App Store și pe Google Play, iar transmisiile concertelor sunt profitabile, cu abonamente virtuale, pe un site dedicat, virtualconcerthall.ro.

    În schimb, modul în care Reușita TV din Ploiești îl laudă cu regularitate pe Vlad Mateescu este cel puțin dubios. În acest articol elogios, cu titlul „Un OM, un PLOIESTEAN, un ARTIST. LA MULTI ANI, VLAD MATEESCU!”, știrea este, pur și simplu, ziua de naștere a managerului. „Vlad Mateescu dirijeaza Filarmonica Ploiesti catre succes” – este un alt interviu-promo realizat tot de Reușita TV, iar emisiunea pe YouTube „Proces Verbal cu Bogdan Enache” are, de asemenea, doar cuvinte mieroase la adresa lui Mateescu, într-un interviu online.

    Supleantul este managerul care declarase că mamele care-și duc copiii la proteste merită „măcar un glonț în cap”

    Gabriel Zamfir

    Gabriel Zamfir – managerul Filarmonicii „Oltenia” din Craiova este cel care ar putea fi un înlocuitor în Comisia de Evaluare a lui Doru Orban, în cazul în care unul dintre cei de mai sus nu va putea veni la Arad. Gabriel Zamfir are însă un renume negativ care-l întrece înzecit până și pe cel al lui Orban. În 2019, acesta a fost în centrul unui scandal care amintește de Eurovisionul de la Arad. La concertul Placido Domingo Jr. la Craiova, organizat de Filarmonica „Oltenia”, s-au vândut doar 404 bilete, dar directorul Zamfir Gabriel a împărțit 1.200 de invitații. Fostul preot ajuns directorul Filarmonicii „Oltenia” este cel care afirmase, în 2018, că mamele care au mers la protest însoțite de copii ar merita „măcar un glonț în cap”, potrivit B1 TV. Despre „dinastia Zamfir“ de la Craiova a scris atât Gazeta de Sud, cât și PressOne. Tot de aici aflăm că tatăl acestuia, preotul Gheorghe Zamfir (nicio legătură cu celebrul naist), este conferențiar universitar la Facultatea de Teologie din Craiova și are sentință definitivă de colaborator al Securității comuniste. Merită citit și articolul „Gabriel Zamfir, un management scandalos la Filarmonica „Oltenia”!” din cotidianul Cuvântul Libertății.

    Revenind la viitoarea evaluare a managerului Doru Orban, comisia de soluționare a contestaţiilor (în cazul în care vor fi) este următoarea:
    – Kurucz Tibor – director artistic Filarmonica Oradea – titular
    – Prof. univ. dr. Silviu Szentesi – Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad – titular
    – Dan Simion – director artistic Filarmonica „Banatul” din Timișoara – supleant
    – Decebal Fordon – reprezentantul autorității (PNL Arad) – titular
    – Ioan Găman – reprezentantul autorității (PNL Arad) – supleant

    Evaluarea lui Bogdan Costea – directorul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”

    În 2021, proiectul de management propus de Bogdan Costea pentru următorii patru ani a primit o notă suficient de bună din partea evaluatorilor, 8,95. În cazul lui, evaluatorii nu au avut de-a face cu subiecte scandaloase precum în cazul lui Doru Orban, dar e de menționat că aceasta a fost cea mai mică notă obținută de către managerul în funcție, în anii anteriori având doar note peste 9, semn că există anumite nemulțumiri legate de management și în cazul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.

    Rămâne de văzut cum vor considera membrii Comisiei de Evaluare între 10 – 14 martie.

    Csilla Aur Cosmin Buruc

    Reprezentantul autorității locale (titular) va fi consilierul local Csilla Aur, din partea PSD Arad, membru al Comisiei de Educaţie, cultură, culte, copii, tineret, sport şi turism în cadrul Consiliului Local Municipal. Fiind cadru didactic, în ședințele CLM, aceasta a luat cuvântul cel mai adesea în privința unor subiecte care țin de educație. Despre ce (pare să) o mai preocupe pe Csilla Aur, vă invităm să consultați comunicatele ei pe Special Arad.

    Supleantul va fi tot din partea PSD Arad, consilierul Cosmin Buruc. El este membrul Comisiei „Servicii publice și protecția mediului” în cadrul CLM.

    Daniel Vulcu

    Din afara CLM Arad, membru titular al Comisiei de Evaluare va fi Daniel Vulcu – managerul Teatrului „Regina Maria” din Oradea. Anul trecut, acesta și-a recâștigat mandatul de director cu nota 9,10, după ce a fost mazilit nelegal în 2018, potrivit Ebihoreanul.ro. Controversatul concurs pentru funcţia de manager al Teatrului „Regina Maria”, prin care a câştigat contracandidata Elvira Rîmbu, a fost anulat în instanță, la Tribunalul Satu Mare. Actorul Daniel Vulcu a apărut și în două filme, „Rocker” (2012) și „Morgen” (2010), aflăm de pe CineMagia.

    Attila Balázs

    Al doilea membru titular în Comisia de Evaluare va fi Attila Balázs – managerul Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara. Nu știm dacă există vreo relație de prietenie între Bogdan Costea și Attila Balázs, dar obiectivitatea acestuia ar putea fi pusă la îndoială având în vedere că Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, cu Costea director, a colaborat în trecut cu Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”. În 2017, mai exact, cele două teatre fiind coproducătoarele spectacolului „Exit”.

    Ovidiu Caița

    Supleantul va fi Ovidiu Caița – director artistic al Teatrului de Nord din Satu Mare.

    Comisia de soluționare a contestațiilor va fi formată din:
    – Cătălin Grigoraș – manager general Teatrul Național “Aureliu Manea” Turda – titular;
    – Ioana Bogățan – manager Teatru de Păpuși “Prichindel” Alba Iulia – titular;
    – Florin Ionescu – manager Teatru de Vest Reșița – supleant;
    – Ilie Cheșa – reprezentantul autorității (PSD Arad / viceprimar) – titular
    – Liliana Waas – reprezentantul autorității (PNL Arad) – supleant

    Ambele evaluări vor avea două etape, în perioadele amintite mai sus. Dacă managerii vor trece testul, o doua etapă a evaluării este programată pe anul viitor, tot în martie, iar evaluarea finală a proiectului curent de management va fi în toamna anului 2023. Notele trebuie să fie peste 7 ca să fie de trecere și va fi calculată prin media aritmetică a celor două etape la fiecare evaluare.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Primaria ar trebui in primul rand sa tina cont de rapoartele de control comandate de primarie la filarmonica. In aceste rapoarte sunt evidentiate mai multe nereguli, unele grave, pe care primaria a preferat sa le secretizeze . Poate de aici ar trebui inceputa evaluarea.

      +1 voturi
      +1
      -1
    2. Ce să caute consilierul Cosmin Buruc în această evaluare ? El ar trebui pus pe post de actor de comedie, atât de mult seamănă cu „Bluto” din desenele cu Popaye marinarul ! Citez „El este membrul Comisiei „Servicii publice și protecția mediului” în cadrul CLM”. Păi această comisie ar trebui să nu-i permită acestuia să meargă pe stradă, la greutatea de 150 de kilograme ce le are, să nu distrugă cumva mediul înconjurător !

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.