Urmează sau nu restructurări în instituțiile subordonate Primăriei? (II) Am vorbit cu mai mulți directori de instituții sau companii subvenționate

    de Raluca Medeleanu | 20 aprilie 2021, 12:36 PM | Administraţie | Topic special

    1

    Directorul Poliției Locale Arad ne-a ignorat complet

    Bugetul pentru anul acesta este un subiect de interes mai ales pentru angajații instituțiilor și societăților subordonate Primăriei, care riscă, în perioada următoare, să-și piardă locul de muncă, din cauza diminuării sumelor alocate pentru cheltuielile de personal.

    Am dorit să aflăm cum sunt afectate instituțiile subordonate Primăriei, astfel că – în primă fază – i-am abordat pe Bogdan Costea (managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”), Doru Orban (managerul Filarmonicii) și Oana Pârvulescu (directorul DAS), pe care i-am întâlnit chiar la ședința în cadrul căreia s-a aprobat proiectul de hotărâre privind bugetul pe 2021. Citește AICI declarațiile lor. Ulterior, am contactat-o telefonic și pe Daniela Andreica, directorul CMCA, care însă nu a fost dispusă să ne ofere declarații, fiind în concediu medical.

    Astăzi, am revenit cu cea de-a doua parte a articolului, în care oferim o privire de ansamblu asupra situației a încă cinci instituții, ori companii subvenționate de Primărie: Cantina Municipală, Compania de Transport Public, CET Hidrocarburi, TOP S.A., Gospodărirea Comunală și Poliția Locală. La cea din urmă, cel puțin, am încercat. În repetate rânduri, dar am fost ignorați total. Menționăm că la Poliția Locală, consilierii locali au votat vineri tăieri suplimentare.

    Directorilor acestor instituții sau societăți comerciale le-am adresat aceleași două întrebări:

    • Ce părere aveți despre bugetul alocat în 2021 instituției/societății pe care o conduceți?

    • Câți angajați vor fi dați afară și din ce departamente?

    Menționăm că despre Cantina Municipală am auzit pe surse că ar fi într-o situație delicată, urmând să i se reducă drastic din personal, însă directoarea ne-a declarat că, din contră, nu există probleme financiare legate de cheltuielile de personal. Totuși, potrivit Bugetului General de Venituri și Cheltuieli, comparativ cu anul trecut, instituția a primit cu 400.000 lei mai puțin la acest capitol.

    Mariana Szucs, directoarea Cantinei Municipale:

    „Noi avem bugetul ceva mai mic față de anul trecut, dar nu cred că sunt probleme. Avem o persoană care a intrat la pensie, mai sunt două care urmează să intre la pensie, nu aș crede că avem probleme”, ne-a spus doamna Szucs, fiind de părere că instituția pe care o conduce este de maximă importanță în această perioadă de criză, astfel că nu ar avea de ce să îi fie afectată funcționarea.

    La Compania de Transport Public am aflat că reduceri de personal nu ar mai fi în discuție, mai ales că acestea s-au efectuat în anii anteriori. Totuși, directorul Godja ne-a spus că anul acesta bugetul instituției pe care o conduce a primit cu 5 milioane mai puțin pentru cheltuielile de personal.

    Claudiu Godja, manager CTP Arad:

    „Avem prins pentru 2021 un buget generos pentru investiții, iar pe partea de funcționare avem o scădere de 5 milioane în prima etapă, dar avem asigurări că se va remedia la prima rectificare de buget. Nu se pune problema de reduceri de personal. Se va reduce pe cale naturală însă, fără voia noastră, pentru că sunt mai mulți care merg în pensie. Dar vorbim de maxim zece sau cincisprezece persoane. Noi tot în jur de 500 am bugetat, ca anii trecuți. Vom face tot posibilul să ne încadrăm în buget”, a declarat Claudiu Godja pentru Special Arad.

    Marina Plaveți, purtător de cuvânt CET Hidrocarburi

    Nici la CET Hidrocarburi nu se ridică probleme financiare în acest an. „Fondurile au fost aprobate prin buget și ne asigură continuitatea distribuției energiei termice populației. Fiind societate comercială, ne descurcăm în limita a ceea ce avem. În ceea ce privește cheltuielile de personal, nu se pune problema disponibilizărilor”, ne-a transmis Marina Plaveți, purtătorul de cuvânt al CET Hidrocarburi.

    Stelian Nistor, directorul Târguri, Oboare, Piețe (TOP) S.A.

    Pe de altă parte, Stelian Nistor, directorul TOP S.A., ne-a spus că cel mai mult au fost afectați financiar din cauza restricțiilor din pandemie, mai ales din cauza închiderii Oborului: „Bugetul încă nu e definitivat, urmează să îl aprobăm peste 45 de zile, suntem încă în analize pentru viitor. Suntem pozitivi, încercăm să facem să fie mai bine, dar nu depinde de noi cât vor dura restricțiile, cât vom mai fi în scenariul roșu”. Acesta ne-a spus că și anul trecut au fost afectați din cauza închiderii Oborului și că nu au avut oameni suficienți. „Când nu încasezi, trebuie să iei anumite măsuri”, ne-a spus acesta.

    Martin Ovidiu, directorul Gospodăririi Comunale Arad

    Directorul GCA a fost scurt în declarații, dar măcar ne-a răspuns: „Zilele acestea urmează să mai merg la Primărie, momentan însă nu vă pot oferi nicio informație legată de acest subiect”.

    Și ultimul, dar nu cel din urmă:

    Adrian Toma, directorul Poliției Locale Arad

    Cel pe care l-am sunat în repetate rânduri două zile la rând.

    Am primit un singur răspuns, o singură dată, după primul apel, cu un SMS: „Trimiteți-mi un mesaj text”. I-am trimis întrebările ieri (luni), de atunci însă nimic, chiar dacă l-am sunat insistent de pe trei telefoane diferite.

    Am dorit răspunsul lui, mai ales că vineri (16 aprilie), consilierii locali au votat un amendament adus chiar de PNL, prin care s-au mai tăiat bani din bugetul Poliției Locale Arad, atât la capitolul cheltuieli salariale (minus două milioane lei), cât și la cheltuielile materiale (minus un milion de lei).

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    1 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.