marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Urmează sau nu restructurări în instituțiile subordonate Primăriei? Ne-au răspuns Doru Orban, Bogdan Costea și Oana Pârvulescu

    de Tomck@t | 16 aprilie 2021, 3:11 PM | Administraţie | Topic special

    2

    Daniela Andreica n-a vrut să comenteze, fiind în concediu medical

    Tema bugetului local pe anul 2021, care a fost aprobat astăzi în ședința CLM (cu anumite amendamente), a fost și este un subiect de interes mai ales pentru angajații instituțiilor subordonate Primăriei, care riscă, în perioada următoare, să-și piardă locul de muncă în urma restructurărilor anunțare de primarul Călin Bibarț. La ședință au fost prezenți trei manageri, cărora le-am adresat la final următoarele întrebări scurte și la obiect:

    • Ce părere aveți despre bugetul alocat în 2021 instituției pe care o conduceți?

    • Câți angajați vor fi dați afară și din ce departamente?

    În timpul ședinței, Doru Orban, managerul Filarmonicii Arad, a stat sus, la balconul Sălii Ferdinand. L-am așteptat, însă, la ieșire, după ce s-a terminat ședința CLM. Daniela Andreica, managerul Centrului Municipal de Cultură nu a fost prezentă, dar ulterior am contactat-o telefonic. Și-a motivat absența cu probleme de sănătate, fiind în momentul de față în concediu medical. Tot cu acest argument a refuzat să ne dea declarații (chiar și scurte). La ședință au mai fost prezenți și Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” și Oana Pârvulescu, directorul Direcției de Asistență Socială (DAS) Arad, care au răspuns solicitării noastre de a oferi informații asupra situației financiare.

    Doru Orban, managerul Filarmonicii:

    – Vă răspund la întrebări săptămâna viitoare, doar să primesc mai întâi o hârtie oficială. Eu m-am abținut până acum de la comentarii, chiar dacă a fost un subiect pozitiv, am tăcut, pentru că știu că nu-i vremea să cultivăm conflictul.

    Bogdan Costea, directorul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”

    Managerul teatrului ne-a dat de înțeles că, în momentul de față, nu ar intra în discuție vreo concediere în instituția pe care o conduce. În niciun caz din personalul artistic (actori).

    – Față de bugetul inițial pe care l-ați solicitat, cât din sumă este acoperită?

    – La momentul de față, prin amendamentul care s-a votat, s-a acoperit una dintre cele două luni cu lipsa financiară cu cheltuielile de personal, iar din declarațiile care s-au auzit aici în sală rezultă că odată cu rectificările bugetare ale anului, după cele șase luni pe care le prevede legea, probabil că se vor suplimenta fondurile, astfel încât salariile vor fi asigurate până la sfârșitul anului pentru personalul existent astăzi.

    – Este acoperită financiar pe partea de funcționare instituția?

    – Din punctul de vedere al unor proiecte asumate minimal, putem spune că da, dar nu mai există asemenea anvergură cum a fost în anii precedenți, înainte de pandemie, pentru că sunt și condițiile dictate de șantier, dar și din cauza Covidului.

    Oana Pârvulescu, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială:

    – Ce părere aveți despre bugetul alocat în 2021 instituției pe care o conduceți?

    – Anul acesta, în ceea ce privește bugetul de cheltuieli salariale al Direcției de Asistență Socială, au fost alocați mai puțini bani, comparativ cu anul trecut. Vom vedea ceea ce urmează, vom face calculele necesare, astfel încât să putem să continuăm activitatea, cât să și asigurăm salariile angajaților noștri.

    – Câți angajați vor fi dați afară și din ce departamente?

    – În ceea ce privește restructurările nu aș putea să vă dau un răspuns, deocamdată. În acest moment s-a adoptat această nouă formă de buget, dar în același timp trebuie să ținem cont de tot climatul actual, atât pe plan național și regional, cât și local. Trăim într-o perioadă foarte grea, o perioadă în care sărăcia a crescut și, iată, se perpetuează tot timpul din cauza acestei pandemii, fapt care se reflectă și în situația socială locală, arădeană. De aceea, în ceea ce privește cheltuielile bugetare, trebuie să ținem cont și de acest aspect, deoarece activitățile noastre, în domeniul de asistență socială, au crescut, s-au diversificat și se pare că aceste nevoi sociale vor crește din cauza pandemiei chiar mai mult. De aceea, în momentul de față, nu aș putea să spun dacă vor exista restructurări. Desigur, vom avea discuții și cu Primăria și în funcție de necesități sau acolo unde și ce se impune, se vor lua măsurile necesare, repet, ținându-se cont de toți factorii sociali și, în același timp, financiari.

    – În cazul în care vor fi disponibilizări, chiar și doar 2-3 oameni, cât de mult ar afecta funcționarea instituției pe care o conduceți?

    – Da, ne-ar afecta funcționarea instituției, indiferent că am disponibiliza o singură persoană sau mai multe, deoarece noi de ani de zile lucrăm minimal, nu am mai avut angajări de ani de zile. Excludem aici creșele unde, anual, poate am făcut angajări, dar acolo vorbim de finanțări separate, din bugetul de stat și nu din buget local. De aceea, desigur, oricare persoană care ar fi pusă într-o eventuală discuție de restructurare, ar afecta activitatea pe care o desfășurăm în domeniul social.

    Citește și: Urlete, certuri și alarme Covid la ședința de votare a Bugetului Aradului. „Doar ISU și Ilie Cheșa au deranjat armonia”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Oana Parvulescu nuuuuuuuuu!
      E atat de utila partidului si atat de obedienta!
      Nu scapati,va rugam,un om atat de valoros din functiile de pierde-vara,pierde-timp!
      Atat de draga primarului pentru caracterul iubaret incat ea nu va pleca;nu-si pierde ea postul dupa atat efort pentru a-l obtine!
      Rusine PNL…un partid plin de nulitati!

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.