„Urbanul remodelat în mod brutal și nimicul care vine după”, la kinema ikon

Vineri, 24 septembrie, de la ora 18, cel mai nou episod din serialul de expoziții kinema ikon îl va avea în prim plan pe scriitorul Iulian Leonard: „Rubbernecking 101” – o expoziție media care își propune scoaterea la iveală a unei lumi raw, părăsite/date la o parte sau insesizabile/ascunse. „Interogarea acesteia se realizează în permanență, soundtrack-ul dialogând cu mediul imediat prin evidențierea sa la nivel senzorial. E o lume pe care o știți exact așa cum nu e”, se anunță în descrierea evenimentului.
Expoziția media va avea loc în sala kinema ikon a Muzeului de Artă, iar intrarea va fi, ca de obicei, liberă.
„Ideea de alienare este prezentă printr-un spațiu public privit pe furiș de un observator consecvent. Plotul este uniform, iar imaginile, surprinse în cel mai mic detaliu (pe layere), se determină una pe cealaltă laolaltă cu fundalul audio. Ne referim astfel la o revenire perpetuă, un ping pong total care combină infernul cu un ludic intrinsec – acesta din urmă subordonându-l pe primul.
Luarea la cunoștință a monotonului înseamnă automat și transformarea sa în meditație și realizare. Totul se află într-o continuă mișcare, punând accentul, totodată, pe tempoul universului (deși acest lucru pare de multe ori insesizabil).
Când lumea-i luată în întregul ei, plictisul e o iluzie, dar lucrurile «cu adevărat» uimitoare se întâmplă foarte rar. Prin urmare, filmele de față înlocuiesc voit rotița hamsterului cu acel ceva total diferit. Totuși, trebuie să fim conștienți că atenția (răbdarea) noastră se clatină din temelii, pe când lucrurile bune necesită timp (cronologia zi-noapte-anotimpuri). Aici observăm urbanul remodelat în mod brutal și nimicul care vine după, supraviețuirea rămânând astfel singurul nostru target viabil. Ca atare, lumea-i prezentată ca o barcă în derivă, unde constrângerile sunt tot mai mari și unde banalul, care e cheia, e omis în totalitate. În concluzie, neluarea ei în serios devine ultrarelevantă, iar lucrurile pe care le luăm în mod gratuit trebuie prețuite la reala lor valoare (momentele de acalmie pe care nu ni le acordăm/permitem și care dau nuanță și ritm vieții)” – Iulian Leonard.
Soundtrack-ul proiecțiilor video este realizat de Rodion G.A., Topographer, Monocore, Berlin Noir, Makunouchi Bento, Alex Halka și Mitoș Micleușanu.
Comentariile portalului
Am comentat mai înainte ! Dar nu pot sa ma abtin ! Cine conduce UTA?!! Sa le fie rusine! Mai( te cunosc de peste 20 de Ani) falca cu Gașca ta ce (...)
Sa nu ne amagim! “uta” așa am scris este cea mai slaba echipa in Superliga !! Daca te bat Mioveni, Argeș, Chindia scote egal pe norocul nostru etc. Ce mai (...)
Dupa meciul cu Mioveni, place , nu place trebuie sa recunoaștem ca “uta” este prea mica pentru acest razboi care se numește superliga. Este cea mai slaba echipa din (...)