NAVI TRAVEL răspunde în cadrul investigației Special Arad despre Centrului Cultural Județean, „luând fața” directoarei Ana Maria Dragoș și vorbind în locul ei
TITLUL PRINCIPAL: Cum pot să fure o mână de inculți milioane de lei de la „Cultură”? Uite că Ioțcu și cu gașca lui au putut! Vezi „tunuri” uluitoare pe care CJ le-a dat, cu concursul CCJ Arad
În epopeea sa infracțională cu subiect și predicat de mari clasici, care încă se scrie, iată, inclusiv online, Nicolae Ioțcu nu a fost nici pe departe un personaj solitar. N-a făcut singur ce-a făcut și a împărțit la toată gașca. Deloc cu zgârcenie… „Ioțcu e băiat bun”, vorba pe care o răspândea prin portavoci monocolore și afine, pentru cei ce conosc limbajul codificat al corupției, nu e chiar o vorbă-n vânt: cu cei din jurul său, Ioțcu era chiar băiat bun… un fel de haiduc oficial până la Dumnezeu, sau (că să respectăm proporțiile și să nu scufundăm Universalul în Provincial) până la Episcop. Un haiduc de Stat care fură banii de la angajatorul lui, Statul, și îi împarte cu Partidul devenit, astfel, Stat autonom în Statul oficial… un animal mitologic care se devorează singur.
Politicieni cu moralul și cariera de-o șchioapă, funcționari cu competența „la apelul bocancilor”, oameni de afaceri parcă inventați peste noapte de un Hermes beat, ziariști celebri la ei pe scară – o întreagă lume sistematizată mafiot-partinic a luat cu și de la Ioțcu.
Partidul – vorba vine… pentru că mafia asta-i peste orice partid… îl traversează, îl domină, îl face sclav dependent și îl așează la toate nivelurile – oricare ar fi omul (excepții n-avem, până la momentul de față). Mafia care transcende partidul. Ioțcu avea oameni din toate partidele – iar când spunem „partidele” ne referim la faptul că făcea partide de parandărăt cu oameni pe care nu îi controla la carnetul de partid, ci doar la cel de credit… La ăia de la el din partidul propriu-zis, fie vorba scurtă deocamdată, le dădea chiar puțin, foarte puțin. De exemplu, față de Navi Travel de la partidul… de la partidul lui Ioțcu ce călătorește, aruncând cu bani în propria grădină, călare pe sipetul zburător cu fondurile publice.
Și hai… dac-ai zice că fură de la politică… pentru că de aia-i ea, politica, curvă, să furi de la ea și ea să fure de la tine până la adânci bătrânețe.
Dar, totuși, când spui CULTURĂ, te aștepți ca de la CULTURĂ să se fure de ordinul milioanelor de euro? Așa-i că nu?!
În limbaj de presă cvasiconvențional discutăm în cele ce urmează: prin Centrul Cultural Județean (CCJ), sub directoratul Anei Maria Dragoș și sub președinția lui Nicolae Ioțcu la Consiliul Județean (CJ), s-au derulat nici mai mult, nici mai puțin decât 110 contracte de achiziții publice atribuite direct de Centrul Cultural Județean Arad pentru execuția de lucrări, prestare de servicii și furnizare de bunuri în perioada 1 ianuarie, 2012 – 21 august, 21 august, 2015. Rețineți: vorbim aici, în această investigație, doar de secțiunea „Cultură”! Beneficiară a acestor contracte de drept, cu milioanele de euro din spatele ei cu tot, ar fi trebuit să fie Cultura Aradului, cu coronița ei de pețitoare a „potului cel mare” numit Capitală Culturală Europeană din fața sa cu tot.
În fapt, a fost o mână de firme clientelare, cu interese totalmente opuse Culturii în sensul ei adevărat, loial și demn în fața oricui. Special Arad deține întreaga listă a contractelor dintre CCJA și terți, prin CJ, și o va analiza împreună cu cititorii săi.
Să începem cu „Aradul contează” – de fapt, „Imnul lui Ioțcu” -, probabil cel mai penibil „moment muzical-artistic” din istoria acestui județ – ca să vezi pe ce prostii dai tu banii, arădeanule cultural
Am scris despre porcăria asta cu „Imnul Aradul contează”… am și „premiat-o” în cadrul (pseudo)concursului nostru despre „cel mai prost din curtea școlii în anul 2014”– dar nici nu ne-am imaginat (sic!) că așa ceva merită și bani! Și încă publici – alocați printr-o instituție de cultură. Adică cineva a dat pe IDIOȚENIA aia… ai dat tu, contribuabilule arădean, bani ca să asculți, să vezi și să răspândești în lumea întreagă imaginea asta despre tine:
Și n-ai plătit puțin! Întâi ai plătit la „creare platformă” 5.580 de lei pe 21.02.2014… la prima strigare, după care ai mai plătit de două ori, în 2015, câte 2220 de lei pentru „mentenanță site.” Uite, dă-i click aici și vezi pe ce site ai dat tu, arădeanule cultural, 10.000 de lei: www.aradulconteaza.ro. Firmei SYSADMIN i-ai dat banii ăștia – adică uneia dintre firmele de casă ale lui Ioțcu.
Boon! Ai mai cumpărat apoi, s-o știi și tu, de 3472 de lei mape și pixuri cu „Aradul contează” de la firma BETTER REFLECTION (una dintre favorite… ne vom mai întâlni cu ea)… inclusiv medalii de 1674 de lei ți-ai achiziționat de la firma asta.
Iar ăsta a fost doar mărunțișul. „Grosul” l-a luat Generalul… toată lumea știe cine-i Generalul și orchestra sa… din bani publici lipiți pe frunte nu l-a scos Ioțcu, în ultimii 4-5 ani, din ciclu` „Mi-e sete și te vreau”…
Vreo 35.000 de lei ai dat numai pe imnul de tocmai l-ai înjurat – deci ai cotizat și tu, arădeanule impozitat, la General.
Dacă pui problema în felul ăsta, Aradul contează… ce să-ți povestesc!
Dar oare contează pentru tine, arădeanule cultural care ești, că de 3 ori câte 336.890, 70 lei și încă 112.154 lei, 46.880 lei și 46.880 lei ai plătit pentru „Cazare cu pensiune completă la Moneasa – Casa Verde” firmei NAVI TRAVEL (facsimil 2 și 3)?
– asta în condițiile în care Casa Verde din Moneasa este o clădire publică, reconstruită din temelii, pe enorm de mulți bani. Cum adică tu ai spațiul, tu investești, tu utilizezi și faci tot, iar după aia le plătești unor… cine-or fi ei… și dac-or fi… „cazare cu pensiune completă” în propria ta casă?! Așa o fi proiectul doamna Ana Maria Dragoș? Sau așa o fi șmecheria?
Cât tupeu e aici?!
Sau cât tupeu ai să comanzi costume populare în valoare de aproape 100.ooo de lei (facsimil 3) pentru ca apoi să le oferi cu o mare dărnicie Generalului și orchestrei sale? Respectiv, cum să-l pui pe arădean, fără să-l întrebi măcar ce muzică-i place, să-i cumpere țoale lu` General?!
Parc-am fi maimuțe! – vorba unui cititor…
Nota bene: Observați titlul melodiei de mai jos, promovată de doamna director al CCJ Arad, Ana Maria Dragoș, în tot județul pentru sute de mii de lei, între anii 2011-2012, care-i aparține… normal că Generalului… și atunci imaginea culturii Aradului e completă… Zice acesta că „îl vorbesc niște ciufuți”…
UPDATE: Descarcă fișierul despre care doamna director de la Cultură habar n-avea că îl are pe propriul site public… până ce nu i-au (s)pus-o ziariștii!
Cineva – persoană publică, dar cu principii… ca să rămânem la clasicii nemuritori – a făcut un pustiu de bine nu neapărat Anei-Maria Dragoș, ci contribuabliului generic arădean – și, într-unul dintre lungile sale momente de ingnorat esențialul, i-a pus pe site-ul – mai mult pulblic decât propriu – www.cjarad.ro/institutii-publice/3-centrul-cultural-judetean-arad.html întregul tabel cu contractele despre care discutăm în această investigație.
O parte a presei locale a contemplat acest document de 47 de pagini pe format print încă de vinerea trecută. O parte din această parte l-a lecturat cu teamă, căutându-se pe el și firma sa într-una dintre cele 110 poziții (și s-a găsit… veți vedea). O altă parte a acestei părți și-a sunat sponsorii întrebându-i „cum facem să…” ceva, iar o a treia parte a așteptat să-l dăm noi, ca după aia să-l dea „altfel”… „s-o dea cotită”… cum se zice în folclor.
Până la următorul update pe această temă, noi zicem că aveți cu ce vă delecta / enerva… mai ales că următorul update va urma tot astăzi. Până atunci, vă mai dezvăluim amănuntul de culise care relevează faptul că ieri, doamna Ana-Maria Dragoș și-a petrecut ziua autoisterizându-se pe tema că „acele contracte erau secrete! De unde au făcut rost ziariștii de ele și ce-i cu obrăznicia asta?! Se va lăsa cu proces!” – a tunat doamna director de la CCJA.
De la dumneavoastră de pe site le-am făcut rost, doamna director! 🙂 – și nu credem că aveți dumneavoastră tupeu să ne dați în judecată pentru asta…
Probabil că documentul nu va sta mult pe site-ul cja, așa că
DOWNLOAD FIȘIER COMPLET!
UPDATE 2: NAVI TRAVEL răspunde în cadrul investigației Special Arad despre Centrului Cultural Județean, „luând fața” directoarei Ana Maria Dragoș și vorbind în locul ei (VEZI REPLICA)
Special Arad a primit astăzi, la ora 10:36 AM, un e-mail din partea NAVI TRAVEL SRL – document, bănuim, intens gândit la niveul conducerii societății și intitulat „Comunicare oficiala.” În virtutea principiilor redacției noastre și a angajamentului asumat scris în pagina de CONTACT, prezentăm această replică în forma ei integrală, neintervenind în niciun fel în text:
Bună ziua,
Deoarece numele companiei noastre a fost menționat în articolul cu titlul: „Cum pot să fure o mână de inculți milioane de lei de la „Cultură”? Uite că Ioțcu și cu gașca lui au putut! Vezi „tunuri” uluitoare pe care CJ le-a dat, cu concursul CCJ Arad” din data de 17.09.2015, am dori să facem câteva precizări care se impun în acest moment.
În primul rând, credem că orice anchetă jurnalistică ce scoate la iveală ilegalități practicate de mediul de afaceri ajută la crearea unui context favorabil pentru dezvoltarea companiei noastre. De aceea, deoarece ați început acest demers care a dus la publicarea unor materiale concrete, credem că e necesară o cercetare aprofundată a subiectului – cu respectarea prevederilor legislative în vigoare.
Întrucât contractul de prestări servicii dintre compania noastră și Centrul Cultural Județean Arad nu conține nicio clauză de confidențialitate, vă prezentăm pe scurt conținutul lui, precum și cronologia colaborării dintre noi și CCJA în cadrul proiectului „Casa Verde – crearea unui Centru de Informare și Educare în Protecția Mediului” – HURO 1101/005/1.3.1.
În decursul lunilor august și septembrie 2014 am participat la selecția de oferte, organizată pe platforma SEAP, și potrivit criteriului de atribuire – prețul cel mai scăzut, cu respectarea documentației de atribuire, am fost declarați câștigători ai procesului de selecție pentru servicii de transport rutier specializat de pasageri, cod CPV: 60130000-8, și servicii de cazare in regim pensiune completă (mic dejun, prânz, cină), cod CPV: 55100000-1.
Concret, în cadrul proiectului transfrontalier, care era derulat în parteneriatul dintre Centrul Cultural Județean Arad și Primăria Orașului Mako, Ungaria, rolul nostru a fost să asigurăm transportul pentru tinerii participanți la cursurile organizate în stațiunea Moneasa, precum și cazarea în regim de pensiune completă, cu trei mese pe zi, pentru aceștia. O parte dintre tineri a venit din Arad, o altă parte din Mako. Proiectul s-a desfăsurat în perioada 23.09.2014 – 16.12.2014. Precizăm că în cadrul proiectului s-au asigurat un număr de 5440 de unități de cazare (nopți) cu mic dejun, prânz și cină incluse, pentru un total de 912 participanți. De asemenea, am asigurat trasport pentru participanți pe ruta Arad – Moneasa – Arad și pe ruta Arad – Moneasa – Mako – Arad.
Ca urmare a informațiilor apărute în articolul dvs., ne simțiți obligați să facem următoarele precizări:
1. Casa Verde este o clădire din stațiunea Căsoaia, nu Moneasa, care, din informațiile noastre, se afla în construcție în momentul derulării cursurilor care au făcut obiectul contractului dintre compania noastră si CCJA – așadar cazarea s-a făcut în două pensiuni private din stațiunea Moneasa (conform caietului de sarcini), care puteau oferi serviciile stipulate în contract.
2. Valoarea totală a proiectului nu corespunde cu cifrele din tabelul anexat articolului dvs., iar asta se poate vedea în contabilitatea CCJA, unde apar toate facturile aferente acestui proiect, facturi ce totalizează suma de 398.532,86 lei, la care se adaugă TVA, nicidecum 1.282.198,24 lei!
3. Suma totală a proiectului poate părea mare, însă pentru aproape 1.000 de participanți, serviciile oferite sunt complexe, deoarece un participant la unul dintre cursuri (care au durat în medie 6 zile) a primit transport (o parte din participanți fiind din Ungaria), cazare în pensiune și trei mese pe zi.
4. Nu considerăm că reputația companiei noastre, o agenție de turism turoperatoare cunoscută, este discutabilă doar pentru că ne-am îndeplinit cu succes obligațiile contractuale în relația cu o instituție publică, indiferent cine o conduce și cui i se subordonează.
5. După cum se poate vedea în informațiile de mai sus, dar și în documente oficiale, proiectul la care articolul dvs. face referire a fost unul de mare amploare, întins pe trei luni, o provocare pe care împreună cu partenerii noștri de încredere din industria de transport persoane și cea hotelieră am dus-o la bun sfărșit cu succes.
E reprobabil ca un asemenea proiect să fie redus la un singur comentariu atât de eronat, deși înțelegem obiectivul dvs. jurnalistic, de aceea vă încurajăm să solicitați Centrului Cultural Județean Arad următoarele documente: contractele de prestări servicii nr. 2363/05.09.2014 și 2510/23.09.2014, rapoartele de activitate nr. 1/16.10.2014, 2/17.11.2014 și 3/18.12.2014 precum și facturile NAV_A1409/16.10.2014, NAV_A1485/21.11.2014, NAV_A1524/18.12.2014, NAV_A1736/22.04.2015 și NAV_A1737/23.04.2015 (toate facturile aferente acestui proiect).
Credem că după informarea corectă veți putea trage concluziile potrivite cu privire la compania noastră și serviciile prestate pentru Centrul Cultural Județean Arad.
De asemenea, vă stăm la dispoziție cu orice alte detalii considetați a vă fi utile în derularea anchetei dvs. jurnalistice.
Așa cum cred ca înțelegeți, deoarece ne considerăm lezați de articolul la care am făcut referire în comunicarea noastră, vă rugăm respectuos să ne acordați acest drept la replică.
Vă mulțumim,
Conducerea NAVI TRAVEL SRL
Apreciind tonul și limbajul civilizat ales de NAVI TRAVEL pentru a dialoga cu noi și, implicit, cu cititorii noștri, îi asigurăm pe reprezentanții acesteia, pe cei ai Centrului Cultural Județean Arad, ai Consiliului Județean și ai oricărei alte instituții sau societate privată că vom documenta atât aspectele propuse de aceasta, cât și tot restul contractelor.
Autori: Alin Olteanu, Lucian Valeriu
Comentariile portalului
Doar așa, pedagogic: e o potrivire, nu o căutare. nola e pseudonimul meu - prescurtare de nume - de când fac jurnalism. Odată cu venirea digitalului cineva (...)
E.nola, de la Enola Gay, propagandistule. Trompeta progresitilor neomarxisti, asta ești, nimic mai mult! LGBTQ+, comunitate în care, mai nou, au loc și pedofilii. Pedofili care vor fi (...)
A fost, s-a dus....mâine e o altă zi. C'est la vie! Nu prea am impresii pozitive din perioada respectivă. viața petrecută înainte de revoluție. Mergeam mai (...)