Maestrul Dorin Frandeș despre imnul lui Ioțcu: „Să auzim ce zice consulul onorific al Italiei. Din punctul meu de vedere este o profanare a unui însemn național.”





MAIN POST: Ioțcu o furat (până și) Imnul partizanilor. Varianta Moara cu noroc – colț cu Mocrea – la „Bella Ciao” sună penibil!…
Melodia „Bella ciao” a fost cântată de mișcarea anti–fascistă în timpul rezistenței active în Italia între 1943 și 1945 – iar de atunci a devenit celebră în toată lumea. Autorul versurilor este necunoscut, iar muzica și spiritul cântecului se bazează pe un cântec popular cântat de plivitorii de orez de pe pe bazinul râului Po (regiunea Emilia-Romagna), în prima parte a secolului 20 – „Alla mattina appena alzata„. Muzicologii indică faptul că „Alla mattina appena alzata” trebuie să fi fost compusă în a doua jumătate a secolului al 19-lea. Cea mai veche versiune scrisă este datată 1906 și vine din Piemont.
Imn preluat de toți partizanii și de aproape toate armatele din lume – din Iran până-n SUA și din Argentina în Ucraina -, „Bella ciao” este un cântec cu un mesaj care leagă fatalitatea războiului de transcendență și este un afront poetic adus Invadatorului generic din partea eroului care luptă pentru libertatea țării sale („Iar dacă eu mor ca partizan / Oh bella ciao, bella ciao, bella, ciao, ciao, ciao! / Iar dacă eu mor ca partizan / Tu trebuie să mă îngropi / Și să mă îngropi, acolo sus pe munte /(…) / La umbra unei frumoase flori // Toată lumea care va trece / (…) / Îmi va zice „Ce floare frumoasă” // Aceasta e floarea partizanului / Care a murit pentru libertate”)
Deci, ce avem noi AICI?! O bătaie de joc avem… o adaptare falsificată, deturnată de la sensul ei-mamă, penibilă auditiv, care e și furt, și profanare, și incultură, și kitsch deodată. „Vrem mai mult!” – i-o pus Nicu Ioțcu să cânte pe pruncii ăia (pe care am înțeles că-i plimbă cu el pe la sindrofiile… bag samă, specifice postului lui de Sultan care și așa are tot) – …nu înțeleg: ce MAI MULT?! Titlul proiectului (unul idiot – și titlul, și proiectul), Aradul contează este, bineînțeles, nimic altceva decât un mijloc de a mai direcționa niște bani publici înspre simpatizanții… ahha… partizani, de orice culoare politică ar fi ei… partizani simpatizanți să fie…
Dacă cu loaza asta plagiată jenant și afonă vrem noi să ne batem pentru „Capitală cultural-europeană”… ei bine, de la primele acorduri am pierdut și cea mai mică șansă fie și să ne asculte cineva… să ne ia în serios.
Urmăriți clipurile atașate și formulați voi alte opinii… bazate pe ce vreți voi… Sau sunați-l pe Ioțcu și puneți-i „Bella ciao” cu Manu Chao, cu Goran Bregovic și… ziceți-i că vreți mai mult de la viață decât să vă fie el compozitor, dirijor… șef de taraf…
Maestrul Dorin Frandeș despre imnul lui Ioțcu: „Să auzim ce zice consulul onorific al Italiei. Din punctul meu de vedere este o profanare a unui însemn național.”
UPDATE: Dirijorul Dorin Frandeș – timp de decenii director al Filarmonicii de Stat Arad și, probabil, cea mai pertinentă voce în viață în domeniul criticii muzicale din zonă – a comentat în termeni foarte duri la topicul care s-a născut ca urmare a postării pe Facebook a articolului de față imnul lui Ioțcu pe melodia furată „Bella ciao”. Vă recomandăm să citiți toate opiniile de acolo: sunt emise de oameni cu cel puțin o diplomă de studii luată pe bune, oameni implicați social la modul pozitiv, cu nivel intelecual peste medie. Dar haideți, într-o primă fază, să-l ascultăm pe cel mai autorizat dintre noi să vorbească despre imnuri… muzică… simboluri locale.
Am fost curioși dacă domnia-sa a fost, într-un fel sau altul, consultat privitor la intenția oficialilor județului de a compune un imn menit să promoveze Aradul… deci nu masa lui Nicu Ioțcu de la Moara cu Noroc, ci JUDEȚUL ARAD… adică cu intelectuali, cu melomani, cu oameni inteligenți cu tot… că discutăm aici despre Capitală Culturală în 2021!… în fine…
„Sunt curios cine dintre cei peste 100 de muzicieni profesionisti care profeseaza in Arad (Aradul care conteaza) a fost cosultat!!!!!!! , sau rugat sa compuna ceva. Cam atita conteaza Aradul si cam atit conteaza aradenii” – este amărăciunea, în niciun fel (auto)cenzurată a muzicianului arădean care zilele trecute a împlinit 65 de ani de viață fără ca… Nicu Ioțcu ori alt edil să-l sune… nu neapărat să-l întrebe de imn.
Adevărată probă de curaj a maestrului, declarația scrisă… fie și pe o rețea de socializare… este, însă, următoarea frază: „Să auzim ce zice consulul onorific al Italiei. Din punctul meu de vedere este o profanare a unui însemn național.”
Dincolo de faptul că melodia, în sine, e un kitsch de cea mai jenantă speță… dincolo de aspectele psihanalitice ale acelui obsedant mâțăit „Vremm mmai mmult!”… hai să lăsăm deoparte latura estetică a subiectului: e o profanare! Păi ție ți-ar plăcea să auzi, măi, țigane (vorbesc cu țiganul generic din oricare din tine… inclusiv cu cel din Ana Maria Dragoș… care are, și ea, vina ei… personaj asupra căruia vom mai reveni)… s-asculți o manea pe „Treceți batalioane române Carpații” în care niște cocalari albanezi să-ți miaune că vor mai mult?… Ha?… Păi tu nu mai ai pic de respect… măcar în ce privește simbolurile unei țări… a unei armate… nu mai ai?…
Și, să-ți zic un secret de oameni care ascultă „Bella ciao” la chefuri: ăsta-i un cântec de luptă împotriva invadatorului… iar tu ești chiar invadatorul despre care e vorba în propoziție!… Îi ca și cum l-ai face pe Lică Sămădăul personajul pozitiv din Moara cu noroc și ai da peste cap povestea cum îți convine ție… dacă-nțelegi unde bat… Păi ce facem aici, pe lângă că deturnăm fonduri, deturnăm și simboluri… imnuri… drapele?…
Nota bene: Special Arad se va alătura mediatic, social și, eventual, juridic, demersului dirijorului Dorin Frandeș, în cazul în care acesta va… vrea mai mult de la acest subiect, iar el va ajunge pricină de ceartă și de palme diplomatice încasate, până la urmă, de obrazul întregii comunități.
Comentariile portalului
Ei, na, acum inventați și prevederi "legale" ca să vă justificați anumimte acțiuni? "Premizele unei infracțiuni"... Deci, atunci când "alesul" dvs. a dat "ordin" judecă (...)
Am greșit. Trebuia să pun semnul întrebării.
Ce părere au politicienii locali despre diferența (mare) dintre noi și județul Timiș.