Mai realizăm o descriere informativă pentru cei care continuă să minimalizeze rolul Aradului în organizarea Unirii de la Alba-Iulia (1918), poate un semnal în plus că actul Unirii statale nu înseamnă neapărat și unitate națională. Încă mai sunt suspiciuni legate de semnificația acestei ample Adunări populare, cu caracter național, care a hotărât realizarea României în configurația geografică apropiată construcției de astăzi. După al doilea război mondial, prin abuzul marilor puteri învingătoare în război, „România dodoloață” a pierdut sudul Dobrogei, Nordul Bucovinei și Țara Moldovei de dincolo de Prut.

Ziarul Românul apare la Arad din anul 1910 până în data de 2 octombrie 1915, când i se sistează apariția de către autoritățile maghiare, din pricina propagandei naționale românești, devenind oficios al Partidului Național Român (PNR) din Ungaria și Transilvania. El era condus de Vasile Goldiș și capătă o dimensiune culturală și națională, aici publicând deopotrivă scriitori și politicieni din Regatul României. Cu mai puțin de o lună înaintea desfășurării Marii Adunări Naționale, mai precis în 8 noiembrie 1918, ziarul reapare cu o explicită implicare politică, fiind organ de presă al PNR din Ungaria și Transilvania, condus de Consiliul Național Român, singurul reprezentant al românilor transilvaneni în fața autorităților și al națiunilor lumii. În casa din Arad a deputatului dr. Ștefan Cicio-Pop, unde își avea sediul Consiliul Național Român, se organizează Garda națională, se lansează un apel către Națiunea Română și se hotărăște reactivarea organului de presă, Românul. Vasile Goldiș publică, în întâiul număr, articolul Învierea (Românul, Arad, nr. 1, 8 nov. 1918, p. 1), prezentând declarația politică referitoare la faptul că „urmările războiului îndreptățesc pretențiile de veacuri ale națiunii române în deplină libertate națională”. Conform principiului că „fiecare națiune poate dispune, hotărî singură și liberă de soarta ei” – principiu acceptat de guvernul maghiar -, liderii români din Transilvania solicită activarea acestui drept, „plasându-se printre națiunile libere”. În consecință, nu se mai recunoaște dreptul Parlamentului de la Budapesta și nici a Guvernului maghiar să reprezinte interesele națiunii române din Ungaria și Transilvania. Doar Adunarea națională poate delega această reprezentare la Congresul General de Pace de după război. Declarație fermă de independență politică devine programul de acțiune al tuturor românilor, „locuiască ei în orice parte a lumii”.

Aici, la Arad, s-a propus localitatea Alba-Iulia pentru desfășurarea Adunării Națiunii Române, din rațiuni de tradiții istorice și de martiraj, de acces pe drumuri și căi ferate, de poziționare geografică și de existența aici „a celei mai puternice cetăți românești din Transilvania”. Între actorii principali de la Alba-Iulia s-au aflat arădenii Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop, Ioan Suciu, însoțind alți 40 de delegați împuterniciți să voteze deciziile Adunării Naționale a Românilor din Transilvania (lat. transylva = „dincolo de pădure”, iar Ardeal = magh. erdély = „peste pădure”) și Ungaria.

Anton Ilica