Turneul Naţional „Orgile României” ajunge la Arad și Vinga





Comunicat. Ajuns la a cincea ediţie, Turneul Național „Orgile României” continuă incursiunea în istoria acestui fabulos instrument pe teritoriul României, invitând la descoperiri şi redescoperiri ale unui tezaur cultural ascuns.
Itinerarul turneului include în perioada 2 iulie-26 august 2023, recitaluri extraordinare în catedrale și biserici catolice și evanghelice din întreaga tară, susţinute de organistul Eduard Antal. În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. Repertoriul ales de Eduard Antal propune o panoramare a modului în care s-a scris pentru „Regina Instrumentelor” în secole de istorie a muzicii, cuprinzând lucrări adaptate sau scrise în original pentru orgă din repertoriul universal şi românesc, de la Johann Sebastian Bach la Tomaso Albinoni.
„Repertoriul pe care îl propun în acest an are două caracteristici esențiale: în primul rând poartă amprenta contrastului (vechi-nou, cunoscut-necunoscut), iar în al doilea rând germinează o perspectivă sacră a muzicii de orgă. Metaforic, repertoriul din acest an este asemenea unui fruct: lucrările de la început și de la final sunt extrem de cunoscute și au un „gust” bun, plăcut (poate cea mai cunoscută lucrare de orgă Toccata în re minor de Johann Sebastian Bach sau Adagio în sol minor de Albinoni), iar miezul, în ciuda gustului „amar” este cel ce reprezintă germenele vieții, iar în programul pe care îl propun în acest an sâmburele este reprezentat de lucrări ce dezvoltă teme muzicale sacre. Acest lucru nu este întâmplător, în ultima vreme una din preocupările mele constante a fost aceea de a descoperi esența anumitor lucrări de orgă, activitate concretizată și prin înregistrarea primului meu album discografic, intitulat Parafraze” – Eduard Antal.
În 9 și 10 iulie 2023, Turneul Național „Orgile României”, produs de Pro Contemporania, în colaborare cu numeroși colaboratori și parteneri media, va ajunge la Arad și Vinga.
Astfel, duminică, 9 iulie 2023, începând cu orele 20:00, tânărul organist Eduard Antal va concerta la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova” din Arad, iar luni, 10 iulie 2023, începând cu orele 19:30, la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” din Vinga.
Intrarea este liberă.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)