joi, 12 noiembrie, 2026

Special Arad Logo

    Autobuz cu 29 de persoane, răsturnat în această dimineață în apropiere de Sânandrei

    de Special Arad | 12 noiembrie 2026, 8:55 AM | Regional

    0

    Un accident rutier produs în această dimineață în județul Timiș s-a încheiat cu opt persoane rănite și transportate la spital. Un autobuz în care se aflau 29 de oameni a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat în afara carosabilului, în apropierea localității Sânandrei, transmite news.ro.

    Evenimentul a avut loc în jurul orei 5:40, pe drumul comunal DC 37, pe direcția Hodoni – Sânandrei. La fața locului au fost mobilizate numeroase echipaje de intervenție: o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două autospeciale de descarcerare, două autospeciale pentru transportul personalului și al victimelor multiple, precum și trei ambulanțe SMURD.

    „La sosirea echipajelor la locul intervenţiei s-a constatat că în accident a fost implicat un autobuz care transporta 29 de persoane. Acesta s-a răsturnat în afara părţii carosabile”, a transmis ISU Timiș.

    Opt dintre pasageri, respectiv șase femei și doi bărbați, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la spital. Potrivit salvatorilor, toate victimele erau conștiente și cooperante în momentul preluării de către echipajele medicale.

    IPJ Timiș a oferit ulterior detalii despre împrejurările producerii accidentului. La volanul autobuzului se afla un bărbat de 54 de ani, care ar fi pierdut controlul direcției de deplasare.

    „Din primele verificări efectuate la faţa locului, a reieşit faptul că un bărbat, în vârstă de 54 de ani, a condus un autobuz pe DC 37, dinspre localitatea Hodoni înspre localitatea Sânandrei, iar la un moment dat ar fi părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă a sensului de deplasare, ulterior răsturnându-se. În urma accidentului rutier, 8 persoane, pasagere în autobuz, au fost rănite, fiind transportate la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a precizat IPJ Timiș.

    Șoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care s-a produs accidentul.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.