Trei „ex”, trei suporteri și o posibilă victorie transformată brusc în înfrângere pentru UTA pe terenul noului lider! (Foto)





UTA a pierdut în ultima fază a meciului pe terenul noului lider al Ligii a 2-a, Sportul Snagov. Cei mai buni jucători ai gazdelor au fost doi dintre foștii jucători ai grupării arădene: Hlistei și Buia, iar golul izbăvitor a venit din gheata unui alt fost utist, cu zece ani în urmă, Cristian Dănălache. Trei „ex” pentru trei puncte…
Jucătorii lui Ionuț Popa nu au făcut o partidă rea. Arădenii au fost urmăriți și de ghinionul accidentărilor, Stahl și Samba Benga părăsind terenul prematur din cauza accidentărilor, astfel că în minutul 52 Ionuț Popa s-a văzut cu o singură schimbare la dispoziție după ce a efectuat forțat primele două. Jocul a fost echilibrat, iar golurile s-au marcat în partea a doua a meciului. În minutul 61, Stancu a pătruns în careu, a trimis mingea la Buia care a lovit greșit balonul dar destul de bine plasta cât să-l învingă pe Bodea: 1-0. În semn de respect pentru clubul la care și-a relansat cariera, Buia nu s-a bucurat la gol. Acesta a înscris 9 goluri pentru UTA în sezonul de primăvară.
Soarta partidei se putea schimba radical în următoarele 8 minute. În minutul 66 arădenii au egalat prin Cipri Rus după o fază plecată de la Vădrariu, continuată de Alexandru Pop și fructificată de Rus. Era 1-1, iar în minutul 68, Vădrariu a pătruns în careu, a fost faultat, iar penalty-ul a fost executat de Alexandru Pop. Clujeanul a trimis în stânga lui Florin Iacob și acesta a respins, aducându-ne aminte că tot el a parat un penalty și în primăvara anului 2017, într-un meci UTA – FC Brașov disputat la Șiria, Adrian Petre fiind atunci cel care a executat.
La ultima fază a meciului, El Hasni l-a împins în careu pe Cătălin Hlistei, arbitrul a dictat penalty, iar cei de la Snagov l-au desemnat pe Cristian Dănălache să execute. Proaspăt întors în fotbalul românesc după aproape un deceniu în China și în Coreea de Sud, masivul atacant care a evoluat și pentru UTA în perioada 2006-2008 l-a învins pe Bodea și astfel, UTA în loc să plece cu toate cele trei puncte, a părăsit învinsă terenul de la Snagov.
Sportul Snagov urcă pe prima poziție a clasamentului, iar UTA rămâne pe locul 7 având două înfrângeri consecutive în fața formațiilor din Ilfov, Clinceni, respectiv Snagov.
Gruparea arădeană a fost însoțită de trei suporteri la acest meci.
Sportul Snagov – UTA Arad 2-1 (1-1)
Sportul: Fl. Iacob – Şt. Vlădoiu, V. Lică, Fl. Ilie, Bg. Stancu – Val. Bărbulescu (cpt.)(L. Ion 90′), Borţoneanu, Gîţ (Oanea 81′) – Buia (Tazouti 77′), Dănălache, Hlistei
Rezerve neutilizate: Andr. Marinescu – I. Şerban, Vl. Bărbulescu
Antrenor: Laszlo Balint
UTA: Bodea – Al. Manea, El Hasni, S. Benga (Cubleşan 52′), Copaci – L. Oprea (Al. Pop 64′), Coulibaly (cpt.) – Cr. Costin, Andr. Enescu, Stahl (Vădrariu 33′) – Cip. Rus
Rezerve neutilizate: Creţa – Cr. Matei, Petra, R. Iuga
Antrenor: Ionuţ Popa
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte