Tragedie! Unul dintre pietonii loviți pe Șaguna a murit (FOTO)
Știri Arad. Un nou accident foarte grav a avut loc cu câteva zeci de minute în urmă la intersecția dintre străzile Mihail Kogălniceanu și Andrei Șaguna. Lipsa semaforizării a făcut noi victime, de această dată trei persoane fiind victime colaterale după o tamponare între autoturism Chevrolet și o ambulanță care se deplasa la un… alt accident.
Conducătorul Chevroletului nu a acordat prioritate ambulanței, a lovit-o în lateral, iar în urma impactului i-a schimbat direcția de mers proiectând-o pe trotuar unde a lovit trei pietoni. Așa cum se vede și în fotografii, pietonii sunt în stare gravă, fiind transportați la Spitalul Clinic Județean Arad de alte ambulanțe sosite la fața locului.
Oamenii prezenți la accident se arătau foarte revoltați de faptul că deși se impune semaforizarea intersecției, nicio autoritate nu a făcut vreun demers în acest sens.
UPDATE
Una dintre persoanele care au fost lovite de ambulanță la intersecția dintre străzile Mihail Kogălniceanu și Andrei Șaguna a murit. Este vorba despre o femeie în vârstă de aproximativ 45 de ani. Femeia a decedat la spital, la secția de Urgențe, în urma rănilor foarte grave din urma accidentului.
Celelalte două victime, tot femei, sunt internate la Spitalul Clinic Județean Arad. Una dintre ele a suferit un traumatism la membrul inferior, iar cealaltă traumatism toraco-abdominal.
Comentariile portalului
Oare piesa (cu această regie și distribuție) se va juca și în țară,undeva?..Mi-ar placea să o revăd in formula asta... Altfel.. felicitări!Încă o recenzie (...)
E bine când crezi că înțelegi ceea ce nu înțelege celălalt. Pentru unii atâta ajunge pentru fericire. Din păcate tocmai asta îi oprește (...)
Pentru E. Nola_Nu ati inteles nimic, dumneavoastra explicati imginile cum va convine. Vedeti vreun insemn politic in imaginile in care apar si preotii ortodocsi ?