marþi, 8 octombrie, 2024

Special Arad Logo

    Traficanții de țigări de la Hălmagiu cer refacerea rechizitoriului, susținând că le-a fost încălcat dreptul la apărare

    de Ioana Costaș | 2 aprilie 2023, 10:26 AM | Știri Arad

    0

    Cazul celor peste 82.000 de pachete de țigări de contrabandă găsite abandonate într-un camion, în centrul localității Hălmagiu, în vara anului 2021, a revenit în atenție după ce doi dintre cei inculpații din dosar au fost prinși săptămâna aceasta, între Joia Mare și Buteni, în urma unei acțiuni a polițiștilor, transportând 2.500 de pachete de țigări de contrabandă. Totul în urma unei urmăriri ca-n filme, cu focuri de armă soldată, în final, cu imobilizarea celor doi, după ce oamenii legii au intrat cu autoturismului în mașina celor care transportau țigările de contrabandă. Cei doi, Sida Dorel și Adrian Mihuța, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

    Inculpații din dosar sunt Sebastian Târsan, Marius Sbîrcea, Dorel Sida, Victor Tonța și Adrian Mihuța.

    Numele lui Sebastian Târsan apare și în dosarul camionului cu țigări de contrabandă găsit la Mândruloc în luna mai 2021. În fapt, Târsan se afla la volanul automarfarului în care erau încărcate peste 600 de baxuri cu țigări de contrabandă. Reamintim cititorilor că polițiștii au oprit camionul în trafic, pentru a efectua un control, iar Târsan, sub pretextul că își caută actele în cabina automarfarului, a fugit. Când au deschis remorca, oamenii legii au găsit țigările de contrabandă. Târsan a fost arestat preventiv o săptămână mai târziu, iar apoi a fost plasat sub măsura controlului judiciar.

    Citește și: Șoferul „cheie” al tirului plin cu țigări de contrabandă a fost arestat!

     

    De altfel, în urmă cu două săptămâni, Special Arad a scris despre faptul că Sebastian Târsan a fost arestat în luna februarie,  fiind acuzat – alături de Adrian Stan zis „Topa” – că face parte dintr-o grupare infracțională care ar fi obținut în mod fraudulos datele de pe carduri emise de instituții bancare din Spania, pe care le-ar fi înregistrat într-o aplicație de plată instalată pe dispozitivele mobile. Datele cardurilor erau folosite pentru a cumpăra electronice de la magazine precum Altex, spre exemplu, situate în municipiile Arad, Timișoara sau Oradea. Prejudiciul a fost stabilit la aproape 500.000 de lei.

    Țigările din camionul abandonat și țigările de la liziera pădurii

    Dosarul în care cei cinci au fost trimiși în judecată pentru țigările de contrabandă găsite în camionul abandonat în mijlocul localității Hălmagiu, face referire și la țigările de contrabandă găsite câteva zile mai târziu la liziera pădurii între Hălmagiu și Hălmăgel, anchetatorii indicând faptul că inculpații ar fi luat parte din țigările aflate în automarfar – este vorba despre este 22 de mii de pachete – și le-au ascuns la marginea pădurii, fiind descoperite într-un târziu de polițiști.

    În privința celor cinci s-a dispus trimiterea în judecată, în faza de cameră prelimiară, însă apărătorii inculpaților au ridicat mai multe cereri și excepții  „cu privire la legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, solicitând admiterea acestora și pe cale de consecință, pronunțarea unei încheieri prin care să se constate neregularitățile actului de sesizare, să fie sancționate actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii și să se excludă probele nelegal administrate, încheiere care să fie comunicată procurorului, pentru ca acesta să procedeze conform dispozițiilor art. 345 alin. (3) C.pr.pen. (n.r. care prevede că: în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei).

    În fapt, avocații inculpaților au invocat nelegalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală, nelegalitatea administrări probelor, nelegalitatea sesizării instanței, faptul că, în opinia lor „rechizitoriul nu cuprinde o descriere clară a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, ceea ce face imposibil determinarea limitelor și obiectului judecății” că „starea de fapt reținută în cuprinsul rechizitoriului nu este susținută de nicio probă” și că „în raport de materialul probator existent la dosarul cauzei, apreciază că faza de urmărire penală a fost una ce nu respectă exigențele dispozițiilor procesual penale, iar administrarea probelor a fost realizată cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor Codului de procedură penală”.

    Apărătorii susțin că „vătămarea adusă inculpaţilor este una evidentă, pe lângă încălcarea flagrantă a legalității procesului penal –  principiu fundamental al procesului – prin procesul verbal contestat s-a început o urmărire penală viciată, inculpaţii nu au beneficiat de un proces echitabil, ajungându-se la trimiterea în judecată, aspect ce nu poate fi remediat decât prin sancţionarea cu nulitatea relativă a acestuia”, inculpațiilor fiindu-le încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil.

    Respins la Judecătoria Ineu, admis la Tribunalul Arad

    Judecătoria Ineu a respins toate cererile și excepțiile ridicate de apărătorii inculpaților și a dispus începerea judecății. Împotriva soluției instanței din Ineu, avocații au formulat contestație. Aceasta s-a judecat la Tribunalul Arad, la sfârșitul lunii martie.

    Tribunalul Arad a admis contestația apărătorilor inculpaților și a retrimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Ineu, invocând dreptul la un proces echitabil.

    În soluția pe scurt a Tribunalul Arad, postată pe portal.just.ro se arată că: „În temeiul dispoziţiilor art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. b) Cod procedură penală (n.r. desfiinţarea hotărârii atacate şi dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunţat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea), art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale (n.r. dreptul la un proces echitabil) și art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale, admite contestaţiile formulate de inculpaţii Sida Dorel Teodor Ioan, Mihuţa Adrian Giorgian şi Tonţa Victor Traian, împotriva încheierii penale nr. 290/29.12.2022, pronunţată de Judecătoria Ineu. Desfiinţează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Ineu. Definitivă”.

     

    Citește și: Dosarul „uitat” al clonării de carduri. Cine sunt cei doi interlopi arădeni ridicați de procurorii antimafia în urma perchezițiilor din vestul țării

    Citește și: Ample descinderi la traficanții de țigări din zona Hălmagiu! Zeci de polițiști și mascați au purecat zona pentru a găsi „proprietarii” tirului cu țigări | Video

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.