Tinerii din străinătate, trimiși în misiune să descopere comorile Aradului





Un grup de tineri din Slovacia și Turcia, înarmați cu pixuri și formulare A4, stăteau în fața Palatului Administrativ, în această dimineață, și opreau trecătorii pentru a afla câte ceva despre cele mai reprezentative zone ale Aradului.
Tinerii fac parte din grupul de voluntari aflați în schimb de experiență multiculturală la Asociația Educatio, iar exercițiul care îl numeau ei drept „homework”(temă de casă), a reprezentat mai mult decât un prilej prin care ei să descopere obiectivele turistice ale Aradului, ci și o provocare pentru arădenii luați la întrebări, informațiile cerute nefiind chiar atât de ușor de răspuns, chiar dacă, la prima vedere, ele sună elementare. „În ce an a fost construită clădirea primăriei?”, „Ce știi să ne spui despre originile Turnului de Apă?”, sau „Ce a fost înainte pe spațiul unde este Kaufland-ul astăzi?”, sunt doar câteva dintre întrebările care așteptau răspunsuri.
Unii arădeni au știut cu exactitate, alții au speculat, iar alții au ridicat din umeri și și-au văzut mai departe de drum, însă după ceva timp, voluntarii au ieșit învingători, reușind să-și completeze în totalitate formularele. Întrebați fiind ce impresie le-a lăsat orașul nostru, una dintre tinerele venite din Slovacia, ne-a spus că „Deși nu am sosit decât de 3 zile și nu am reușit să-l explorez întru totul, îmi place foarte mult orașul. E mult mai frumos decât îmi imaginam. Mă bucur că sunt aici.”
Pe lângă datele istorice, pentru a înțelege mai bine felul de a fi al românilor, voluntarii au rugat fiecare trecător să scrie pe hârtie câte un proverb reprezentativ din popor.
Comentariile portalului
Aici aveți dreptate: atât ați înțeles.
Concluzia: amenzile date primăriei, hotărârile instanțelor de judecată, raporturile Curții de Conturi nu sunt fapte. Sunt manipulări "făcute în febra campaniei". *** E și ă (...)
"Nimic altceva nu prea e de făcut decât să salvăm România sau să o îngropăm." *** Să o salvăm de cine / de ce ? Și cine ș (...)