miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pac, pac, capac! Aradul vrea să intre în Cartea Recordurilor

    de Special Arad | 24 iunie 2016, 10:17 AM | Eco | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    În cadrul proiectului Fii Ecologic, proiect care are ca scop promovarea eco-voluntariatului, inițiatorii: Centrul Județean de Voluntariat Arad, Poliția Locală Arad, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Primăria Municipiului Arad, SC Polaris M Holding SRL, Asociația Educatio – te invită să te alături la doborârea unui record mondial (Guinness World Records) cu tema  „Cel mai lung lanț de capace de sticlă din plastic” (Longest chain of bottle caps).

     

    Recordul pe care organizatorii doresc să îl doboare:

    Cel mai lung lanț de capace de sticlă, format din 87.575 capace de sticlă, creat de Gitok ( Belgia ) în Kalmthout, în 4 aprilie 2014. Lanțul a măsurat 442 m în lungime.

    În perioada mai-iunie 2016 s-au colectat peste 250.000 de dopuri PET, o acțiune ce a angrenat peste 20 de parteneri. Activitatea de colectare a fost o amplă acțiune de conștientizare privind protejarea mediului și a tras un semnal de alarmă asupra importanței colectării selective a deșeurilor.

    Cum te înscrii?

    Vârsta minimă pentru înscrieri este de 14 ani, iar condițiile obligatorii sunt: interesul, implicarea, empatia, prezența de spirit și seriozitatea. Va fi necesară semnarea unui contract de voluntariat, iar în cazul voluntarilor sub 18 ani – acordul părinților.

    Activitățile de voluntariat se vor desfășura conform programului:

    A1. În perioada 15 iunie-01 iulie 2016 zilnic, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 17:00, la sediul Centrului Județean de Voluntariat Arad , Bulevardul Revoluției Nr 87 ap 6. pentru sortare și pregătire dopuri PET.

    A2. Stadionul Gloria Arad, în 2 iulie 2016, în intervalul orar 09.00 – 16.00, pentru înșiruirea dopurilor PET și a doborî recordul.

    Dacă te numeri printre cei care își doresc să sprijine această activitate, ai șansa să te înscrii, prin completarea formularului online, accesând link-ul:

    https://www.surveymonkey.com/r/voluntardecartearecordurilor

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.