Sub cerul liber! Apel umanitar pentru familia Tuță, care și-a pierdut căminul într-un incendiu devastator

    După ce casa le-a ars ca o torță, iar pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de trei ore, familia Tuță și-a văzut căminul distrus complet. „Siguranța” a dispărut într-o noapte de vineri, sub flăcările mistuitoare. Capul familiei, Eugen, este la rândul lui, unul dintre oamenii care intră în categoria eroilor, acei oameni care și-au dedicat viața pentru a-i ajuta pe alții, acesta activând în cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din Timișoara. Eugen și Magda au doi copii, care au fost și sunt, pe bună dreptate, foarte afectați de tragedia care s-a abătut asupra familiei lor.

    În acest context, preluăm și îndemnăm și noi la un gest umanitar către oameni, pentru a putea ajuta această familie aflată în grea încercare. Detaliile referitoare la conturile bancare în care se pot efectua donații cât și persoanele de contact le puteți vedea mai jos

    Citește și : O casă din Vladimirescu a ars ca o torță. Pompierii au avut nevoie de 3 ore pentru a opri incendiul | Foto-Video

    „Dragi părinți,
    Așa cum probabil unii dintre Dvs. au aflat deja, de la copii, în familia unui elev al școlii noastre, Sebastian Tuță (cls. V-a C) s-a întâmplat zilele trecute o nenorocire. Casa familiei, aflată în localitatea Vladimirescu, a ars complet, întreaga familie (din informațiile mele este vorba despre 2 copii) rămânând pe drumuri.
    Copilul din în școala noastră s-a aflat în stare de șoc și beneficiază în prezent de consiliere psihologică pentru depășirea acestui moment dramatic. Dar pe lângă asta, familia va avea nevoie de ajutor pentru a depăși această situație cruntă.
    Nu știu să existe vreun cont deschis pentru donații (vă anunț dacă aflu ceva, sau dacă sunt părinți din clasa respectivă care știu mai multe îi rog să ne dea detalii), dar știu că există deja părinți care au contribuit cu donații (la secretariatul școlii).
    Vă voi ține la curent imediat ce voi ști mai multe despre modul în care putem sprijini această familie și vă încurajez pe cei care puteți să ajutați (financiar sau cu bunuri) să o faceți.

    Late edit: cu sprijinul d-nei Nadia Dragos am primit această informație, postată pe pagina Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu”, Timişoara

    Oameni pentru oameni. La bine și la greu, mereu împreună.
    Vineri seara, 06 martie, casa colegului nostru Eugen Tuță a fost distrusă de flăcări.
    Noi, colegii, vom ajuta cu mic cu mare.
    Dacă cineva dorește să ajute cu materiale de construcții (lemn, țiglă, etc) sau cu mâna de lucru pentru a reface în primă urgență acoperișul casei, îi multumim din suflet.
    Numai cu ajutorul nostru, Eugen si Adina împreună cu cei doi copii ai lor: Ana Maria de 4 ani și Sebastian de 11 ani vor putea reveni în camerele lor.
    Ne dorim, ca acum în Postul Mare să fim și mai aproape de cei în suferință și Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă răsplătească pentru omenie.
    Persoane de contact:
    Tuță Eugen 0740226881
    Magda Vlad 0742074775.
    Tuță Eugen
    Cont ron deschis la BCR:
    RO81RNCB0016030261320001
    Cont euro
    RO97RNCB0016030261320004
    RNCBROBU” 

    Postarea îi aparține Adelei Cristea, pe Facebook, și ne-am permis să o preluăm sperând într-o minune pentru familia Tuță.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. … nu a auzit de asigurari? Nu este nevoie sa dam definitii, dar putem extrapola: “Va cerem ajutor pentru a face plinul la masina” – “Va rugam sa ne platiti cheltuieleile la bloc” – “Nu avem ce manca, va rugam sa sponsorizati 10 ciorbe de burta si 20 de gratare / zi” – “Daca tot suntem “tuti”, apelam la mila publica pentru o cazare la patru stele pentru 125 de saptamani” – “Avem nevoie de ajutor pentru a ne reconstrui casa arsa, tot fara asigurare – nu stim scrie si citi”… serios?

      +3 voturi
      +1
      -1
    2. O asigurare pt o asemenea casa cu tot cu bunurile din ea nu depășește 100 lei pe luna. Nu merita sa riscam pt suma aceasta, nu înțeleg de ce truditi o viața întreaga iar apoi sa nu va faceți o amărâtă de asigurare. Nu ma ocup cu Asigurari dar personal am asigurare pe imobilele pe care le dețin

      +4 voturi
      +1
      -1
      • E drept, confirm. Eu mi-am asigurat casa pe 80.000 de euro și plătesc 42 de lei pe lună. Evident că asta e cea mai bună soluție.
        Totuși, dacă se întâmplă ca oamenii să nu fi avut asigurare, nu înseamnă că merită lăsați pe străzi. Menționez că nu le cunosc situația, deci nu știu exact despre ce este vorba. Doar vroiam să subliniez ideea cu asigurarea.

        +2 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    3 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.