Să vindem tot / Rușinea face minuni / Lăsăm în urmă / Copiii noștri nebuni.

Acesta e refrenul pe care l-am fredonat în ultima săptămână, cea mai nebună săptămână din an. E săptămâna în care m-am gândit așa: ce bine ar fi să pot să vând tot, să las în urmă țara asta nebună. Şi m-am mai gândit cum rușinea mai poate face minuni.

E încă acolo lipită de unii dintre votanții extremiștilor, fasciștilor, nebunilor, aceia care nu ar recunoaște pe față că i-au votat. Ei sunt, în viziunea mea, singurii de întors din drum. Doar aici rușinea mai face minuni.

Unde să te duci? Am primit, în ultima săptămână, de foarte multe ori întrebarea asta. Unde e mai bine şi unde e mai cald. Dar unde crezi tu că mai e bine?, m-au întrebat mai multe cunoștințe, convinse fiind că nu voi găsi niciodată un răspuns mai bun decât România.

Sigur nu-i cel mai bine aici, dar aici suntem. În țara în care rușinea nu mai face minuni.

Și așa-i în România: un leșin într-un spital / un zâmbet mărunt / o rugăciune într-un bar

Și, poate, așa-i bine în România. E încă liber fiecare să aleagă. Doar că uneori alegem abatorul.

Mi-ar plăcea, însă, să nu aleagă alții abatorul și pentru mine. Nici spitalul. Nici casa de nebuni. Deși într-acolo pare că mergem: spre abator, spre spital, spre casa de nebuni, nu neapărat în ordinea asta.

Și poate n-ar trebui să fie de mirare, poate e predestinat să fie așa pentru că, am citit undeva, pe social-media, desigur, că suntem probabil „singura țară în care ziua națională corespunde cu numărul unic de urgență 1.12”.

Să sperăm că ne mai salvează cineva de noi, înainte ca toți cei care ar putea să o facă să nu plece din țară.

Dacă la noi e ca la balamuc, în ţări în care alţii cred că nu mai e de mult de mers, așa cum e Franța, Trump îi strânge mâna lui Zelenski, în fața lui Marcon şi toţi asistă în ropote de aplauze la redeschiderea Catedralei Notre Dame, care a ars în 2019.

Strângere de mână istorică Trump-Zelenski la Elysée, în prezenţa preşedintelui Macron

La noi, nimeni nu mai strânge mâna nimănui. Toţi ar putea fi strânşi cu uşa, dar cine să o facă? Cei care ar trebui să ia măsuri sunt cei care ar putea fi cel mai tare strânşi cu uşa. Dezvăluiri pe temă curg, dar curg degeaba.

E decembrie, aşa că instituțiile statului își fac parcă şi mai mult de cap. Suntem în junglă, acolo unde BEC, CCR, PSD, SRI, SIE, Poliția, Georgescu, Șoșoacă, Iohannis (și treceți voi pe cine mai vreți pe listă că nu greșiți) se dau pe liane după cum suflă vântul schimbărilor și al dorințelor. Nimeni nu pleacă. Toți rămân. E cel mai bine în România. Mai ales pentru cei de (mai) sus. Rușinea nu mai poate face minuni.

Pun mai jos câteva din dezvăluirile spectaculoase ale ultimei săptămâni, începând cu postarea Monei Dîrțu, pe care poate ați ratat-o. Ca să înțelegem cum stă treaba și câtă treabă au avut alții:

„Ceva interesant: în noaptea de duminică spre luni, când numărătoarea voturilor la parlamentare era în toi, apare o postare pe Twitter. La 1:49 AM, Victor Ciutacu de la România TV anunța pe Twitter că în curând va ateriza la București șeful de campanie din 2020 al lui Donald Trump, Brad Parscale (“Ghici pentru cine…”, ne lăsa Ciutacu în suspans).

Continuarea aici:

Și nu las una, ci multe dezvăluiri, poate, poate ne mai apucă rușinea:

Investigații

Cazul Bunelu: firma susținătorilor lui Georgescu și legăturile rusești. Cum se fac 300 de milioane de euro pe hârtie

EXCLUSIV Cum făceau influencerii lui Călin Georgescu bani din donațiile pe live-uri/ Cine este Bogpr, „regele” donațiilor care a dat cadouri de sute de mii de dolari pe live-uri de TikTok / Percheziții și acuzații de ”promovare și cumpărare de voturi” pentru candidatul pro-rus

Investigații
Strategia cu bani rusești. Cum au ajuns reclamele la medicină naturistă și știrile cu sfinți să influențeze votul românilor la prezidențiale

Pericolul extremist, „pacea lui Putin” și un secret încă bine păstrat: câți „suveraniști” avem, de fapt, în serviciile de informații? Expert în securitate: „Există acest trend în instituțiile de forță”

Mărturiile lui Bogdan Peșchir aka „bogpr”, unul dintre donatorii de pe TikTok din campania lui Călin Georgescu

„Regele TikTok” din România, implicat într-o schemă de promovare a lui Călin Georgescu

Toată România pare că s-a mutat acum pe TikTok, Şi cei care nu le prea aveau cu rețeaua sunt acum vedete ale platformei chinezeşti. Ciolacu face furori. Dacă Georgescu ar fi putut câştiga alegerile prezidenţiale cu TikTok-ul, de ce n-ar putea Marcel să fie președinte?

Numai că nu doar TikTok-ul e responsabil pentru rezultatul alegerilor astea ratate, ci îngâmfarea politicienilor care nu s-au mai sinchisit să explice nimic poporului, dar absolut nimic, biserica şi credinţele, de care a tras toată politica românească și care, de atâta tras, s-a împotmolit în aur și extreme, și sărăcia.

Poate ar fi bine să iasă de pe social media politicienii noştri şi să mai meargă şi în mediul rural, acolo unde Georgescu a primit cele mai multe voturi. Cel puțin asta spun statisticile lui Dragoş Vana.

Și n-am scăpat/ De ce mi-era indiferent/Desele porniri/Bătrânul robot adolescent

Că TikTok-ul a luat minţile românilor se ştia de acum aproape doi ani, când un raport arăta că populaţia ţării asteia de acolo se informează (vezi AICI).

Dar cine să se uite la statisticile pe care presa le publică pentru că-i place ei să fie alarmistă cu cititorii care aproape au părăsit-o?

Nici la TikTok-ul nu s-au uitat. Se uită alții mult mai serios și mult mai de mult decât am crede noi. Se uită America de mult și încearcă să interzică definitiv platforma chinezească, se uită și europenii și pun câte o restricție.

Până unde e de mers cu limitele, greu de spus. În teorie, e cu libertăți și drepturi fundamentale ce ar fi bine să nu fie încălcate, iar TikTok-ul e și el o libertate, în practică e cu politică și pierderea libertății, așa că discuția e mult mai amplă decât să fluturi niște articole de lege.

Oficialii UE au emis săptămâna acesta un „ordin de restricție” în conformitate cu Legea privind serviciile digitale, care reglementează modul în care cele mai mari companii de social media din lume operează în Europa. Și are legătură cu România. UE a cerut platformei să înghețe și să păstreze datele referitoare la riscurile sistemice reale sau previzibile pe care serviciul său le-ar putea reprezenta pentru procesele electorale și discursul civic din UE.

Prima măsură luată de Uniunea Europeană împotriva TikTok, în scandalul alegerilor prezidențiale din România

America mai face un pas spre interzicerea definitivă a TikTok în toate statele. Trump nu e de acord, dar până la Trump, în SUA mai e şi justiția.

TikTok is one step closer to being banned in the US

De fapt e aşa: o Curte de Apel din USA a decis că „deținerea proprietății TikTok de către o companie cu sediul în China, ByteDance, reprezintă o amenințare la securitatea națională care depășește preocupările privind libertatea de exprimare ridicate de TikTok”.

Court upholds a U.S. ban on TikTok

Și americanii se prgătesc să-și mute jucăria pe Instagram și alte rețele sociale:

US TikTok content creators warn followers to find them on Instagram, YouTube

Nu știu dacă e bine sau nu, știu doar că se poate trăi și fără TikTok. Fără apă mai puțin.

Plus că la români apa a devenit, deodată, și informație. Alții însă au altă treabă cu apa. Unii fac poezie cu ea (“I water my mind with books”, spune Susan Sontag), alții se uită cât de tare ne contaminează.

Și ne contaminează.

Știți filmul Erin Brockovich, acela de prin 2000, făcut după un caz real? Ei bine, apa aia care a îmbolnăvit zeci de oameni până ce justiția să decidă că cineva e vinovat, e încă contaminată. Oraşul e aproape gol, apa criminală e încă acolo.

Decades after events of ‘Erin Brockovich,’ this town is less than half the size, and some water is still contaminated

Dar nu doar acolo sunt probleme cu apa tratată prost sau netratată, ci şi în ţări de lângă noi. Un studiu pe apa din Ucraina, Armenia și Georgia vorbește de apă și nu vorbește de bine. Sunt informații în apa aceea, dar nu cele pe care am vrea noi să le auzim.

The Silent Threat of Untreated Wastewater

Posibil ca nici Aradul să nu stea bine cu apa. V-aș spune cum stăm, dar aștept de mai bine de două luni să primesc datele oficiale de la Compania de apă. Poate acum, între alegeri, își fac timp.

Dacă cu apa nu știm exact cum stăm şi câtă informaţie e în ea, cu violenţa în online, dar şi în lumea reală stăm, din păcate, bine.

Statisticile realizate în Germania când vine vorba de infractorii minori cu cetățenie străină de acolo arată că numărul infracțiunilor săvârșite de ei este în creștere.

Datele analizează numărul de copii și minori care apar în statistici cu cetățenie macedoneană, sârbă și română. Iar când vine vorba de copii români aflăm că „Rata ridicată a criminalității în rândul copiilor și tinerilor români din Germania este o problemă care este rar discutată în țara lor de origine. Aproape 5.000 de copii români comit infracțiuni anual”.

Juvenile Delinquents – Between Childhood And Crime

Suntem, totuşi, nu-i aşa, departe de ţara aia perfectă în care e bine să rămâi că nu ai pe unde altundeva să pleci. Dar dacă tot rămâi, trebuie să faci faţă stresului. Stresul e parcă lipit de ţara asta şi cetăţenii ei, iar lunile ce vor urma nu vor face altceva decât să crească anxietăţile, ura şi stresul.

E bine însă să fiţi atenţi, pentru că stresul şterge bucuria şi aia puţină de o mai avem.

Stress can dull our capacity for joy: mouse brain patterns hint at why

Iar dacă pe stres, ai tendinţa să mănânci mai mult, atunci e bine să ştii și că obezitatea creşte și riscul de Alzheimer, iar calitatea mâncării din România lasă şi ea de dorit, cu toate consecinţele ce decurg de aici.

Obezitatea poate creşte riscul de Alzheimer, relevă un studiu realizat de cercetători din SUA

Ce mănânci şi cât te stresezi sunt cei mai importanţi factori în ritmului în care îmbătrâneşti, dincolo de genetică. Cercetătorii au demonstrat mai apoi că nu îmbătrâneşti deodată, ci pe rând, unele organe îmbătrânesc primele, altele mai apoi. Şi contează mult, pentru că de îmbătrânirea lor depinde şi îmbolnăvirea lor. La români pare că a îmbătrânit tare creierul.

Inside your body, aging unfolds at remarkably different rates

Și n-ai orbit, e doar o pană de curent/ Și n-ai pierdut, e doar un avertisment/Mai hai o dată, am uitat să fac ceva/Și-era important, era important, era important

Despre frig, lipsa apei și sabotaj s-a vorbit chiar ieri și părea că e important pentru că o zicea un candidat la Prezidenţiale (vezi AICI), deși cu toții am vorbit de frigul din comunism şi apa fără informaţii mult în ultimele săptămâni şi nu părea important.

În fapt, o ținem din avertisment în avertisment de două săptămâni, fără urmări pozitive.

Sunt sute de avertismente peste tot, cine să le aprofundeze pe toate?

Unul de care ar fi bine, totuși, să ţinem cont e faptul că inteligenţa artificială (aia cu care s-a făcut campania de succes de la Prezidențiale a candidatului Georgescu) e tot mai aproape de a deveni singulară.

Despre acest concept alunecos al singularity care descrie momentul în care AI depășește controlul uman puteţi citi câte ceva aici. AI are, acm mici probleme cu traducerile, dar o să-i treacă repede.

Humanity May Reach Singularity Within Just 6 Years, Trend Shows

Trăim timpuri dubioase, cu care pare că nu putem ţine pasul. Am avea nevoie de o altă curgere a timpului. E posibil ca în România să ne dorim, în viitorul apropiat, să putem şterge lunile astea, anii ăştia din istorie, timpul pe care l-am irosit. Poate va fi posibil în viitor.

Pe moment, s-a găsit o altă cale de numărare a timpului. Pentru că tot se vorbeşte despre „atunci” care nu poate fi întotdeauna anticipat, de „acum” adesea neclar, de cronometrul care pur și simplu nu funcționează pentru unele scenarii, cercetătorii de la Universitatea Uppsala, din Suedia, au căutat și găsit o potențială soluție pentru un atunci şi acum mai predictibil, în însăși forma ceții cuantice.

Fizicienii au găsit un mod complet nou de măsurare a timpului

Oxford, însă, a hotărât care este cuvântul anului, iar acesta spune multe despre noi, timp şi încotro pare că ne îndreptăm acum.

Cuvântul anului ales de Oxford este Brain Rot:

Câteva vești mai vechi, dar nu neapărat mult mai bune decât cele de mai sus ne zic cum istoria nu poate fi salvată nici în ţări mai bune, cum există lucruri bune peste tot, chiar și în ţări în care nu neapărat vrei să fugi, dacă ar fi să fugi iar din România, şi cum poţi să te bucuri de frumuseţe. Nu de cea a oamenilor, nu zilele astea, ci de cea a naturii.

London’s 850-Year-Old Smithfield Meat Market Is Set to Close

Țara cu cele mai spectaculoase stații de metrou. Sunt adevărate comori arhitecturale, decorate cu candelabre uriașe, marmură, mozaicuri și sticlă colorată

Northern Lights Photographer of the Year Showcases One of the Best Aurora Years Ever

Să vindem tot/Rușinea face minuni/ Degeaba rânjiți, bă/Copiii mei nebuni

Versurile acestea a lui Robin and the Backestebers din „Igoana făcătoare de minuni”, pe care le-am strecurat prin text, nu ţin loc de poezia de azi, n-au cum. Sunt ele firul roșu al unor știri aproape ratate, urâte, dureroase, dar am ales pentru poezie alte ispite. Iată-le:

„Îți făgăduiesc să te fac mai viu decât ai fost vreodată.
Pentru prima oară îți vei vedea porii deschizându-se
ca niște boturi de pești și-ți vei putea asculta
rumoarea sângelui în galerii
și vei simți lumina lunecându-ți pe cornee
ca trena unei rochii; pentru prima oară
vei înregistra înțepătura gravitației
ca un spin în călcâiul tău,
și omoplații te vor durea de imperativul aripilor.
Îți făgăduiesc să te fac atât de viu, încât
căderea prafului pe mobile să te asurzească,
să-ți simți sprâncenele ca pe două răni în formare
și amintirile tale să-ți pară că-ncep
de la facerea lumii.
Nina Cassian – Ispita
din Sângele (1966)

E fără teatru, fără film, fără alte recomandări azi. O să fie tura viitoare, promit. Sper să nu înnebunim cu toții până atunci, cum pare că a făcut Elena Lasconi.

Elena Lasconi i-a scris președintelui Trump și altor lideri republicani din SUA

Până la următoarele știri ratate, sigur nu ajungem să vindem tot, sigur rușinea nu va face minuni, sigur unii vor rânji pe mai departe uitându-se la ce știu/știm să facem cu țara asta.

Noi, ceilalți, vom reuși poate să râdem ca Frida Kalo: nu asemeni celor care câștigă mereu, ci asemeni celor care nu renunță niciodată. („Laughing made me invincible, not like those who always win, but like those who never give up)”

Citește și: 

Știri aproape ratate (6). Doare și nu mai e frumos. Plus celelalte dezastre ale săptămânii, care ne-au ținut ca pe ecstasy

Ştiri aproape ratate (5). Votaţi. Doare, dar e frumos. Şi altele despre teatru, diasporă şi poezie, toate cu iz politic

Știri aproape ratate (4). Apă şi talpă. America deportărilor, România inaugurărilor. Puţin alcool, mult frig şi promisiunea că vom fi toți slabi

Știri aproape ratate (3). Politică de România, decizie de New York, câteva vorbe despre anxioşi şi tineri şi un sfat: nu faceţi AVC după ora 16.00!

Ştiri aproape ratate (2). Haideţi să fugim cu primarul, ca să nu mai fim atât de cinici 

Știrile pe care aproape le-am ratat (1). Luminile lui Caravaggio, întunericul lui P. Diddy, jumătatea de baraj și Anul nou care n-a fost