Știri aproape ratate (53). Repetiții pentru o moarte mai bună
La ce se întâmplă în lume acum, propunerea festivalului din Thailanda nu pare câtuși de puțin deplasată: să ne obișnuim cu moartea, cu sicriele. Într-o eră a anxietății globale, „Death Fest” care ne invită la o repetiție generală pentru finalul inevitabil, pare soluţia optimă:
•Thailand invites people to embrace mortality and try out coffins at annual ‘Death Fest’
Deşi, pentru mine, imaginea de mai jos, rostogolită în diverse variante pe rețelele sociale, este rezumatul încă unei săptămâni nebune în care n-ar fi trebuit să vorbim decât despre războaie. Și nici n-am vorbit despre altceva:
View this post on Instagram
Repetiții pentru aritmetica supraviețuirii
În rest, în timp ce unii exersează odihna veșnică în Thailanda, noi exersăm, zi de zi, oră de oră, aritmetica supravieţuirii, o treabă mult mai pământeană. Cum arată aritmetica asta în zilele noastre?Aşa: Pentru a nu rămâne fără bani, o familie din România a adoptat un sistem de contabilitate ce poate suna arhaic, dar care este vital: plicurile.
Dar şi aşa, fără analize de rutină, fără cheltuieli dincolo de cele necesare: „Ține cont că noi nu obișnuim să facem analize de rutină, nu mergem la medic dacă nu e neapărat necesar. Noi nu avem cheltuieli medicale. Gândește-te la familiile care au în plus și aceste nevoi, la familiile care au copii cu probleme cronice de sănătate”.
•Aritmetica supraviețuirii. Cum se descurcă o familie cu trei copii și salariu mediu
Dacă Ana evită spitalele de nevoie, alții plătesc averi doar ca să intre în ele. Pe statul de plată, desigur. Aceasta e cealaltă realitate de prin unitățile medicale, o realitate care, din când în când, ajunge pe masa judecătorilor:
Repetiție pentru reforma care nu mai vine
Toate celelalte realități din România arată cam pe modelul de mai jos. Și ce avem și ne poate salva, aproape că n-avem:
View this post on Instagram
Și mai ales după cel de aici:
Așa sunt realitățile noastre și, chiar și așa, sunt mai bune decât multe alte realități. Care realități s-ar putea să nu le mai cunoaștem defel. Nu ştim cum mai arată, de pildă, Rusia, pentru că Rusia nu prea mai are acces la internet. Tot ce ştim e că ruşii încep să fie tot mai familiarizaţi cu instrumente din trecut: atlase rutiere și hărți pliante, playerele MP3, pagere și telefoane fixe.
Mai aveți pe acasă Walkie Talike? Păstraţi-le, nu ştim ce vremuri vin.
View this post on Instagram
Sunt singură că le mai aveți, pe undeva prin pod, prin cutii, din pivnițe și garaje. România ține strâns tot ce are, chiar dacă ce are nu îi face bine. Și are multe primării. Dacă ar avea mai puține ne-ar fi nițel mai bine, dar mai puține nu se poate din punctul de vedere al politicienilor. Reforma de acum vine cu reducerea de posturi vacante, genul de reforme care ne iese la toți. Adevărata reformă ar arăta altfel, dar cine să o facă?
•România fragmentată. De ce e nevoie de reformă administrativ-teritorială
Repetiție pentru tinereţea de la maturitate și pentru altruism
Refuz să intru, însă, în ştiri politice tura aceasta. E un labirint întunecat din care s-ar putea să nu mai ieşim. E de ajuns că am început sinistru ştirile mele aproape ratate. N-am de gând să vă propun să ne tot îngropăm în dezastre.
Mai bine să fugim în lumea medicală, aceea care, încet dar sigur, ne promite tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. O poveste pe care vedetele au tot ţinut-o la secret. Măcar acum au decis să vorbească liber despre ea. Face parte din viaţa noastră căutarea tinereții fără bătrânețe, ca părul vopsit, unghiile roşii şi epilatul.
Tinereţea e o treabă complicată la maturitate, de ce ne-ar fi ruşine să o recunoaştem?
View this post on Instagram
Din lumea medicală vine şi ştirea care m-a pus cel mai mult pe gânduri săptămâna aceasta: e despre oameni care își donează rinichii unor necunoscuți, din altruism, un curent ce stă să prindă formă.
Edward Tranter, spune povestea, și-a donat rinichiul unui străin în vârstă de 25 de ani și a declarat: „Aș putea oferi cuiva decenii de viață în schimbul a trei zile petrecute în spital.”
Regatul Unit se află (şi el) în mijlocul unei crize a donării de organe, iar speranțele unora se îndreaptă către donațiile „altruiste non-directe” de la oameni precum Tranter.
•The extreme world of the 20-something men giving their organs to strangers
View this post on Instagram
Am căutat și vești dintr-o lume mai bună. Nu-s ușor de găsit nici măcar în lumea medicală, dominată săptămâna asta, dincolo de România, de ştiri despre meningită, cu iz de covid şi măşti.
•The Kent meningitis outbreak: what is happening and why?
Una dintre ştirile dintr-o lume mai bună sună așa: spitalele din România pot arăta și astfel:
•Într-un oraș din România, un spital arată ca un parc: un pod verde între oraș și natură
Doar că, la noi, spitalele sunt puncte terminus, nimic altceva. Până la spital, până să ajungi aici, mai totul poate fi reparat, însă, cu un somn bun. E o întreaga artă să știi să dormi bine, așa că experții au câteva sfaturi pentru cei care vor un somn perfect:
•How to create the perfect bed: seven things our sleep expert swears by
Viața trebuie trăită, însă, nu doar dormită. Așa că un shot, două de câte ceva bun face bine la dispoziție, chiar și în era sănătății obsesive. Eră în care un shot de suc de lămâie combinat cu ulei de măsline e mega la modă pe TikTok. Experții spun că nu face cine știe ce minuni, au și argumente de ce, dar, dacă ți se pare că te ajută, n-ai decât să bei un shot pe zi.
•Influencers are drinking shots of olive oil and lemon juice. Should you?
Repetiție pentru viitoare AI-uri
Nu sunt nici săptămâna aceasta la zi cu ştiri din lumea AI-ului. Totuşi, vă pot informa că se lansează o nouă aplicație de social media europeană şi că în spatele acesteia – eYou – sunt doi fondatori, Grégoire Vigroux (CCO) și Jasseem Allybokus (CEO), ambii francezi stabiliți în România de multă vreme.
Aplicația nici nu a fost lansată oficial și este deja criticată. Au apărut zeci de scenarii despre ce reprezintă, cum va funcționa și, mai ales, cine se află în spatele noii platforme. Intenția declarată a fondatorilor eYou – de a promova încrederea, verificarea informațiilor și transparența algoritmului – este privită, previzibil, ca fiind doar de fațadă. În lumea pe care n-am creat-o și am umplut-o cu oamenii pe care i-am hrănit cu bandiţi, cuvintele astea sună toate a minciună.
În rest, vă invit să citiţi acest articol despre adevărul unuia dintre cei mai mari filozofi ai secolului:
şi poate şi asta:
•Inside the Dirty, Dystopian World of AI Data Centers
Repetiție după un nou Banksy
În lumea artelor, investigaţia de săptămâna trecută a celor de la Reuters, care spun că l-au identificat pe Banksy, a fost cusută şi descusută de zeci de ori. E aşa cum au spus jurnaliştii de aici? Dacă e aşa, e bine pentru artist, artă şi pentru lume în general? Şi dacă nu-i aşa?
Mie îmi plac misterele, repetiţiile şi Massive Attack.
E anul lui Brâncuşi în România, aşa că aveţi sansa să vedeţi o expoziţie spectaculoasă cu 150 de lucrări şi schiţe ale sculptorului la Berlin. În România, e mai pe sărăcie anul artistului:
View this post on Instagram
La Berlin e şi una dintre cele mai vechi cafenele din Europa. Câteva dintre vechile cafenele ale lumii sunt şi mai jos. Eu n-am băut cafea în niciuna, deși multe sunt aproape sau relativ aproape de noi. Timp mai e, să sperăm:
View this post on Instagram
Repetiţie pentru întoarcerea în România
Nouă, oricum ai lua-o, nu pare să ne fie uşor în ţara noastră. Lor pare că le e chiar bine în România: urșilor, șacalilor și, mai nou, și elanilor:
Tot despre animale, dar și despre plecări, este și povestea de mai jos — probabil știrea mea preferată din această săptămână. E cu fluturi care traversează oceane, cu molii care se orientează după stele, cu trilioane de insecte care pornesc în fiecare an în călătorii epice peste lanțuri muntoase, deșerturi și mări.
Şi tot printre preferatele mele de săptămâna aceasta e linkul de mai jos, cu puțină artă prinsă între două lumi: una paradisiacă, cealaltă infernală, aflate la doi pași una de alta și suprapuse spectaculos de Uğur Gallenkuş. Merită văzute toate colajele sale:
View this post on Instagram
Noua mea fascinație este pentru spectacolele inginerești, iar pe acesta l-am trecut cam repede cu vederea. Mă întorc la el pentru a ne bucura împreună de momentele în care Sagrada Familia a devenit cea mai înaltă biserică din lume:
View this post on Instagram
Tot despre natură, dar cu o aură inginerească, e şi în povestea de mai jos, a celui care cândva a fost cel mai mare iceberg din lume:
View this post on Instagram
În rest, aici, acasă, ne războim cum putem mai bine cu natura, chiar şi cu cea care ne bântuie:
•Noi detalii despre “masacrul” din Hoia: pădurea Clujului, rasă sub ochii autorităților
Foarte scurtă repetiţie, cu cartofi, pentru o întâlnire viitoare
Spre lumea în care cu toţii vrem să trăim n-am ajuns să arunc niciun ochi. Nici spre muzică, nici spre filme, nici spre dans, nici spre poezie.
Ca în ultimele ştiri aproape ratate, muzica de mai jos vine de la prieteni buni. Este realizată tot cu AI, imaginile sunt tot spectaculoase şi din pricina lor a ajuns aici:
Din lumea filmelor aş fi vrut să spun ceva despre Oscaruri, dar ele au fost și s-au dus, iar ce-am văzut nu mi-a plăcut. Nu s-a vorbit prea mult despre ele în cercurile mele. În schimb, în lumea largă, mi s-a părut că s-a vorbit mai mult despre război decât despre Oscar, mai mult despre Sean Penn decât despre oricine altcineva din noaptea de duminică cu premii:
Oscarurile s-au dus, dar poate rămân cărțile de Oscar.
•Trei cărți adaptate în filme nominalizate la Oscar, văzute prin ochii traducătorilor lor:
Mai bine să ne întoarcem la natură și la minunățiile ei. Eu, săptămâna asta, m-am privit în ochi cu o veveriță timp de câteva minute bune.
Toate celelalte veverițe din viața mea au fugit cu viteza luminii când ne-am întâlnit.
•A total hoot! Beautiful birds – in pictures
Poezie cea nouă e mai jos:
Poezia de final e tot nouă. E cu cartofi, în caz că vi se face somn mai devreme:
S-ar putea să nu ne găsim aici duminica viitoare dar, chiar dacă va fi aşa, nu va fi lung abandonul. Mi-e aproape imposibil să renunț pentru mult timp la ştirile mele aproape ratate, la cei care îmi trimiteţi linkuri (chiar dacă, știu, pare că nu-și fac loc nicicum printre aproape ratatele săptămânii) și la câte o poveste frumoasă culeasă de prin cimitire.
•This war-torn village is fighting to keep Christ’s language alive
Citește și:
Ştiri aproape ratate (52). Pantofi prea mari pentru o lume prea mică, în plin doom and gloom
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Galerie foto
-
9
-
-
Pentru a vedea restul imaginilor din galerie, click pe o poză și folosește săgețile.
Comments are closed.
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)