Startup Weekend Timișoara, ediția a IV-a: de la idee la startup în doar 54 de ore





Timișoara Startup Hub împreună cu Asociația Banat IT organizează cea dea patra ediție a evenimentului „Startup Weekend Timișoara”.
Evenimentul va avea loc în perioada 8-10 mai, în noua locație pentru oameni creativi, Ambasada. Evenimentul se adresează celor cu interes în programare, design sau marketing și cu spirit antreprenorial, deopotrivă. Participanții vor avea la dispoziție 54 de ore pentru a ajunge de la idee la produs, prin parcurgerea unor pași esențiali în construirea unei afaceri: generarea de model de business, validarea din partea clienților, livrarea unui demo funcțional ș.a. Conceptul Startup Weekend vizează, în mod predominant, crearea startupurilor în domeniul serviciilor și produselor IT & tech.
Startup Weekend este un eveniment concept de origine americană, care a fost implementat în peste 100 de țări. În România, evenimentul a fost organizat cu succes în mai multe locații, printre care se regăsesc Timișoara, Iași, Cluj, Brașov, Mureș și Oradea. Andrei Cosmin Munteanu, unul dintre organizatori, spune despre eveniment: „Am învățat foarte multe din cele trei ediții anterioare, atât de la participanți și mentori, cât și de la întreaga echipă de organizare.
Pentru ediția de anul acesta, organizatorii au pregătit un mix între o locație care inspiră creativitate, mentori remarcabili, participanți energici, gadgeturi cool și multă distracție!” Startup Weekend Timișoara vine în sprijinul antreprenorilor aspiranți cu mentori care au parcurs deja călătoria antreprenoriatului în domeniul tech și nu numai. Printre aceștia se numără: Dwight Dunning, Stephanie Mitchell, Guido Giordano, Alexandru Roja, Irina Marinescu, Silviu Runceanu, Călin Brandabur și mulți alții.
Biletele de tip earlybird sunt disponibile până în data de 31 martie. Pentru înscrieri și mai multe informații, vă rugăm accesați siteul oficial al evenimentului: http://bit.ly/swtimisoara4
Comentariile portalului
V-ați prins...
De râsul curcilor cu ce "argument" vine un "jurnalist". O filmare în care persona recunoaște că a gafat pentru că s-a luat după o minciună de-a lui Nă (...)
Romania va merge mai departe, indiferent ca va iesi Gladiatorul Galeriei sau Harry Nicusor Potter, ea va ramane tot in UE, nu vor mai putea sulfari firmele de cotet ale (...)