Stare de urgență într-un stat american după o explozie intenționată. Poliția a găsit resturi umane la fața locului
A fost decretată starea de urgență în orașul american Nashville, după explozia intenționată de vineri. Peste 40 de clădiri au fost afectate de suflul deflagrației, în momentul în care o rulotă a fost aruncată în aer. În această dimineață, poliția a anunțat că a găsit la fața locului resturi umane.
Explozia s-a produs în apropierea sediului companiei AT&T din Nashville. Martorii spun că înainte de bubuitura care i-a speriat îngrozitor s-ar fi auzit și mai multe focuri de armă.
John Drake, ofițer de poliție: „În această dimineață (vineri, n.red.), în jurul orei 5:30, ofițerii au răspuns unui apel care raporta că s-au tras focuri de armă în centrul orașului. În timpul cercetărilor ofițerii au găsit o furgonetă din care se auzea o înregistrare care avertiza că o potențială bombă va fi detonată în 15 minute. După ce au auzit asta, ofițerii au decis să evacueze clădirile din apropiere așa că au început să bată la uși, să facă anunțuri de evacuare, și să transmită prin sistemul de urgență astfel încât toată lumea să fie în siguranrugeță. La scurt timp după asta, furgoneta a explodat.”
De altfel, mesajul de avertizare care se auzea din furgonetă apare și pe înregistrarea camerei de supraveghere care a surprins momentul deflagrației.
– Dacă auziți acest mesaj, evacuați zona imediat!
Explozia a fost atât de puternică încât a fost confundată de martori cu debutul unui cutremur.Potrivit poliției, mai multe clădiri au structura de rezistență afectată de explozie, și tot ce era în preajmă a suferit distrugeri masive. Zona în care a avut loc explozia este în continuare închisă iar echipe ale poliției ajutate de experți FBI continuă cercetările.
Sursa: digi24


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)