vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Sarmale, șnițele și papanași – probă eliminatorie pentru angajare la spitalul fantomă din Pecica – o investigație Special Arad

    de Alin Olteanu | 14 februarie 2023, 12:34 PM | Investigaţii | Topic special

    8

    Un spital nou este mereu o idee bună, însă nu atunci când dai speranțe unor oameni, fără niciun act. În urmă cu câteva luni scriam că se dorește construirea unui spital în orașul Pecica. Planul era bun, ideile erau multe și chiar păreau că vor deveni realitate, mai ales când doctorul Cristian Vălan ne-a spus că așteaptă să primească fondurile de la Uniunea Europeană, ca imediat după aceea să înceapă construcția. Concret, în august 2022 ni s-a declarat că mai e nevoie doar de PUZ ca să poată să se apuce, ușor, de următorii pași necesari construcției. Puteți să citiți tot articol accesând linkul: Tot mai aproape de începerea lucrărilor. Aproape orice bolnav se va putea trata la viitorul spital din Pecica. În continuare, totul despre spitalul fantomă din Pecica.

    Am început să aprofundăm subiectul cu aproximativ două luni în urmă, în decembrie 2022, după ce am aflat că au loc o serie de „preinterviuri” cel puțin dubioase, care am sperat că au o bază, un contract, un act, orice care să nu ne facă să credem că vorbim despre fapte de natură penală, căci oamenii erau așteptați cu CV-ul și toate diplomele în curtea celor care se vor a fi managerii viitorului spital care, nici până acum, nu are acte, nu a primit fonduri și practic există doar în vise.

    Revenind la preinterviuri, având în vedere că încă nu există un spital, e ușor hazardat să oferi locuri de muncă, însă am așteptat să aflăm mai multe detalii, căci oamenii s-au interesat și și-au dorit să vadă despre ce este vorba. Telefonic la început, interviul continuă față în față dacă reușești să faci o impresie bună. Din păcate pentru unii, posturile de asistenți medicali nu se dau ușor, nici măcar pe foaie, dar măcar nu se dau pe multe mii de euro, așa cum susține telefonic mama doctorului Vălan. Sună bine până acum, păcat însă că nu toate se rezolvă chiar așa de ușor. Astfel, cine sună primește întrebări foarte importante de genul: „Ești jucăuș? Ești năstrușnic? Nu de alta, dar pacienții au nevoie de o persoană bună în jurul lor, de oameni care să se afișeze mereu cu zâmbetul pe buze”. După ce află chiar și câte kilograme ai, ce studii, ce lucrezi și îți oferă gratuit și câteva lecții de viață – vine lovitura de grație și „întrebarea roșie”: „Ce ai acasă de mâncare?

    Oala de sarmale, probă eliminatorie pentru spitalul fantomă din Pecica

    Am aflat din mai multe „locuri” că interviul față în față se desfășoară foarte bine dacă te prezinți cu trei feluri de mâncare pregătite pentru „comisie”, așa cum se denumesc chiar ei înșiși, prin vocea Veronicăi Vălan, mama medicului Cristian Vălan. Nu am crezut, însă se pare că lucrurile sunt chiar mai serioase decât ceea ce credeam noi că este o glumă. Pe telefonul redacției am fost contactați de un bărbat în vârstă de peste 40 de ani, care și-a dorit să participe la un preinterviu și care, după cum spune chiar el, a fost speriat de reacția Veronicăi Vălan pentru că nu se aștepta să fie certat atât de tare pentru că și-a permis să nu se prezinte cu cele trei feluri de mâncare.

    Cu o zi înainte de interviul față în față a avut loc unul telefonic și mi-a spus că dacă ar fi să le duc de mâncare, le-aș duce? Am intrat în jocul lor și le-am spus că da și mi s-a cerut un meniu, felul unu, felul doi și desert, ciorbă de burtă, piure cu piept de pui și la desert papanași. A doua zi m-am dus la interviu și mi s-a cerut mâncarea. Le-am spus că am crezut că e doar un test telefonic să vadă dacă sunt empatic. Au început să mă certe și apoi a apărut un doctor de vreo 35 de ani la care m-a luat și el la întrebări legate de mâncarea lui care lipsea. Nu am mai avut parte de restul interviului pentru că au spus că am picat la prima probă, cea cu mâncarea și mi-au spus că nu li se pare că sunt de încredere. Practic, interviul a fost doar despre mâncare. Am crezut că ei fac șantajul acesta zilnic ca să le ducă lumea de mâncare. Nu vreau ca unii dintre colegii mei, asistenți medicali, să ajungă acolo, mai ales femei. M-au certat efectiv, m-au luat la mișto. Am 42 de ani, fac și sport, e altceva, dar dacă era o fată de 20 de ani? Eu așa ceva nu am trăit în toată viața mea. Mi-au cerut să fac copii la toate actele pe care le am în casă, diplome, buletin, alții poate le-au dat. A fost foarte ciudat. Am stat într-o cameră cu un scaun, dacă eram o fată tânără aș fi încremenit. Nu știi ce e în capul lor, era un pic ciudat”, ne-a spus C.V.

    Greu de crezut că astfel de lucruri se întâmplă, așa că a fost nevoie să îi sunăm chiar noi și să ne convingem că nu încearcă nimeni să distrugă ceea ce familia Vălan încearcă să construiască. Încă de la început, Veronica Vălan a fost extrem de prietenoasă cu noi: „Am ieșit la o țigară cu dumneavoastră (vorba vine). Nu avem cornițe. Trebuie să veniți cu un CV Europass în mână, vă prezentați astăzi la noi. În preinterviu ați intrat odată cu apelul acesta. Sunteți un om calm? Un om iubitor? Jucăuș? Năstrușnic? La noi nu vă costă un post mii de euro, dar vă costă toate astea. Nu vrem în curtea noastră acrituri. Noi vă trimitem să faceți voluntariat la UPU. Am vorbit cu președintele nostru de consiliu că am mai trimis două persoane în UPU pe care șeful de secție de acolo nu a vrut să le primească și le-a spus să meargă cu trei luni înainte să dăm drumul la spital. Nu merge așa că nu e după el. Pe cale de consecință, am luat legătura cu domnul președinte de consiliu (aici se referă la președintele CJ Arad – nota red.) ca să pună el piciorul pe gâtul fiecăruia și să ne primească viitorii angajați acolo. Figurile din capul lor și răutățile vizavi de spitalul nostru, pentru că deja ne văd un concurent, n-au decât să le țină pentru ei acasă. Dacă nu aveți foarte multă experiență noi vă vom trimite în spital”.

    A continuat cu luarea datelor personale, înălțimea, greutatea, numărul de copii, locul de muncă, studiile, domiciliul, limbile vorbite și așa mai departe. La scurt timp însă, pe când eram aproape siguri că nu o să se mai întâmple nimic, a venit și „cireașa de pe tort”: (min. 12) „Trebuie să veniți la noi cu trei feluri de mâncare făcute. Un felul unu, felul doi și ceva dulce. Haide, a căzut pacientul din pat, i s-a spart nasul, îi curge sânge din nas, deci ce ne faceți de mâncare? Haide, este un test! Acesta este un test capcană, nu mai stați pe gânduri! Ce ne aduceți de mâncare? Repede! Ce aveți acasă mâncare făcută? Sarmale, șnițel, piure și ceva dulce, improvizați repede! O să scriu că e surpriză. Să zicem savarină. Vedeți că savarina nu e doar pentru cei din comisie. Atenție! Nu suntem lipsiți de respect, acest test este un test eliminatoriu. Noi o să vă explicăm când ajungeți aici de ce am introdus acest test și ce spune acesta despre dumneavoastră, dar trebuie să veniți cu sarmale, șnițel, savarine sau prăjitura București, care vreți dumneavoastră”, a mai adăugat aceasta înainte să încheie preinterviul telefonic.

    Mulțumiri multe, acte „ioc” pentru spitalul fantomă din Pecica

    Așadar, dacă în august discutam despre o idee, acum, în mod public, pe pagina de Facebook a spitalului, doctorul Cristian Vălan le mulțumește mai multor persoane din administrațiile locale pentru susținere, ceea ce ne-a pus puțin pe gânduri, căci nu eram la curent cu faptul că Primăria Pecica ar fi, într-un fel sau altul, implicată. Și am avut dreptate. În continuare vom redacta un mesaj de mulțumire din partea doctorului Vălan pentru cei ce, cel puțin teoretic, ar trebui să fie implicați în proiect. Mesajul va fi redat exact în forma în care a fost scris, fără să participăm în vreun fel la corectura acestuia.

    Cuvantul managerului,
    Proiectul nostru ambitios, incet ,incepe sa se concretizeze! Pe aceasta cale doresc sa multumesc Consiliului Judetean Arad,mai exact domnului presedinte Iustin Cionca, intrucat institutia pe care o conduce ,insitutie cu rol major administrativ,dar si in calitate de ordonator de credite,sustine proiectul unitatii din Orasul Pecica, prin toate parghiile legale.

    Doresc sa multumesc Primariei Orasului Pecica, si sa recunosc meritele deosebite ale domnului primar Antal Petru! Orasul Pecica, se bucura de un primar deosebit, un vizionar, care incurajeaza avantgarda, dezvoltarea, si prosperitatea! Mai concret, domnul primar Antal Petru , prin institutia pe care o conduce,a venit mereu in intampinarea noastra,colaboreaza in limitele legii cu noi, punand un deosebit accent pe cresterea calitatii vietii, accesibilitatii serviciilor.

    Domnul primar a negociat cu noi ,solicitand pachete de servicii accesibile tuturor cetatenilor,atat pecicani, cat si din imprejurimi, realizand de comun acord ca, tinta unitatii pe care o vom construi in Orasul Pecica, sunt 70-80% din cele mai frecvente patologii. Fara constributia si sustinerea domnului presedinte Iustin Cionca si domnului primar Antal Petru, noi nu am fi hotarat sa investim in judetul Arad, orasul Pecica. Multumim tuturor cetatenilor pentru votul de incredere, si multumim institutiilor statului pentru sustinerea si buna colaborare oferita!”.

    Ce spun reprezentanții Primăriei Pecica în decembrie și în ianuarie despre spitalul fantomă

    „Reprezentanții Amadeus Clinics au adus la cunoștința primăriei intenția construirii unui spital în orașul Pecica. Reprezentanții Amadeus Clinics nu au depus o cerere de emitere a unui certificat de urbanism, prin urmare nu a fost începută procedura de autorizare a executării lucrărilor de construire a spitalului la care faceți referire. Nu există o înțelegere între Primăria Pecica și doctorul Cristian Vălan, respectiv Amadeus Clinics, în ceea ce privește construirea unui spital în localitate. Reprezentanții Amadeus Clinics nu au depus cereri ce urmează a fi aprobate”, ne-au transmis reprezentanții Primăriei Pecica. „În completare, precizăm că Primăria Oraș Pecica nu are nici o colaborare cu dr. Cristian Vălan. În ce privește ideea de a se construi un spital în orașul Pecica, administrația locală susține întreprinzătorii privați atâta vreme cât acțiunile acestora sunt în folosul cetățeanului și se desfășoară în limita și litera legii”.

    Colaborare cu UPU Arad-spitalul fantomă din Pecica?

    Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Arad nu a încheiat înţelegere/protocol cu dl. dr. Cristian Vălan sau Amadeus Clinics. Pentru a desfăşura activitate de voluntariat în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad – în Unitatea Primire Urgențe sau în altă structură medicală, persoana interesată trebuie să se prezinte, inițial, la Societatea Română de Cruce Roşie, filiala Arad, unde va completa un formular de înscriere şi i se va încheia un contract de voluntariat. Mai apoi, se va prezenta la spital cu documentele de identitate, documentele care atestă pregătirea profesională/competențele dobândite respectiv cu o solicitare scrisă în care va preciza în ce secție/compartiment doreşte să desfăşoare activitate de voluntariat, în ce interval orar şi pe ce perioadă de timp. Solicitarea trebuie aprobată de către managerul unității și de către conducerea secţiei/compartimentului unde solicitantul urmează să îşi desfăşoare activitatea. Solicitantul va primi fişa voluntarului care conţine toate informațiile necesare despre activitatea pe care are voie să o desfăşoare în spital. După obţinerea aprobării, solicitantul va trebui să se prezinte la un control medical la medicul de medicina muncii, iar mai apoi este programat pentru instruirea SSM şi PSI. După parcurgerea acestor pași, solicitantul va putea să îşi înceapă activitatea de voluntariat” – este poziția pe care ne-au transmis-o reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență Arad ca urmare a interpelării noastre.

    ***

    În loc de concluzii: România este țara în care orice nemernicie este posibilă. Iar județul Arad face parte din România. Și cu asta am zis tot.

     

     

    • Citește și: Am primit drept la replică de la Amadeus… pardon, Amadeus Clinic SRL • Special Arad · ultimele știri din Arad

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Omul ala e semianalfabet si el si familia lui, nu inteleg cum poate fi medic, dar in Arad orice e posibil. Sa va uitati pe profilele lor de Facebook ce si cum scrie, parca a terminat la seral scoala. Deasemenea face parte din lantul neintrerupt de angajati ai SCJU Arad pe linie politic, de aia face propaganda PNL (Cionca & Antal, cenzurat de redactie). Auzi si tu acolo declarati, seful UPU nu lasa voluntari, dar ei vorbescu cu Cionca, care nu e angajat a SCJU, nu e angajat al UPU, nu e nici macar medic sau asistent, dar el dicteaza de fapt tot intr-un spital judetean :)), absurditate cum doar la Arad se poate vedea in toata tara asta, de aia orasul si judetul asta sunt la coada vacii la nivel national, nu doar in vestul tarii.

      +27 voturi
      +1
      -1
    2. Ar fi bine daca s-ar sesiza putin organele legii ai chiar DSP, la modul in care a fost platit acest asa zis doctor in perioada rezidentiatului pe sectia Chirurgie 2, unde nu a fost deloc fizic. Din 6 ani de rezidentiat a fost fizic doar unul. El fiind pontat in tot acest timp. Si asta doar pt ca atat seful de sectie si profesorul coordonator voiau sa se scape de el sau sa il lase in pace, ca doar are pile!

      +16 voturi
      +1
      -1
    3. Noi de Vălean asta vom mai auzi multe, pentru că are profilul unui alt ”năstrușnic” al urbei…Văcean. Înclin să cred că Vălean creditând cu adevărat doar ”consigliere” din partea mamei(cu care pare a avea un melanj bolnăvicios), va comite multe fapte demne de publicat. Mai ales că se laudă (probabil și amenință) cu ”sprijinul” președintelui CJA….

      +19 voturi
      +1
      -1
    4. Dar la kfc aici laga kaufland pe când s-ar putea interveni cu o procura in care un psihopat pe nume Ioja si un narcisist pe nume Robert sa fie eliminați din locație pe baza unei schimbări de echipe .
      Ne-ar fi de mare ajutor si o intervenție mai directa de la timisoara.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.