Am primit drept la replică de la Amadeus… pardon, Amadeus Clinic SRL





Ne așteptam să primim un drept la replică de la Amadeus Clinic SR pentru că ne-am permis să publicăm: Sarmale, șnițele și papanași – probă eliminatorie pentru angajare la spitalul fantomă din Pecica – o investigație Special Arad
L-am primit, dar recunoaștem că ne-a trebuit foarte multă răbdare să îl parcurgem. Iar pe alocuri ne-am și încurcat în… a înțelege. Redacția Special Arad nu a refuzat niciodată publicarea punctului de vedere al „subiecților” articolelor noastre. Având în vedere că acest drept la replică ne-a fost trimis în format pdf, am ales să îl inserăm în tabelul de mai jos, așa cum am mai făcut-o și cu alte ocazii.
Despre ce scrie în rândurile de mai jos nu vrem să comentăm deloc, deși nu credem să existe foarte mulți amatori să citească întreg „cârnațul” de mai jos, care numai la interesul public nu face referire. În schimb, oferim un singur răspuns: nu o să eliminăm articolul din ziar și, mai mult, o să revenim asupra subiectului într-un articol viitor, mai ales că anumite organe au ceva de spus și de făcut în această…nu credem că greșim dacă spunem cauză.
Așadar, succes celor care doresc să afle ce susține Amadeus Clinic SRL
Redăm în întregime dreptul la replică primit pe adresa redacției:
Comentariile portalului
Nu vă grăbiți cu aprecierile . Măsura care va restabili pentru totdeauna echilibrul bugetar încă nu a fost luată. Ea a fost doar dezvăluită de Ghighi Bejan (...)
Care e fenta? Ultrasul Zoli își încoarda muschii și -si ia numele altora.
#Francisc Zoltan Bun venit în România onestă ! Unii încep să se prindă de fentă. Alții persistă în prostie și sunt convinși că e bine ce se întâ (...)