Poate unora li se pare că exagerăm cu verificarea site-urilor primăriilor din județul nostru și mai ales a monitoarelor oficiale locale, considerând că lipsa transparenței decizionale, respectiv nepublicarea hotărârilor consiliilor locale ori a dispozițiilor primarilor ar fi ceva minor. Îi asigurăm pe toți că nu este chiar așa. Consecințele pentru cetățeni sunt mai importante și, uneori, mai grave decât s-ar crede.

Ce înseamnă transparența asta, mult pomenită în ultimii ani și cui folosește ea, de ce este chiar așa de importantă și, în special, de ce se tem de ea aleșii noștri? În primul rând, să spunem că nu trebuie confundată cu accesul la informațiile de interes public. Aceasta din urmă, asigură accesul cetățenilor la informații publice gestionate de anumite entități (instituții) cum ar fi cele care se referă la activitățile unei instituții ce utilizează bani publici ori la rezultatul activităților acestor instituții – desigur, fiind exceptate informațiile care țin de apărarea națională, de siguranță și ordine publică sau de deliberările autorităților ori de interesele economice și politice ale României. Spre deosebire de aceasta, transparența decizională privește dreptul și posibilitatea cetăţenilor de a cunoaște și participa direct la procesul de elaborare de actelor normative adoptate de autoritățile publice. Inclusiv de a face propuneri la anumite proiecte. Și astfel, putem înțelege și de ce se tem aleșii noștri de această transparență, fiind mult prea evident că, ajunși în vârful „căpiței” bugetare, își doresc să nu știe „tăt natu’” ce fac ei cu banii. De altfel, nu întâmplător, dezbaterile publice, obligatorii înainte de adoptarea unor hotărâri importante, cum ar fi bugetul, sunt organizate în așa fel încât, practic, cetățenii sunt îndepărtați, sunt descurajați să participe, darămite să mai și facă propuneri. Iar cei care, totuși, îndrăznesc să participe, sunt considerați dușmani, li se oferă răspunsuri tăioase, excesiv de tehnice, ca să înțeleagă cât mai puțin.

Apoi, aducerea la cunoștință publică a hotărârilor consiliilor locale ori a dispozițiilor primarilor este o condiție necesară intrării în vigoare a respectivelor acte normative. Deci, nu este chiar un moft publicarea acestora în Monitorul oficial local, după cum nici declarațiile de avere și de interese ale aleșilor nu este un moft. Cu toate astea…

Să mai spunem că înființarea unor servicii publice în scopul editării unor monitoare oficiale locale a fost reglementată prin OG 75/2003, după ce în 1991 fusese adoptată HG 471 prin care se reglementa „editarea monitorului oficial al judeţului şi al municipiului Bucureşti”. Codul administrativ, adoptat prin ordonanță de urgență de guvernul condus de Viorica Dăncilă, a abrogat OG 75, și a reglementat organizarea Monitoarelor oficiale locale în format electronic, pe paginile de internet ale primăriilor. Mai mult, același Cod administrativ conține și o procedură de organizare și publicare a monitoarelor oficiale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, în format electronic, tocmai în ideea de a exista un conținut unitar al acestor monitoare. Ca de obicei însă, primarii ne arată că fac ce vor și cum vor, că nu îi interesează nicio legislație, că nimic nu-i mai presus de propriul interes. De ce am zis primari, și nu secretarii orașelor sau comunelor, dat fiind că,  „hotărârile (consiliilor locale) și dispozițiile (primarilor) se aduc la cunoștință publică și se comunică, în condițiile legii, prin grija secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale (art. 197 din Codul administrativ)? Pentru că, „Primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a hotărârilor consiliului local. Primarul dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, a dispoziţiilor preşedintelui consiliului judeţean, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean, în condiţiile legii (art. 154 din Codul administrativ). Asta, ca să nu zicem direct că primarii taie și spânzură în primăriile „lor”, deci nimeni nu poate mișca în front fără să-și asume riscuri.

Evident, ar putea fi, în unele cazuri, habarnism în formă crasă sau de indolență pură, fie a primarilor, fie a secretarilor. Dar nu este treaba noastră să identificăm și să evaluăm fiecare caz în parte. De aia avem prefecturi, conduse prefecți care au, între altele, și atribuția de a asigura, „la nivelul judeţului (…), aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative…” (art. 19, lit. a) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului). Doar că, cel puțin în ceea ce privește prefectura noastră, se pare că tot despre habarnism, indolență sau (dez)interes este vorba. Sau să fie lene? Pentru cei care nu știu cine este plătit ca prefect al județului Arad, să spunem că se numește Toth Csaba (cei care nu-i cunosc activitatea, să nu-și facă griji pentru atâta lucru, că nici noi nu știm și suntem cât de cât informați).

Să dăm, totuși, câteva exemple cu aceeași speranță că se va trezi din adormire și domnul prefect, dimpreună cu aparatu-i din subordine și va începe să-și îndeplinească atribuțiile.

Șiștarovăț, o comună împietrită în uitarea și indolența administrației locale, condusă de primarul Jurjescu Dorel-Marinel și „gospodărită” de Georgescu Otilia-Maria, secretar. Zero Monitor oficial local, zero hotărâri ale Consiliului local, zero dispoziții ale primarului. Au încropit în grabă, probabil ca reacție la primul nostru articol pe această temă, un fel de „căsuță” pentru hotărâri, doar că este goală.

Ceea ce înseamnă că niciuna dintre (eventualele) hotărâri ale CL Șiștarovăț nu poate produce efecte. Ca și cum nu ar fi. Pentru că, „hotărârile și dispozițiile cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoștință publică” (art. 198, Codul administrativ). O altă consecință ar putea fi dizolvarea Consiliului local. Dar toate acestea nu se pot întâmpla până nu se trezește prefectul și instituția pentru care primește bani s-o conducă. Între timp, desigur, cetățenii din comună suportă efectele unor hotărâri secrete, deci ilegale.

Că nu și-au publicat declarațiile de avere și de interese pe acest an, nu ne mai miră.

Termenul limită pentru depunerea acestora a expirat în 15 iunie, iar cei care vor să se convingă de asta, pot consulta Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, art. 4, alin.(2). Sigur, nedepunerea acestor declarații sau nepublicarea lor constituie contravenție, pe care o poate constata Agenția Națională de Integritate (ANI), dar nimeni și nimic n-ar putea împiedica o instituție serioasă a prefectului să seziseze ANI care, probabil n-a auzit de Șiștarovăț sau de celelalte comune și orășele din județeul Arad.

Nici primăria Almaș nu s-a grăbit să publice declarațiile de avere și interese (ultimele publicate fiind din 2017!), deși este de apreciat interesul pentru Monitorul oficial local (am ajuns să-i lăudăm pe cei care au publicat hotărârile adoptate în ședințele din mai, deci cu întărziere de peste o lună!).

Unul dintre cele mai „tari” pagini este cea a primăriei orașului Chișineu Criș.

Monitor oficial local – zero, hotărâri ale CL – zero din „era noastră” (ultimele fiind din 2018!), declarații de avere și interese, tot zero, pentru că pe site apar doar cele ale foștilor primar, Gheorghe Burdan, respectiv, viceprimar Ioan Tripa.

Totuși, oare mai funcționează autoritatea publică locală în Chișineu Criș? Dar în Sebiș, unde nici măcar nu se știe cine este primar (conform datelor de pe site, conducerea este asigurată doar de secretar), consiliul local nu a mai adoptat nicio hotărâre din martie încoace (dacă ne pot contrazice, am vrea să știm cum le-au adus la cunoștință publică) iar primarul nu a emis nicio dispoziție în acest an (o fi convocat consilierii la ședințe prin focuri aprinse pe dealuri, ca aducerea la oaste din vremea lui Ștefan).

Vom pomeni și Pecica, deși știm că nici domnul prefect, nici altcineva din instituția pe care o conduce nu va avea curajul să controleze în vreun fel „moșia” falnicului primar Antal P. Cu nespus respect și un picuț de teamă – știind noi, de la Special Arad, cât de aprig poate fi semi-numitul primar, că când, pardon, se supără el, pe mulți îi „face” (sau, cel puțin așa se laudă). Deci, domnule prefect, dacă aveți, totuși, curajul să intrați pe pagina primăriei Pecica și constatați, ca și noi, că este făcută șmecherește, la alibi, să nu cumva să riscați și să-i spuneți. Lăsați-le-n colo de Regulamente privind procedurile administrative, ce dacă nu-s publicate? Știe el, Peti, cum să „procedureze” ca să fie bine.

De exemplu – dar încă o dată vă rugăm, nu-i spuneți, să nu se supere! – în 31 martie 2021 (știți, atunci încă era COVID-ul peste noi), membrii Comitetului local pentru situații de urgență au fost convocați în ședință extraordinară, prin telepatie, pentru că Proiectul de Dispoziție, nr. 176 este din… 25 iunie 2021. Ședință extraordinară, metodă de convocare extraordinară, poate o implementați și la prefectură.

Și-apoi, ce dacă în Monitorul oficial local nu s-au mai publicat hotărâri ale CL de prin aprilie 2021? A făcut un exercițiu de marketing și cei neapărat interesați de hotărâri n-au decât să caute în tot site-ul până le găsesc. Și așa mai departe…

Vă reamintim, stimați arădeni, că orice hotărâre a autorității publice locale intră în vigoare după aducerea ei la cunoștință publică. Iar dacă vă sunt aplicate, sub diferite forme, prevederi din hotărâri sau dispoziții nepublicate, vă sunt afectate drepturile. Și este bine să vă apărați drepturile, pentru că, după cum vedem, cei care au atribuții în acest sens, par adormiți în funcții. Iar acest somn naște niște monștri, tot mai nocivi pe măsură ce li se adună mandatele. Lăsați să nu respecte legislația care le impune anumite obligații față de cetățeni, acești monștri ajung la convingerea că orice le este permis, că au numai drepturi, inclusiv dreptul de a vă lua votul odată la 4 ani.