vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Și-au salvat copilul în ultima clipă! Povestea unor părinți care au reușit să-și facă băiatul să respire din nou, coordonați de un pompier doar prin telefon

    de Special Arad | 29 noiembrie 2020, 10:20 AM | Naţional

    0

    Cum să acordăm primul ajutor nu ne învață nimeni, majoritatea dintre noi neștiind ce să facem în cazul în care cineva are nevoie de noi până la sosirea autorităților. Din păcate nici cei doi părinți care își vedeau copilul că nu mai respiră nu au știut ce să îi facă. Aceștia au sunat la 112, iar un pompier aflat în apropierea dispecerului a auzit ce se întâmplă și nu a stat degeaba. Acesta a preluat apelul și a început să le dea indicațiile necesare pentru a salva băiatul chiar înainte de sosirea ambulanței la locuința acestora. 

    – Alo! Pompierii suntem! Ce problemă aveți?
    La capătul celălalt al firului un bărbat în toată firea, care abia putea să spună:
    – S-a înecat un copil domnule! Nu mai respiră!
    Adrian, colegul nostru, paramedic cu experiență, tocmai se întorsese de la o intervenție și intrase în dispecerat să-și facă raportările. Aude conversația dintre dispecer și bărbat, ia căștile de rezervă pe urechi și preia apelul:
    – Cu ce s-a înecat copilul, domnule?
    – Cu o bomboană, dar nu mai respiră!
    – Trebuie să vă calmați și, împreună, să încercăm să-l salvăm! Mă auziți?
    – Avem nevoie urgent de o ambulanță!
    – Domnule, trebuie să mă ascultați cu atenție! Ascultați-mă cu atenție, vă rog!
    – Da! Vă ascult!
    – Ce vârstă are copilul?
    – 3 ani, domnule!
    – O să vă rog frumos să-l luați în brațe, și să-l puneți pe brațul stâng cu fața în jos, astfel încât palma mâinii stângi să-i sprijine bărbia copilului! Ați înțeles?
    Ca un ecou, se auzeau cuvintele bărbatului care dădea indicațiile primite unei alte persoane: “Pune-l cu fața în jos! Nu așa! Pe brațul stâng! Așa e bine!”
    Adrian se asigură că, până aici, lucrurile sunt în ordine:
    – L-ați pus?
    – Da, domnule!
    – Acum, încercați să-i aplicați copilului 5 lovituri cu podul palmei, între omoplați, de jos în sus! Ați înțeles? Trebuie să-l loviți de jos în sus între umeri!
    Și, iar cuvintele bărbatului ca un ecou: “Loviți-l între umeri de jos în sus! De 5 ori!”
    – Nu-și revine domnule! Nu respiră! Nu mai ajunge ambulanța?
    – Ambulanță este în drum spre dumneavoastră! Concentrați-vă, vă rog! Haideți să mai încercăm o dată! Loviți-l pe copil în aceeași poziție! Mă auziți?
    – Da, vă aud!
    – Loviți-l un pic mai tare când vă spun eu! Da?
    – Da, domnule!
    – Haideți! Acum!
    Și în liniștea care se așternuse în dispeceratul nostru, parcă se auzea bătaia din spatele copilului…
    – Respiră?
    – Nu, domnule!
    – Haideti! Încă o dată!
    Liniște deplină…
    – Încă o dată! Acum!
    Și dintr-o dată se aude plânsul copilului și țipetele de bucurie ale celor care făcuseră echipă să îl salveze: “Respiră! Respiră! Și-a revenit!”
    Toți cei din dispeceratul nostru respiră ușurați, după câteva minuțele în care parcă își ținuseră respirația și trăiseră împreună cu familia momentele de salvare ale copilului!
    Copilul a fost salvat chiar de mama lui, la indicațiile colegului nostru și ale domnului care a apelat 112, a avut stăpânire de sine, nu s-a panicat și a contribuit enorm la salvarea copilului.
    Acum, copilul este în afara oricărui pericol!
    Într-o astfel de situație, primele minute sunt vitale! Tocmai de aceea este foarte important ca fiecare dintre noi să cunoaștem câteva reguli minimale de acordare a primului ajutor calificat!
    Noi îi spunem micuțului: “Drum lin prin viață!” și felicitări atât pentru Adrian, colegul nostru, cât și pentru cei care au ascultat indicațiile lui și l-au salvat pe copil!

    Sursă Ministerul Afacerilor Interne

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.