marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Să avem încredere în noile generații, zic!

    de Tomck@t | 27 martie 2024, 2:11 PM | Opinii | Recomandările editorilor

    0

    Încep cu o paranteză, voi continua cu încă o paranteză, dar numai pentru că aș vrea să închid naibii, odată și pentru totdeauna, niște paranteze.

    Am citit, zilele trecute, acest articol pe Yahoo! Finance (preluare de pe Fortune), în care se argumentează că Generația Z (Gen Z, adică adolescenții de astăzi, mulți dintre ei ajunși deja la majorat) are, parcă, cică, totuși, dreptate când se „plânge” că orele de lucru de 8 ore pe zi sunt inumane, obositoare, complet inutile. Ba chiar contraproductive. Am scris „plânge” cu ghilimele, deși totul a pornit literalmente de la lacrimile unei puștoaice pe TikTok, în toamna anului trecut, video care, bineînțeles, a devenit viral.

    De atunci, curg părerile experților expertologi și ale specialiștilor speciali (scuze, încerc doar o abordare funny, dar sunt, de fapt, complet de acord cu ei) care spun că: „Milenialii și Boomerii ar trebui să ia notițe despre abordarea Generației Z cu privire la locurile de muncă, altfel riscă să devină un «impediment pentru schimbare»”Fortune; sau: „Videoclipul viral Gen Z despre cultura «nebună» a muncii de la 9 la 5 sună plauzibil”Forbes; sau: „Gen Z va conduce lumea afacerilor mai devreme decât crezi”Business Insider; sau: „Generația Z este cu 8% mai fericită la locul de muncă decât era acum un an, dar este în continuare cea mai nefericită generație”Fortune. Știu ce veți spune, că fătuța e un „cry baby”, că „grow up!” și că viața nu-i așa cum vrei. Dar de ce nu?

    Veți spune și că pandemia COVID-19 ne-a „învățat prost”. Dincolo însă de precauțiile poate un pic cam exagerate, ipohondrice, panicarde și negândite până la capăt, cred mai degrabă că scurta „eră Covid” doar ne-a deschis ochii. Dintr-odată, în multe domenii profesionale s-a putut lucra lejer și de acasă sau de oriunde, cu un program flexibil, atâta timp cât s-a atins – sau chiar s-a surclasat, în anumite cazuri – target-ul. O lume întreagă și-a demonstrat, fără să vrea, că se poate.

    Sigur, cu leneveala excesivă între patru pereți și cu ochii semipermanent în ecranele noastre am cam început să uităm de beneficiile interacțiunilor umane reale și de distracțiile ieșirii din casă, într-un club sau la un cinematograf, dar în același timp, mai toate industriile lumii s-au reorientat rapid spre o nouă abordare – și, generalizând, spre un nou stil de viață – care, oricum, bătea deja la ușă.

    Într-un articol de opinie (consistent, dar, recitindu-l acum, recunosc, inutil de lung) din 2019, cu titlul „Juvenoia și anti-contra «Endgame» – sau de ce cred că isteria «Avengers» nu ne afectează cu absolut nimic”, am argumentat că mania filmelor cu supereroi n-are cum să persiste mult și, iată, anul trecut chiar s-a adeverit acest lucru, filmele Marvel nu mai sunt chiar pe val de atunci. Americanii au numit acest fenomen „superhero fatigue” (epuizare / plictiseală de supereroi). A fost doar o perioadă de distracție infantilă, cumva, ultimii ani de liniște dinaintea furtunii.

    Dar nici ăsta nu e subiectul pe care vreau să-l aprofundez acum. Asta era cea de-a doua paranteză. Motivul pentru care mi-am amintit de acest lucru este doar ultimul capitol din acel articol, pe care l-am numit „Generațiile și ciclul comportamental”, în care am făcut referire la cartea „Generations”, scrisă de William Strauss și Neil Howe (despre care am mai scris și aici). Ideea, pe scurt, e că atât etichetările astea fancy precum „Boomers” și „Millennials” („Gen Z” și – cea mai recentă – „Gen Alpha” au apărut ulterior), cât și analiza sociologică și psihosociologică aferentă, provin de la ei. Au mai fost sociologi antecesori care au tratat tema cât de cât, inclusivi printre clasicii filosofiei, citați în carte, dar să nu divagăm acum.

    Generații - Generations - William Strauss - Neil Howe

    O chestiune și mai interesantă, observată de Strauss și Howe, este că societatea pare să urmeze fără să-și dea seama un ciclu previzibil al comportamentului generațional, înaintând în timp reinventându-se permanent, în timp ce istoria se cam repetă din nou și din nou, sub o formă sau alta, în mod adaptat, desigur, la caracteristicile noilor vremuri. Firește, fiecare generație este influențată de acțiunile și reacțiile generațiilor anterioare și influențează, la rândul ei, generațiile următoare, dar, în același timp, sau poate tocmai din acest motiv, în fiecare secol apar două „momente sociale”, la intervale de cca. 40-50 de ani, denumite de Strauss și Howe „criză seculară” (când societatea se concentrează pe reordonarea lumii exterioare a instituțiilor și a comportamentului public) și „trezire spirituală” (când societatea se concentrează pe schimbarea lumii interioare a valorilor și a comportamentului privat). Acest ciclu biologic-societal descrie, potrivit autorilor cărții, cum reacționează și cum „funcționează”, de regulă, omenirea la modul general: mai întâi stabilind un set de norme de viață, apoi acceptându-le, apoi contestându-le, iar în cele din urmă demontând „regulile” impuse anterior și înlocuindu-le cu altele, mult mai convenabile vremii de actualitate. Odată la un secol, ciclul se reia.

    Generații - Generations - William Strauss - Neil Howe- ciclu comportamental

    Deși nu toți sociologii contemporani (sau filosofii, ăia puțini, de care sigur nu prea am auzit) sunt neapărat de acord cu aceste observații și argumente, Strauss și Howe au cam nimerit-o inclusiv cu o previziune, din 1991, când a apărut cartea: „etapa” societății în care ne aflăm în prezent este tocmai în vârful unui nou „moment social”, o perioadă de criză, cu războaie, dileme nerezolvate, neliniște generală și generalizată, ură și altercații iraționale pe tot globul, fie la nivel înalt, politic și geopolitic, fie printre oamenii de rând, inclusiv și mai ales pe social media (cum altfel?), în care se distinge îndeosebi o creștere periculoasă a extremismului de dreapta. Se rostogolesc, de ceva timp și din ce în ce mai pronunțat, niște ideologii învechite, izvorâte din frustrări personale, cuibărite în doctrina legionarismului și fortificate de febra surescitată artificial a naționalismului. Și nu doar în România.

    Nu vreau să insinuez sub nicio formă (de fapt, chiar sper să nu fiu înțeles greșit!) că toate aceste comportamente ale societății ar fi premeditate sau „plănuite” în vreun fel, vreau să subliniez doar faptul că ele sunt destul de previzibile. Am putea spune: naturale. Și cât timp societatea actuală este condusă de politicieni și afaceriști influenți în vârstă, care văd și percep lumea din perspectivele secolului trecut și influențează evoluția lumii ca atare, schimbarea în bine pare, în momentul de față, destul de îndepărtată.

    Dar, poate, Strauss și Howe vor avea din nou dreptate și vom scăpa de această perioadă ciclică de criză peste doar câțiva ani. Poate nu chiar în anul 2025, cum indică calculul matematic bazat pe „rotația” istorică a comportamentului societal, având în vedere că psihopatul Putin tocmai ce a fost reales, iar în SUA nu s-au găsit alți candidați la președinție mai buni decât – din nou – boșorogul Biden și nebunul de legat Trump.

    Cu condiția să nu ajungem la un Al Treilea Război Mondial, cu consecințe dezastruoase, fără precedent (și cred că nimeni întreg la cap nu și-ar dori așa ceva), mai devreme sau mai târziu, ceea ce urmează, inevitabil, după perioada actuală de criză, ar trebui să fie „un nou început” pentru societate, o nouă eră, mai lejeră, mai optimistă (generalizând masiv: o perioadă mai bună, dar și cu noi tipuri de dileme și provocări) pe care, probabil, noi nu o vom sesiza în mod deosebit, dar cu siguranță o vor documenta în consecință istoricii viitorului. La fel de probabil, va fi o „nouă eră” tot relativ scurtă, cam de 20 de ani, după care vor începe noile probleme și noile nemulțumiri, dacă e să ne ghidăm după ciclul comportamental al societății descris de autorii cărții „Generations”.

    Faptul că tineretul vrea mereu altceva și altfel nu e un „Breaking News”. Nici măcar faptul că, de-a lungul istoriei noastre, de multe ori au vrut altceva și altfel complet degeaba, lumea nu s-a schimbat prea mult, prea rapid. Mai precis, nu neapărat datorită voinței individuale sau colective a tineretului, ci datorită adulților care, într-un punct al vieții, au ajuns în postura și funcția înaintașilor lor. La fel de adevărat este și faptul că odată cu atingerea maturității, ideile, percepțiile și deciziile mari ale vieții nu mai coincid cu gândirea juvenilă, indiferent despre ce generație vorbim.

    Dar… în secolul vitezei și în era digitală actuală, marcată intens de social media și, mai nou, A.I. (în curând, inclusiv roboți și Metaverse-uri, care vor schimba radical paradigmele și formele forței de muncă și ale divertismentului), maleabilitatea societății s-a accelerat vizibil, iar vocile care s-au săturat de stupizeniile deja învechite ale lumii capătă, evident, o atenție mărită exponențial și o audiență largă, un „fanbase” global, în timp real.

    Un singur exemplu: câți dintre tinerii din ziua de azi (Gen Z) sunt de părere că războaiele astea în numele unor cretinități imperialiste, medievale, revanșarde și revizioniste sunt necesare sau utile pentru societate?

    Sigur că sunt excepții, în funcție de temperament și (mai ales) țară de proveninență în care propaganda, spălarea pe creier a societății, în mod mirobolant, funcționează, și contribuie și frustrările personale sau cele ce țin de starea materială care, de cele mai multe ori, degenerează în agresivitate și radicalism, dar am impresia că toată isteria actuală nu este decât o fază trecătoare.

    Potrivit acestui articol, tinerilor din SUA li s-a cam acrit de stagiul militar. Dar cu siguranță nu este un sentiment general limitat la celălalt continent. Câți tineri s-ar înhăma mâine, la noi, în România, sau altundeva în Europa, să-și apere țara, să moară pentru niște lideri idioți sau din cauza altori idioți care s-au trezit invadatori, „Counter-Strike”-eri cu arme reale, letale? Când tot Occidentul tinde spre uniune și eliminarea frontierelor, la ce ne ajută să ne închidem într-un gard imaginar al societății, al „națiunii”?

    Tinerii au alte preocupări, mult mai firești, mai pacifiste și mai tolerante, concentrate pe dezvoltare individuală și colectivă, ambiții demne de secolul XXI.

    Văd copii extrem de talentați, creativi, harnici și pragmatici, capabili de muncă în echipă (cum, recunosc, în copilăria mea nu experimentasem), adolescenți care construiesc roboți, creează software-uri și aplicații noi, văd tineri care câștigă deja mai bine decât părinții lor distrându-se pur și simplu pe Instagram, TikTok și/sau YouTube, văd o curiozitate debordantă și fascinantă, o sete de cunoștere și înțelegere la vârste la care eu, de exemplu, mă mulțumisem zi de zi doar cu Cartoon Network, și observ o inteligență precoce net superioară față de generația mea sau cele de dinainte. Este ceva firesc în ziua de azi, când suntem bombardați de informații digitale la o atingere distanță, dar observ, de asemenea, la copiii din ziua de azi, și o capacitate uluitoare de selecție a informațiilor utile și inutile. Ce am mai observat – dar aici, poate, nu are rost să generalizez, fiind posibil să fie doar o parte din „bula” mea socială – este că pruncii de astăzi nu sunt curioși de marea întrebare „de ce?”… ci de întrebarea mult mai folositoare: „cum?”.

    CUM – așadar – ar trebui să funcționeze societatea ca să avem o lume mai bună, mai eficientă, mai „proactivă” (îmi place cum sună) și – de ce nu (?) – mai „fun”, mai lipsită de grijile generate și întreținute de generațiile vechi?

    Sper că vom afla cât mai curând.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.