sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    S-a dus la Mănăstirea Prislop să-i ia pe sus pe cei care vând icoane cu Arsenie Boca… dar a fost amendat el de către Poliție

    de Special Arad | 25 mai 2018, 12:46 PM | Naţional

    3

    (foto: zhd.ro)

    „Jihadul” tânărului arădean continuă, dar cu un ghinion uriaș la Mănăstirea Prislop

    Arădeanul Daniel Gheorghe, tânărul care susține că reprezintă firma care deține drepturile de proprietate intelectuală asupra imaginii și numelui părintelui Arsenie Boca, a revenit, joi, la Mănăstirea Prislop pentru a vedea ce efect au avut plângerile sale împotriva celor care fac comerț cu obiecte care îl înfățișează pe duhovnic, scrie zhd.ro. Tânărul de 24 de ani a văzut că se comercializează în continuare obiecte religioase cu imaginea și numele duhovnicului, așa că a sunat la 112 ca polițiștii să-i vină în ajutor, însă a fost adus el la secție, a primit un proces verbal și o amendă de 200 de lei.

    „Întrucât cele sesizate prin Serviciul Unic Apeluri de Urgenţă 112 nu justificau urgența deplasării poliţiştilor la faţa locului, aspectele sesizate fiind cunoscute și aflate în instrumentare spre soluționare la unitatea de parchet competentă teritorial, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 200 de lei”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara. A fost a doua sancțiune primită de Daniel Gheorghe, în decurs de o săptămână, la Mănăstirea Prislop.

    Emanuel Daniel Gheorghe susține că polițiștii nu au acționat conform legii, și că trebuiau să ridice icoanele cu imaginea lui Arsenie Boca. „Eu am sesizat o infracțiune flagrantă, domnul polițist nu a dorit să facă procesul verbal la fața locului, nu a vrut să conserve materialele de probă și nici să le ridice, ca să le prezinte organelor de urmărire penală, și m-a invitat din nou la secție ca să facem procesul verbal acolo”, a declarat tânărul pentru Ziarul de Hunedoara.

    „Jihadul” împotriva comercianților cu imaginea duhovnicului a început la Arad, pe strada Mețianu, la începutul lunii mai. Atunci, arădeanul, instructor de Aikido și consultant, a spus că va lua la rând toate tarabele și magazinele care-i încalcă dreptul de proprietate intelectuală, în special cele de lângă Mănăstirea Prislop.

    •  Citește și Patriarhia Română amenință proprietarul mărcii „Arsenie Boca” cu judecata! Nu cea „de Apoi”, ci în instanță

    •  Citește și În atenția Patriarhiei Române: un avocat din Arad demontează cu punct și virgulă escrocheria cu Arsenie Boca

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Băiatul ăsta e un mare bou! Aștept cu nerăbdare să-l dea Patriarhia în judecată. Dacă nu-l dă, adun eu câțiva binevoitori și începem demersurile pentru a-l da noi în judecată. Nu te văd bine, prințișor! Ei fi tu tupeist sectar, dar și noi suntem mulți și nu te lăsăm să ne calci în picioare.

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Desi nu stiu in ce registru figureaza flacaul, arata a ortodox 100%. Pe de alta parte, de multe ori fratii mei ortodocsi sunt confuzati cand vine vorba a face diferenta intre secte si culte.

        Gluma ca gluma, dar va rog frumos sa nu puneti de ina o noapte a Sfantului Bartolomeu, ca nu e frumos!

        0 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru Ortodox

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.