vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Proiectele depuse de Primăria Arad pentru care se așteaptă finanțare în 2023

    de Raluca Medeleanu | 16 ianuarie 2023, 6:04 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    0

    Primăria Arad a întocmit mai multe proiecte pentru diferite investiții din oraș, pentru care așteaptă în 2023 finanțare europeană, ori guvernamentală. Dacă pentru unele dintre ele a primit deja un răspuns pozitiv, altele sunt încă în așteptarea unui verdict, astfel că nu toate cele prezentate se vor și materializa în decursul acestui an.

    „Unele vor fi doar finanțări câștigate în 2023. Important este că avem proiecte depuse pe fonduri europene în valoare de peste 260 de milioane de euro, important este că suntem pe ultima sută de metri cu semnarea contractului de finanțare a unui CET nou, important este că avem în licitație tramvaie noi și autobuze electrice noi, că se lucrează la noul pod peste râul Mureș. În vremuri complicate, cu criză economică, prețuri foarte mari, continuăm investițiile”, a spus primarul Călin Bibarț. Edilul a ținut să-i aducă în atenția publică și pe funcționarii din cadrul Primăriei Arad, care au muncit la întocmirea tuturor proiectelor în cauză, afirmând că este o muncă amplă, care trebuie apreciată.

    Proiecte care vor primi finanțare anul acesta sunt cele câștigate în 2022 prin „Anghel Saligny”: amenajarea podului de la Trei Insule (10 mil lei), reabilitarea unor străzi din municipiu (10 mil lei), realizarea rețelelor de canalizare și asfaltarea unor străzi de pământ din municipiu (7,4 mil. lei), iar proiectul care viza amenajarea unui pasaj subteran în zona Podgoria a fost acceptat doar parțial, adică Primăria va primi bani deocamdată doar pentru realizarea proiectului tehnic ( 9 mil. lei). Despre acest pasaj, Bibarț a explicat că este complicat de realizat, dat fiind faptul că în subteran trece prin zonă și canalul Mureșel, astfel că, deși inițial se dorea ca pasajul să fie pe direcția Bulevardul Revoluției – Grădiște, el nu se poate realiza decât pe direcția str. Corneliu Coposu (fosta Lacului) – Calea Iuliu Maniu, lucrările însă nu sunt programate să înceapă prea curând, ci momentan este vorba doar de această parte de documentație.

    Cel mai important proiect depus în 2022, pentru care se așteaptă finanțarea în 2023, este însă modernizarea tehnologiei de la CET Hidrocarburi, pentru producerea energiei prin cogenerare, proiectul ridicându-se la 500 milioane de lei. Proiectul a fost depus pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Mai multe detalii despre acest amplu proiect puteți citi AICI. În paralel, pentru a putea eficientiza sistemul de încălzire din oraș, municipalitatea va continua, în 2023, modernizarea punctelor termice din oraș, dar asta din bani asigurați din bugetul local.

    Tot prin PNRR se va continua în 2023 și achiziția tramvaielor (în total, circa 370 mil. lei) și autobuzelor/ microbuzelor electrice (40 mil. lei). Finanțare se așteaptă și pentru proiectul ce vizează „centrele de colectare prin aport voluntar” (puncte special amenajate de colectare a tipurilor de deșeuri care la ora actuală nu sunt preluate, de exemplu molozul. valoarea proiectului: aprox. 17 mil. lei), continuarea proiectului de reabilitare termică a blocurilor din municipiu (seria inclusă în cererile de la 1 la 6, valoarea totală a celor 6 proiecte ridicându-se la aprox. 130 mil. lei), reabilitarea termică a mai multor unități de învățământ din municipiu( Șc. Gimn. Caius Iacob: 11 mil. lei, Colegiul Național Vasile Goldiș: 13,9 mil. lei, Liceul Național de Informatică: 9,6 mil lei, Liceul de Arte Sabin Drăgoi: 15,8 mil, Liceul Sportiv: 11 mil. lei, Liceul Adam Muller Guttenbrunn: 8,5 mil. lei, Liceul de Industrie Alimentară: 35 mil. lei, Campus Preuniversitar Tehnilogic: 31 mil. lei. Grădinița PN10: 1,2 mil. lei).

    Prin Programul Operațional de Infrastructură Mare (POIM) se așteaptă finanțarea pentru realizarea unui parc fotovoltaic în municipiu (6,3 mil. lei), iar prin Programul Operațional de Capacitate Administrativă (POCA) urmează să se extindă proiectul de digitalizare astfel încât să se interconecteze serviciile Primăriei Arad cu alte insituții publice precum DAS ori ANAF (2 mil. lei).

    Pe programul administrației de mediu a fost depus proiectul de modernizarea a iluminatului public din municipiu (1,1 mil. lei), iar tot în legătură cu mediul, a fost depus pe un alt program, „Orizont Europa”, proiectul „Soluții de colaborare și interconectare pentru livrări verzi către o epocă a logisticii optimizate, cu emisii zero, pe ultimul segment de livrare – acronim GREEN-LOG” care valorează 270 mii lei.

    Nu în ultimul rând, prin programul guvernamental „Timbre Monumente Istorice” a fost deja câștigat proiectul ce vizează documentația tehnico-economică pentru reabilitarea fostei fabrici MARTA (139 mii lei).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.