Un perete vandalizat la o clădire monument istoric din Arad, o anchetă în desfășurare și o întrebare aparent banală: când va fi obligat autorul să șteargă ce a scris? Adică, să plătească. Răspunsul, la mai bine de două săptămâni de la constatarea faptei, arată cât de complicat, și chiar absurd, poate deveni un lucru care, în mod normal, ar trebui să fie cât se poate de simplu de realizat.

La începutul lunii acesteia, jandarmii arădeni au fost sesizați oficial că unul dintre pereții Trezoreriei (Palatului Administrației Financiare) fusese vandalizat cu spray negru, fiind scrise mesaje în care apărea numele lui Călin Georgescu. Ulterior, un bărbat de 39 de ani a fost identificat și a recunoscut că a făcut înscrisurile, iar cazul a fost transmis Poliției pentru continuarea cercetărilor.

Dat fiind că legea patrimoniului specifică în mod clar că o clădire monument istoric (cum este și aceasta) trebuie să fie readusă la starea inițială pe cheltuiala făptașului, am încercat să aflăm când va fi obligat bărbatul să facă intervenția necesară. Și cât timp o să ne mai „delectăm” privirea cu caligrafia făptașului.

Ceea ce a urmat a fost însă un ping-pong care ne-a oglindit parcă toate nodurile sistemului birocratic românesc. La Jandarmerie ni s-a spus că dosarul a fost preluat de Inspectoratul de Poliție Județean Arad. De acolo, răspunsul a fost că verificările sunt încă în desfășurare și că partea care ține de polițiști vizează sancționarea faptei.

Pentru repararea efectivă a peretelui, lucrurile se complică. Ar fi necesară o acțiune civilă separată, inițiată de proprietarul clădirii.

Am sunat și la ANAF Arad, unde am aflat că instituția a depus o plângere, dar la Poliție, și că așteaptă soluționarea cazului. Motivul pentru care nu a fost inițiată și o acțiune în instanță este însă unul care complică și mai mult situația. Poliția nu i-ar fi comunicat oficial (încă) instituției numele persoanei identificate ca autor al vandalizării. Fără această informație, reprezentanții Finanțelor nu au cum formula o acțiune în instanță împotriva făptașului, din moment ce nu îi cunosc identitatea.

Astfel că, cel mai probabil, reparațiile vor fi făcute din bugetul propriu al instituției, urmând ca ulterior aceasta să se îndrepte împotriva vinovatului pentru a-și recupera banii. Numai că nici măcar acest lucru nu se poate rezolva atât de simplu. Fiind vorba despre o clădire monument istoric, intervenția nu poate fi tratată ca pe o banală zugrăvire cu vopsea lavabilă. E nevoie de aprobări de la Direcția de Patrimoniu și de o firmă specializată care să poată interveni, cu materiale speciale.

Așadar, la mai bine de două săptămâni de la constatarea vandalizării, „Georgescu spaima securiștilor” e tot acolo și nu am reușit să aflăm un termen pentru curățarea peretelui. Poliția încă face verificări asupra dosarului, Finanțele încă așteaptă, o eventuală acțiune civilă nu poate fi pornită fără datele necesare, iar reparația depinde de o intervenție specializată. Între timp, peretele rămâne cu urmele faptei, fiind privit zilnic de sutele de trecători care se perindă prin centrul orașului.

Ironia situației este că legislația privind protejarea monumentelor istorice prevede obligații care par clare legate de înlăturarea degradărilor și readucerea imobilelor la starea inițială. În practică însă, simpla curățare a unui perete vandalizat ajunge să pară o reală „epopee”, care depinde de mai multe instituții, proceduri și demersuri separate.

Desigur, protejarea unui monument istoric presupune reguli stricte, iar intervențiile nu pot fi făcute oricum. Dar una este să respecți procedurile necesare pentru restaurarea unei întregi clădiri de patrimoniu și alta este să ajungi într-o situație în care, deși autorul a fost identificat deja, proprietarul nu poate spune când va putea să-și vadă clădirea refăcută cum era înainte de vandalizare.

Situația aceasta nu este doar despre un simplu perete mâzgălit. Este și o ilustrație care ne arată un sistem birocratic incapabil să rezolve eficient până și o problemă elementară. Un om a vandalizat un perete, a fost identificat și și-a recunoscut fapta, dar nimeni nu poate spune când va fi curățată clădirea.

Iar dacă, în cele din urmă, reparația va fi plătită din bugetul public, absurdul ar deveni complet! Cetățenii ar putea suporta nota de plată pentru fapta unui individ nesăbuit, în timp ce recuperarea banilor se pierde într-un labirint birocratic. Avem legi, avem instituții și avem proceduri, dar când vine vorba de aplicarea lor concretă, până și ștergerea unui text scris cu spray negru riscă să devină o misiune fără termen de finalizare.

Dacă pentru doar atât este nevoie de nenumărate telefoane, verificări și demersuri separate, atunci întrebarea nu mai este doar când va fi curățat peretele, ci cât de eficient mai este un sistem care se împotmolește în propria birocrație?

Citește și: Enola Day – Cum mai arată răul cu chip de om? · Special Arad