joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Primarul Falcă îl atacă pe inspectorul general școlar: „Claudius Mladin vămuiește, împreună cu Măduța, învățământul arădean”

    de Special Arad | 29 august 2014, 11:09 AM | Undeva

    0

    „Domnul Mladin se victimizează și declară, prin intermediul unor comunicate de presă, că primarul Aradului duce o campanie de denigrare la adresa acestuia și la adresa Inspectoratului Școlar Județean Arad. Nimic mai fals! Nimeni nu încearcă să-l denigreze pe domnul Mladin. Acesta și-a dovedit incompetența cu fiecare decizie pe care a luat-o în cei doi ani de când a fost instalat, de către bunul său prieten, deputatul PSD Flavius Măduța, în fruntea învățământului arădean. Cei doi vămuiesc împreună învățământul arădean. Mai mult, de când Inspectoratul Școlar Județean Arad este condus de către domnul Mladin, investițiile guvernamentale nu mai există. Prin incompetența domnului Mladin, învățământul arădean a pierdut aproape 3 milioane de euro, bani europeni, totul pentru că inspectoratul nu a fost capabil să transmită la timp documentele a patru școli. În același timp, vedem cum Școala Generală Nr. 5 a reușit să aibă finanțare europeană, sărind peste inspectorat. Cam tot ce a știut să facă domnul Mladin de când a preluat conducerea învățământului arădean a fost să schimbe directorii școlilor pe bandă rulantă. Putem vedea cum, numai înaintea acestui început de an școlar, domnul Mladin a schimbat o grămadă de directori ai unor școli din județ.  Printre instituțiile de învățământ ale căror directori sau directori adjuncți au fost schimbați de către domnul Mladin în acest an se numără Liceul Teoretic din Hălmagiu, Liceul Atanasie Marinescu din Lipova, Liceul Tehnologic din Beliu, Liceul Tehnologic din Gurahonț, Liceul Teoretic Mihai Veliciu din Chișineu Criș, școlile generale din Bata și Secusigiu sau Școala Gimanzială Ștefan Cicio Pop din Arad. Pretextul, în cazul tuturor acestor schimbări, a fost managementul defectuos. Mă întreb, ce fel de criterii de evaluare are domnul Mladin, atunci când schimbă directorii instituțiilor de învățământ din Arad?! Domnul Mladin schimbă o mulțime de directori pe motive de management defectuos, deși nu este așa, dar ține în funcție directori care au dovedit că sunt incapabili să conducă școli. Vă dau exemplu Colegiul Tehnic de Construcții și Protecție a Mediului, care în trecut avea peste o mie de elevi și care acum are puțin peste 300 de elevi. Poate ne explică domnul Mladin cum de noul director, o apropiată a consilierului județean PSD Cornel Lucaci, este încă în funcție, deși și-a demonstrat lipsa unor calități manageriale. Poate ne explică domnul Mladin cum de mai multe săli ale aceluiași liceu au ajuns depozite pentru firma de construcții a domnului Lucaci”.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.