Revoltaților de serviciu la partea de „Adaugă un comentariu”, care-și încep gargara tipică de-ndată ce dau de un articol despre stradă și oamenii ei (mă refer aici la cerșetori)… vă spun: nu e chiar așa. Cei de la Poliția Locală – căci, de regulă, ei sunt acuzați că le permit cerșetorilor să ne păteze imaginea superbei noastre civilizații – chiar își fac treaba, doar că nici polițiștii nu pot face altceva decât să-i alunge. Numai în cazul unui șantaj emoțional (un handicap fake) pot aplica o amendă, cred.

Dar… stai un pic! Ar fi trebuit să mă explic din capul locului: titlul, carevasăzică Gabi, „omul care aduce cartea”, nu are nicio treabă cu cerșitul. Doi polițiști au „ridicat” astăzi un om handicapat (nu are un picior) mai în vârstă care obișnuiește să cerșească în mijlocul trotuarului, în fața farmaciei de lângă Ziridava. L-au „poftit” să părăsească locul „muncii”, fără scandal, fără… supărări, vorba vine, vorba pleacă. Și așa am ajuns… (ptiu! cu greu) la Gabi.

„Ce Gabi?” – te întrebi nelămurit?

Dacă vrei să răspunzi provocării de pe Facebook, „Ești arădean dacă …”, poate postezi și acest enunț: ești arădean dacă îl știi, cel puțin din vedere, pe Gabi, cel care vinde cărți la prețuri modice în fața centrului comercial Ziridava sau pe strada Mețianu. Adevărul e că legătura lui Gabi cu rețeaua de socializare este deopotrivă nulă și semnificativă, în sensul că el, personal, nu are niciun astfel de cont, în primul rând din cauza problemelor cu vederea, dar și din simplul motiv că nu are un calculator. În schimb, tocmai Facebook-ul l-a făcut „faimos” în mica noastră urbe, după ce un arădean inimos a pornit o campanie pentru ajutarea lui. Apoi a mai apărut și în presă, pe Special Arad și pe Arad Culture.

Gabi nu cerșește. Nici bani… și nici atenție.

Totuși, se bucură când oamenii se opresc la două-trei vorbe cu el. Te salută cu un zâmbet larg și te-ntreabă imediat „ce mai faci?”, chiar dacă ești un complet străin pentru el. Asta pentru că nu are de unde să știe dacă te cunoaște sau nu. Nu te vede clar. Suferă de strabism, o afecțiune oculară în care axa unui ochi (sau, în cazuri mai grave, axele ambilor ochi) deviază. Se poate rezolva cu o operație relativ simplă, doar că Gabi nu are bani pentru un asemenea „lux”. Este student la Şcoala de Nevăzători – secţia masaj – şi învaţă constant fără a-şi putea permite o pereche de ochelari. În timpul liber vinde cărți pe străzi. Și nu are exigențe mari în ceea ce privește prețul. „Trei lei, cinci lei…”, îmi spunea nepăsător. E adevărat că majoritatea cărților oferite de el nu prea au valoare, dar… uite, eu de exemplu am cumpărat „Zidul și iedera” a lui Mircea Malița la un preț de chiar mi-e rușine dacă mă gândesc mai bine un pic: 5 lei. Asta în condiția-n care pe Libris.ro se vinde cu 50 de lei. Ulterior am observat… pe spate era scris cu pixul „12 lei”. Eventual, am s-o citesc și am să i-o returnez, deci m-am scos! Atâta costă un abonament (pe un an!) și la Bibliotecă. Ca prostul, am mai dat și 2 lei unei femei care-mi invoca numele lui Iisus și pâinea cea de toate zilele, în timp ce-mi flutura în nas niște tacâmuri din lemn pe care, până la urmă, nici măcar nu avea intenția să mi le vândă.

Unde era Poliția Locală?

Era să uit… (scuze dacă mă-ncurc în istorisiri… sunt cam „five minutes ago” astăzi)

Inițial, îl alungau pe Gabi, după care și-au continuat patrularea. După ce am terminat cu niște cumpărături și am ieșit din magazin, Gabi era din nou acolo. Îmi spunea că se întâmplă des. Faza cu polițiștii. Cât despre „vânzări”… de obicei așa se-ntâmplă. Intră în discuții cu el un om… și dintr-odată se-ngrămădesc și alți oameni în jurul lui. E un fel de „social network” depășit de timp, în care fiecare caută un buton de Like și nu găsește decât un băiat simpatic și cărțile lui. Gabi știe că nu are voie să comercializeze acele cărți fără autorizație, dar de unde să-și permită el așa ceva? Mi-a spus că o dată a primit o amendă, prin 2005, dar nu părea foarte sigur asupra sumei.

Sincer să fiu, m-a șocat puțin asta, în cazul în care e pe bune (poate doar l-au amenințat cu amenda)… pentru că Gabi, repet, nu deranjează pe nimeni, nu cerșește, iar încercarea lui de a strânge niște bani de buzunar, pe lângă faptul că așa mai socializează cu niște oameni, chiar nu ar trebui să fie catalogată ilegală. Hai mă, ANAF sau whatever, seriously now…

E o mică-mare diferență între un băiat care se bucură când poate să stea de vorbă cu oamenii și-ți oferă o carte pe care – dacă vrei – dai o sumă ridicol de mică… și între un bătrânel șchiop care nu miroase prea bine și cerșește în mijlocul trotuarului.

Sau o țigancă care, dracu’ știe din ce tufiș, sală de jocuri sau sex shop a ieșit ca din senin, de nu au observat-o polițiștii… și care vinde acele ustensile culinare doar în aparență și #dumnezeusăvădeasănătate…