Pola Zilei: De ieri, Timișoara este capitala culturală a Europei. Ce înseamnă asta pentru noi, arădenii?





Chiar dacă Johannis a avut altă treabă – în fond era primarul Sibiului când orașul a devenit prima capitală culturală europeană din România –, ieri, vecina noastră, Timișoara, a devenit oficial una dintre capitalele culturale ale Europei. Celelalte două sunt Elefsina din Grecia, locul misterelor eleusine și Veszprém din Ungaria, orașul reginelor.
Lume multă și bună, inclusiv Specialul, evenimente și ceremonii cu duiumul, însă pe noi, ăștia de stau pe aici, prin Arad, în fața calculatoarelor nu doar să urmărească FB-ul și Instagramul, ci să mai și scrie câte ceva mai mult sau mai puțin folositor concitadinilor, ne bântuia un gând zăbavă privind încercarea ratată de administrația de atunci și de acum a Aradului de a deveni și noi o capitală culturală. În 2021, dacă reținem bine…
Între timp ne-am mai liniștit, am rămas cu Șuhaida lui Andrei Ando și cu fotografiile lui Ghiță Falcă, ne întrebăm de aceea, cum ne putem noi folosi de acest eveniment din vecini. Nu de alta, dar când Aradul a pierdut lamentabil, ai noștri ca Bradul, în frunte cu Ando, cel care era responsabil cu proiectul, ne-au liniștit că Aradul va fi partenerul Timișoarei.
Nu am sesizat nimic de acest gen ieri, poate e prea devreme, poate au avut altă treabă, Aradul, din câte ne-am dat seama, a fost prezent la deschidere prin câțiva artiști care nu mai stau în Arad, așa că întrebarea noastră este cu atât mai semnificativă.
Ne putem folosi de acest eveniment, putem să învățăm ceva pentru viitor sau, în continuare, Dumnezeu cu mila?
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)