Pola Zilei: Cu cine țineți, cu Pong sau cu Ping?
Neavând ceva local urgent la îndemână – Vagoanele s-au dus oricum, iar pregătirile pentru Târgul de Paști sunt de pe acum ceva banal – ne-am gândit să vă întrebăm de ce se întâmplă mai nou în lume.
Chiar dacă știm că nu vă prea interesează, vremea aceasta de iarnă târzie vă preocupă, poate, mai mult, cu toate acestea, având în vedere că sunteți mai mondiali decât ai lor, venim și noi cu întrebarea. Cu atât mai mult cu cât noi credem că ce se întâmplă acum între Statele Unite, duse în horă de Trump – Pong în întrebarea noastră – și China lui Xi Jinping (Ping, normal) poate influența grav și viața noastră, a celor care ne pregătim aici de Târgul de Paști.
Și nu oricum, ci chiar dramatic, dacă nu se opresc la timp cei doi. Înainte de toate Pong, că el a început, Ping fiind obligat să ridice piatra aruncată și, ce să facă și el, să o arunce înapoi.
Dacă nu v-ați prins până acum – ceea ce nu credem – vorbim de războiul economic dintre cele două state menționate, război care amenință economia mondială, chiar dacă, noi, aicea, sperăm dă fim atinși mai puțin.
Așadar, ce ziceți, cine are dreptate, cine spune adevărul și cine va învinge în această încleștare de copii răzgâiați care se joacă cu lumea de parcă ar fi o minge de fotbal.
Asta doar ca să nu ne amintim de balonul lui Chaplin din celebrul film „Dictatorul”.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)