Parchetul deschide dosar penal în urma celor sesizate de Special Arad la Spitalul Județean

    de Special Arad | 24 martie 2020, 3:01 PM | Coronavirus | Știri Arad | Topic special

    7

    Așa cum anticipam încă de ieri, se îngroașă „gluma” rău de tot la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În ceea ce privește cadrele medicale și testarea acestora pentru a vedea dacă s-au infectat sau nu cu coronavirus în urma celor întâmplate în ultimele zile, întâmplări culminate cu moartea unui pacient de 64 de ani, încă sunt așteptate rezultatele. Sau asta cel puțin în mod oficial, fiindcă deocamdată nu ni se comunică nimic în acest sens. Ei bine, în ceea ce privește modul în care s-a acționat în acest caz, adică exact lucrurile despre care Special Arad scria încă de seara trecută, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a decis să nu stea cu mâinile în sân.

    Concret, după ce Special Arad a tras un semnal de alarmă, dând glas medicilor și personalului din Spitalul Județean și explicând situația de fapt, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a anunțat în urmă cu doar câteva minute că procurorii s-au autosesizat și au început urmărirea penală în rem, pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.


    Citește și: Personalul din Spitalul Județean Arad strigă după ajutor printre lacrimi de plâns și li se spune să tacă! După moartea pacientului infectat cu coronavirus, este panică în întreg spitalul! | Foto-Video


    În continuare edăm mai jos comunicatul integral:

    „Vă informăm că la data de 24.03.2020 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad s-a înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii infracţiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”,prev.şi ped.de art.352 din C.pen.

    Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au întocmit la data de 24.03.2020 un dosar de urmărire penală, urmare a unor articole publicate in mediul on-line, articole din care rezultă că în perioada 20-23.03.2020 pe Secţia ATI din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a fost internată o persoană de sex masculin în vârstă de 64 ani, persoană care a decedat la data de 23.03.2020, la data decesului fiind confirmată pozitiv cu noul coronavirus (COVID19).

    În cauză a fost dispusă începerea urmăririi penale „in rem” cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prev. şi ped. de art.352 NCP.

    Urmărirea penală continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale”, se arată în comunicat.

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Dumneavoastră confundați războiul cu o epidemie. Ați citit cărți cam proaste sau poate doar ați vizionat filme Marvel cu super eroi.
        In război e altceva, in epidemie informația corectă este salvatoare de vieți, de ori unde ar veni.
        Mai studiați, cine știe până ajungeți sa închideți jurnaliști, poate vi se va deschide perspectiva…

        +15 voturi
        +1
        -1
    1. a) se va musamaliza de catre justitia sublima
      b)pentru prima data vor face ce trebuiau sa faca de fiecare data
      c) vor gasi un tap ispasitor in persoana unui dorel fara nicio putere de decizie
      d) mortu-i de vina
      e) muie PSD
      f) erori de procedura justificabile au condus la respingerea probelor
      g) se vor opri cu ancheta la timp sa nu afecteze interesele politrucilor care finanteaza ”independenta” justitiei
      h) ancheta va dura mai mult decat termenul de prescriptie
      i) vinovatia se va supune la vot in consiliul director al Colegiului Medicilor care vor constata ca nu se poate stabili care este factorul care a cauzat imprastierea infectiei
      j) iarna nu-i ca vara
      k) sa fie bine ca sa nu fie rau
      l) alte motive de exonerare de raspundere
      m) adevarul risca sa creeze panica si astfel nu este oportun fiindca adevarul este doar daca convine
      n) sa identificam un responsabil real ar fi un prost exemplu pentru pulime
      o) toate variantele combinate exclusiv varianta b.

      +13 voturi
      +1
      -1
    2. Prin alte orașe fac tot ce pot pentru a se implica la maxim în acest război cu acest virus la noi în Arad asa ziși mari conducători ii doare undeva și acum tot după voturi fug .
      Alți achiziționează aparate pt a fi mai ușor cu depistarea noi le băgăm pumnul în gura la medici ca asa stiu politicieni școliți de marele falca care doar asa știe sa fac mai nou politica.
      Acești politicieni după ciolan nu se uita nici după atâta timp în ogrda ce w aproape de noi sa copieze lucrurile bune nici acum nu vad sunt orbi și dezgustători.
      LA Oradea sa putut achiziționa un aparat de testat la noi nu ca suntem ocupați cu alegerile și acum când nici măcar pe votaci care sa strâng pt o sarma sau mici pe gratis nu ii mai interesează.

      +3 voturi
      +1
      -1
    3. Mda …mi-am dat si eu cu parerea de multe ori.Uneori am fost subiectiv,alte ori am scris in baza unor cunostinte(sau informatii)concrete.Imi amintesc cu multa emotie de o perioada din viata,cand cei din generatia mea “doreau sa stie”.Frecventam persoane care erau adevarati mentori.Fiind militar in termen,am avut si o ocazie speciala.Am fost detasati la Sibiu,unde ,lumea vorbea’ despre Constantin Noica.Impreuna cu doi colegi,ne-am hotarat sa mergem la Paltinis macar sa-l vedem pe marele filozof de la distanta.Am procurat bilete de voie(invoiri) pentru 2 litri de tuica buna.Pe atunci nu era DNA :)) Culmea,tocmai un tanar locotenent de Securitate(care iesea la bere in localul nostru preferat) ne-a invatat cum sa ajungem la Maestrul Noica.(poate era un simpatizant discret,poate a apreciat ,indrazneala’ noastra) Locatia era supravegheata,dar cum am amintit “am fost invatati” cum sa ne comportam.Am fost surprinsi de dute-vino-ul ce avea loc in preajma lui Noica.Erau sí tineri ca noi,dar si persoane distinse(mai tarziu am realizat cine au fost ).Scuzati-mi divagatia,am inceput cu parerile si as incheia cu o intrebare: Ce este de facut?

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.