Indiferent de statutul social al victimei sau a ucigașului, omorul este omor și trebuie înțeles și tratat la fel, fără a face diferență între „prinț și cerșetor” sau, dincolo de povești, între polițist și boschetar, între bețiv sau drogat și academician. Sigur, când am susținut că omorul este omor indiferent de situație, victimă sau făptuitor, nu am avut în vedere diferitele modalități și circumstanțe de comitere a omorului sau calitatea unor subiecți, care pot agrava fapta, ci viața, adică cea mai importantă dintre valorile sociale ocrotite prin legea penală.

Dincolo de conotațiile juridice, viața are aceeași valoare, indiferent de persoană sau de condiția socială a acesteia. Acest adevăr a mobilizat cel mai mult polițiștii locali arădeni care au organizat momentului solemn din fața Palatului Administrativ.

Marea lor nedumerire era, în linii mari, concentrată în jurul unei întrebări la care caută răspuns de câteva săptămâni. „Înțelegem foarte bine că lumea s-a revoltat pentru ceea ce s-a întâmplat cu acel tânăr zis Vișinel. Dar nu mai înțelegem de ce viața luată unui polițist local nu a mai generat același tip de revoltă. Ce să înțelegem, că viața unui polițist local este mai puțin importantă decât a unui civil?”.

Citiți aici: 5 minute de reculegere în memoria polițistului local ucis în timpul serviciului (Video)

I-am criticat de multe ori pe polițiștii locali arădeni pentru excesul de zel, vecin cu răutatea (sau, uneori, cu cruzimea), manifestat în unele acțiuni, exces provenit, poate, din pregătirea precară sau, poate, din „ordinele” primite de la șefi. Joi însă, au arătat tuturor că știu să se ridice la nivelul unui moment solemn, cu mare încărcătură emoțională chiar și pentru cei neimplicați, darămite pentru ei, oricând expuși unei posibile agresiuni, ca și colegul lor din Pitești. Educația sănătoasă, iată, trece dincolo de bariera pregătirii profesionale sau de ordinele șefilor.

Chiar dacă toți aveau câte ceva pe suflet și ar fi avut ce să spună sau ce să ceară, au avut tăria de caracter să nu transforme scurtul moment de reculegere într-un protest care, cu siguranță ar fi degenerat. Pentru că în jurul instituției și angajaților, dar și mai mult a conducerii, s-a format de ceva vreme o atmosferă suficient de ostilă încât să se „aprindă” la cea mai mică scânteie.

Lașitate complice a conducerii

Dincolo de încă nelămuritul „caz Vișinel”, dar și de altele (asupra cărora, în cel mai laș mod cu putință, atât conducerea Poliției locale Arad, cât și a Primăriei, au tăcut), dincolo de multele probleme organizatorice cu care se confruntă instituția condusă, încă, de Adrian Toma (pe care domnia sa le-a generat, cu complicitatea conducerii Primăriei), condiția polițiștilor locali arădeni a ajuns, acum, într-un mare impas.

Posibil ca și în alte municipii sau orașe să fie la fel, dar pe noi ne interesează ce se întâmplă în Arad. Unde, pentru prima dată în scurta istorie a poliției locale, un director este lăsat să facă absolut ce vrea, să amestece atribuții și competențe și să treacă dincolo de prevederile legii (de exemplu, în ce privește dirijarea traficului rutier), iar primarul, laș și complice, să nu intervină, să permită un astfel de mod de lucru.

Este de neînțeles cum i se permite directorului Toma să „învârtă” oamenii, fără nicio noimă și, uneori, fără modificarea corespunzătoare a fișelor de post – Doamne ferește de un control adevărat la Serviciul „cadre”!

Acum, Poliția locală este condusă discreționar, în baza unor dispoziții șmecheresc trasate, dar niciodată asumate de director prin semnătură, astfel încât toată responsabilitatea acțiunilor rămâne în seama polițistului local. Acesta este și motivul pentru care, dincolo de pregătirea profesională, care nu se mai face sub domnia lui Toma, polițiștii fie „sar calul”, fie mimează munca.

Omor instituțional

Simt că sunt conduși de unul sau mai mulți oameni cu competență discutabilă și lipsiți de curajul răspunderii, iar urmarea firească este să încerce să se protejeze, așa cum le dictează instinctul de conservare.

Urmarea firească, vizibilă și din turnul Primăriei, este lipsa de performanță (reală, nu declarată în limbaj corporatist-intelligence cu care-și dă gata cuceririle), atât individuală, cât și a instituției.

Iar de aici, până la pierderea încrederii cetățenilor nu a fost decât un pas. Ceea ce, din perspectivă managerială înseamnă pur și simplu omor instituțional. Și nu din culpă.

Voci tot mai puternice

După nefericita întâmplare din Pitești, polițiștii locali din toată țara au început să ridice vocea și să ceară modificarea statutului lor. Și, cu siguranță vocile lor se vor auzi din ce în ce mai tare, până vor catadicsi policienii cu putere de decizie să-i asculte. Cum spuneam, puteau profita de emoția înmormântării colegului lor din Pitești și să înceapă să-și strige necazurile.

Onorant pentru ei că n-au făcut-o. Este timp pentru revendicări și, mai ales, pentru clarificarea acestora. Deocamdată se știe că vor cere, în primul rând, acordarea unui alt statut polițiștilor locali, care să-i așeze în rând cu ceilalți polițiști, nu doar în ce privește vârsta de pensionare si nivelul pensiei, dar și în ce privește protecția lor în timpul intervențiilor.

Greu de crezut că vor obține așa ceva, cu actuala legislație. Pentru a beneficia de aceleași drepturi, trebuie obligatoriu să aibă și aceleași atribuții, altfel nu se poate justifica statutul. Or, să primească astfel de atribuții este foarte greu, spre imposibil.

Ar putea solicita însă, o altfel de școlarizare, plus dreptul de a se perfecționa, anual, ca orice funcționar public – am mai atras atenția că polițiștii locali sunt singura categorie de funcționari publici cărora le este interzis să se perfecționeze, cursurile organizate în prezent neavând vreo legătură cu activitatea poliției locale.

Ar mai putea solicita modificări ale legislației, atât în ce privește circulația rutieră, cât și ordinea publică. Și, de ce nu?, poate ar obține acum, înainte de alegeri, mai mult decât promisiuni.

În orice caz însă, polițiștii locali vor putea spera la mai bine, inclusiv la protecție în timpul serviciului, abia când vor reuși să se constituie într-un sindicat la nivel național. Un sindicat al poliției locale, nu „celule” sindicale afiliate pe la diferite „pro-meridiane” care nici nu cunosc specificul muncii în polițiile locale, nici nu au vreun interes să lupte „la baionetă” pentru „locali”.

Citiți și: Avem Poliție locală. De ce? Și dacă tot o avem, ce facem cu ea?