Nu e Falcă. Nu e nici Ando! E arădean și chiar a ajutat Timișoara să devină Capitală Culturală Europeană 2021
Știri Arad. Timișoara a luat fața Bucureștiului, Clujului și, printre altele, Aradului, în competiția pentru câștigarea titlului de Capitală Culturală Europeană 2021. A avut cu ce…
Imediat după anunțarea orașului câștigător, primarul Aradului, Gheorghe Falcă a fugit la laptop și a scris un mesaj prin care ne anunța că Aradul are și el merite în această victorie. Că parteneriat. Că colaborare culturală (cacofonia are rolul ei în text…) Că mulțumesc Ando, el zice domnului Ando… directorul executiv al Arad 2021… Că suntem ușa din față a Capitalei Europene a Culturii în 2021…
Nimic însă despre sute de mii de euro investiți aiurea. Nimic despre faptul că cei doi au ieșit pe ușa din dos, nu cea din față, din cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Nimic despre un dosar scump și prost, în care Falcă anunța că face din Arad un oraș multicultural, adică îl umple de imigranți sirieni, afgani etc. Nimic despre (in)cultura care domină acest oraș, nimic despre festivalurile de prost gust, îmbuibate de mici și bere… Asta nu e cultură… Ăsta în bâlci…
Sare apoi și Ando. Andrei Ando… El directorul executiv al asociației Arad 2021. „Nimeni nu a afirmat vreodată că dacă Timișoara a câștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 este meritul Aradului. Nu este câtuși de puțin! Meritul Aradului este că a încheiat un parteneriat cu Timișoara și a mers mai departe în această competiție, alături de echipa câștigătoare, când mulți timișoreni sceptici își băteau joc de Timișoara 2021 și multi arădeni sceptici își băteau joc de Arad 2021. Atât și nimic mai mult. Repet, suntem alături de câștigători. Aradul este cuprins în dosarul de candidatură ca oraș partener. Aradul a fost un argument la prezentarea timișorenilor în fața juriului, vineri. Dacă asta a contat, nu știm. Poate că nu. Dar am fost acolo, suntem acolo”, scrie Ando pe pagina lui de Facebook. Sunt de acord că Gheorghe Falcă și Andrei Ando au ajutat Timișoara să devină Capitală Culturală Europeană 2021. Perspectiva este însă, alta… Au făcut-o tocmai prin non-combatul Aradului.
E ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune, înșirând cuvinte goale ce din coadă au să sune… Nu o spunem noi. O spunea marele Eminescu în 1883. De ce? Pentru că și atunci mulți scriau și vorbeau cuvinte goale precum Falcă, precum Ando… Ca să lămurim ce e cu scepticii, arădenii chiar aveau de ce să fie sceptici. Arad 2021 se lupta din start cu un oraș căruia îi era inferior, sau căruia i-a devenit inferior mai ales în ultimele două decenii. Arădenii merg de mai bine de un deceniu la Timișoara pentru a se bucura de acte culturale de calitate, de concerte, de operă, de festivaluri. Arădenii merg de zece ani în cluburile din Timișoara pentru că în Arad viața de noapte e în colaps total. Mai mult,arădenii aleg tot Timișoara și atunci când vine vorba despre o banală plimbare prin parc. Timișoara are parcuri, Aradul se betonează… Nu, Andrei Ando, noi scepticii nu ne-am bătut joc de Arad, noi am fost sceptici pentru că VOI v-ați bătut joc de Arad! Și continuați să o faceți…
Există, însă, și arădeni care chiar au ajutat Timișoara să devină Capitală Culturală Europeană 2021. Unul dintre ei este Teo Milea, pianistul născut și crescut la Arad care a ales acum 14 ani Timișoara ca noua lui „casă”. Nu îi știm motivele, dar fiind om de cultură, artist talentat, era evident că Timișoara este un spațiu mai propice pentru dezvoltarea lui decât Aradul.
Teo Milea a susținut la propriu Timișoara în competiția pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Împreuna cu solista Amalia Găiță, pianistul a înmânat fanilor, la o cafenea, tricouri cu mesajul „Timişoara 2021 – Capitală Culturală Europeană” pentru a-i pregăti pentru concertul său denumit „Culori”.
„Îmi doresc ca Timișoara să devină Capitală Culturală Europeană și susțin această idee prin acțiunile mele. Având în vedere că numele concertului este «Culori», am vrut să fie cel mai colorat concert din 2014 și la propriu și la figurat”, spunea în vară pianistul și compozitorul Teo Milea. Teo Milea și Amalia Găiță i-au întâmpinat pe fani „înarmați” cu tricouri galbene, albastre, roz și albe cu mesajul „Timişoara 2021 – Capitală Culturală Europeană”, scria în vară pressalert.ro.
Teo Milea este din Arad, născut în urmă cu 34 de ani la Chișineu Criș, dar s-a stabilit în urmă cu 14 ani în Timișoara, oraș pe care îl consideră „acasă”. Chiar și soția sa, Raluca, este din Arad. Între timp, Teo Milea a părăsit și Timișoara, alegând ca nouă „casă” orașul canadian Toronto, unul care îi deschide și mai mult orizontul dezvoltării sale artistice.
Pianistul are mintea deschisă. O spune chiar într-unul dintre albumurile sale, „Open Minds”, dar acest lucru se simte și în cuvintele sale.
„Prin muzica mea am cunoscut o lume noua, sincera, cu zambetul pe chip si cu o bucurie care radiaza. Am pasit in lumea pe care o visam si mi-o doream, lumea oamenilor cu mintea deschisa, o lume in care povestile se spun prin muzica. Prin „Open Minds”, muzica mea de pian trece intr-o noua dimensiune a sensibilitatii si a perceptiei. Open Minds este mesajul meu de multumire dedicat prietenilor mei timisoreni pentru toata sustinerea si increderea oferita si, totodata, este un indemn la toleranta, bucurie si prietenie”, spunea Milea pentru PRESSALERT.
Teo Milea s-a mutat în Canada, dar nu a renunțat deloc la colaborările sale din Timișoara și Arad. El colaborează strâns cu alți doi artiști arădeni, pictorul Lucian Țidorescu – care a realizat lucrările pentru coperta Open Minds sau flautistul Ionuț Cădariu.
Printre colaborările lui se numără Sasi Vușcan – cu care va colabora din nou începand cu aceasta toamnă, imediat ce ajunge în Toronto; Amalia Gaiță – alături de care a scris peste 25 de piese în materialele „Culori” și „Sounds of Christmas”
Ca să ne dăm seama despre atașamentul timișorenilor față de arădeanul Teo Milea, sugestiv ni se pare acest mesaj scris pe pagina lui de Facebook de către Andreea Cristina: „Nu stiu exact al cui e Brancusi, al francezilor sau al românilor… Ce stiu e ca tu Teo, esti sigur al timisorenilor! Te asteptam cu mult drag si bratele larg deschise oricand acasa! <3”
Artistul vine joi la Arad, într-un concert într-unul dintre localurile sale preferate, Boeme, cafeneaua de pe strada Episcopiei. Concertul se va numi „My piano stories”
Pentru aportul adus la câștigarea titlului de Capitală Culturală Europeană 2021. Teo Milea a fost invitatul surpriză al oficialităților din Timișoara pentru concertele susținute pentru celebrarea acestei victorii.
Iată mai jos, în imagini, bucuria întoarcerii „acasă” a lui Teo Milea
Comentariile portalului
Din toate firmele prezente la acest eveniment doar doua trei au facut bani CINSTITI FĂRĂ FURT !!!! De Ex .COTTA…. RESPECT MARIUS TUCUDEAN !!! Respect COSMA!!
LEONI premiatii ca injura oamenii?😂
Este jenant pentru cel retinut sa "pice" pentru a reglare de conturi cu niste neica nimeni,la spalatorie;e ca si cum un spargator de seifuri sofisticate este ridicat pentru (...)