Arădenii, chemați la donat sânge. Centrul de Transfuzii, din nou pe avarii
Consiliul Județean Arad face apel la arădenii care pot dona sânge să vină în sprijinul pacienților care au nevoie de transfuzii, în urma unei solicitări transmise de medicul Laura Păcurariu, șefa Centrului de Transfuzie Sanguină Arad.
În urma semnalului primit din partea medicului, vicepreședintele CJ Arad, Sergiu Bîlcea, a mers la Centrul de Transfuzie Sanguină pentru a vedea situația și pentru a transmite mai departe apelul către comunitate. Mesajul este unul simplu: este nevoie de sânge și este nevoie de implicarea fiecărui donator.
Sângele donat poate însemna, pentru un pacient, șansa la tratament, la o intervenție chirurgicală sau chiar la viață. Rezervele de sânge și produse sanguine trebuie refăcute permanent, acestea fiind necesare zilnic în spitale pentru intervenții chirurgicale, urgențe, accidente și tratamentul pacienților cu afecțiuni grave.
Vicepreședintele CJ îi îndeamnă astfel pe arădenii eligibili pentru donare să răspundă apelului și să contribuie, printr-un gest de solidaritate, la salvarea unor vieți.
Pot dona sânge persoanele sănătoase, cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, care îndeplinesc condițiile medicale necesare și au o greutate de cel puțin 50 de kilograme, eligibilitatea fiind stabilită în urma evaluării medicale efectuate la centrul de transfuzie.
Centrul de Transfuzie Sanguină Arad este situat pe Strada Andrenyi Karoly nr. 2-4.
Recoltarea de sânge se realizează exclusiv în cursul dimineții, de luni până vineri:
Luni – Miercuri: 07:30 – 13:00
Joi: 08:00 – 13:00
Vineri: 07:30 – 12:00
Pentru programări telefonice sau informații suplimentare, puteți apela numerele de telefon 0357 809 112 sau 0357 809 113. De asemenea, programările se pot realiza online prin intermediul aplicației mobile BlooDoChallenge ori prin platforma Donorium
Citește și: AGROMALIM – ediția a 36-a își deschide porțile · Special Arad
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)