Noul AFI Europe din Arad prinde contur. Inaugurarea ar urma să se facă în a doua jumătate a anului (Video)





După ce patronii și autoritățile locale au pus piatra de temelie pentru începerea lucrărilor în 1 septembrie 2022, iată că viitorul centru comercial AFI Europe începe deja să prindă contur. Șantierul avansează într-un ritm susținut.
Doron Klein, CEO – AFI Europe Romania & Czech Republic, a declarat că deschiderea oficială este estimată să aibă loc în a doua jumătate a acestui an, iar investitorii realizează pe cheltuiala lor inclusiv un sens giratoriu.Viitorul parc de retail va ocupa o suprafață construită de 30.600 de metri pătrați, pe un teren cu un perimetru total de 79.900 de metri pătrați. Suprafața brută închiriabilă (GLA) a proiectului este de 29.400 mp, deservită de 950 de locuri de parcare supraterane.
În videoul de mai jos puteți observa că cele trei corpuri de clădiri prin deja contur:
Decathlon, magnetul pentru AFI Europe Arad
Una dintre clădiri este destinată pentru Carrefour (cu o suprafață închiriabilă de 5800 mp), alta către partea cu 6 Vânători va găzdui magazinul de bricolaj Leroy Merlin (9000 mp), iar alta va conține magazine, dintre care amintim Decathlon, care este „vedeta” pentru arădenii care până acum erau nevoiți să se deplaseze la Timișoara pentru a cumpăra produse de la acest brand. Alte mari branduri care vor avea magazine la AFI Europe Arad vor fi House, Cropp, Sinsay, CCC etc.
De asemenea, fast food-ul Mc Donald’s de tip drive thru, deja inaugurat, ține tot de AFI Romania.
Comentariile portalului
Plangere la Politie si smardoiasul sa faca o vizita la Beciul Domnesc.
Cu mare regret am observat că nu ne mai frecventați.... din păcate, ceea ce nu ați înțeles la momentul în care a început să vă jignească (...)
Dacă are acceptul lui Falcă acest individ crede că poate să facă orice îl taie capul trebuie demolată această construcție ilegală și o amendă care să l usture chiar ș (...)