Noapte bună, națiune!

    de [email protected] | 20 martie 2018, 9:46 PM | Opinii

    4

    (foto: Răzvan Băltărețu / Playtech.ro)

    „Salutare, națiune!” – așa începea mereu emisiunea. Se adresa tuturor, deși părea că-i ignoră complet pe cei limitați și încuiați la minte. Nu era ușor să intri în direct în emisiunea lui. Te simțea din prima. Din momentul în care ai spus „Alo”, știa deja cât ești de prost, interesant sau, mai rar, inteligent. Avea un buton pe care scria „eject” și zburai din eter fără pa și pusi, fără morții mă-tii. De fapt, treaba asta a fost o simplă și eficientă lecție pentru cei care aveau urechi să asculte… oricât de biblic și – automat – deplasat sună asta. Cei care nu înțeleg, nu vor înțelege niciodată. Andrei Gheorghe avea un mesaj, de fiecare dată. Avea o misiune, nu doar o emisiune. Și era al naibii de bun în ceea ce făcea. Enervant de bun. Din păcate… mulți au reținut doar cuvântul „enervant” și se-nghesuiau să-l înjure. „Boșorog cu patru dinți”, „mă tai curvă” etc. L-au făcut, maxim, să schițeze un zâmbet pervers, ori chiar să enerveze lumea și mai tare cu râsul lui cvasi-diabolic. Era evident că prostia umană, ostentativă și inevitabilă, îl amuza până la un punct, dar problema era că a ales să se adreseze acestei națiuni, chiar dacă, de cele mai multe ori, vorbele lui s-au pierdut în eter. Și asta l-a consumat, cred. Pentru mulți, era mai ușor să-l catalogheze un dependent de droguri decât să-i vadă dependența pentru sinceritate, pentru dreptate, pentru normalitate… ba chiar pentru această națiune bolnavă. Dar avea un buton de „eject” și pentru asta…

    Mi-am pus astăzi o întrebare, zic eu, firească: oare ce mă îndreptățește să scriu despre el? Și dacă se trezește din amorțeală „vocea” care-mi șoptește textele încă nescrise (recunosc, m-am apucat greu și la un moment dat am vrut să abandonez ideea de a scrie)… totuși, ce să scriu despre Gheorghe? Sigur, chiar dacă-l consider una dintre cele mai puternice voci ale României post-decembriste (nu ca „vocea” asta bleagă din capul meu), poate nu e cazul nici să-l ridic în slăvi aiurea. Omul a avut și defectele lui, nu a fost un înger… dar din fericire nici nu a vrut să fie.

    Nu l-am cunoscut personal, evident. Nu am avut onoarea asta. Era să încep articolul chiar cu aceste rânduri. Proastă alegere! Sunt convins că dacă aș fi intrat vreodată în direct în emisiunea lui cu exact această introducere stupidă și nesemnificativă, mi-ar fi închis telefonul în nas. Nu suporta lingăii, ori oamenii care nu au nimic de spus. Nu pot decât să fiu perfect de acord. Dar oricum, nu mi-a trecut niciodată prin minte să-l sun în direct… ce naiba să zic eu, la urma urmei, la 14-16 ani câți aveam pe vremea aceea când obișnuiam să chiulesc de la ultimele ore de la școală ca să prind emisiunea „13-14”? Eram un simplu ascultător de radio din celălalt capăt al țării, dar care a învățat de la Gheorghe ceva mult mai prețios decât ceea ce s-a predat la școală: puterea cuvântului, puterea de a gândi liber și puterea de a deschide minți. De multe ori, pur și simplu, prin sarcasm. Prin haz de necaz… că deh, viața-i un show, iar moartea intră chiar în primetime!

    Parcă-l și aud acum, imaginându-mă cu urechea aciuită la difuzorul unui radio imens și parțial ruginit în interior, cum pufăie amuzat și ușor uimit dincolo de microfon: „băi, oameni buni… fiți fericiți! A crăpat urâtul ăla de Gheorghe! Știrile de la ora 5 au rating maxim, intelectualii dezbat la TV problema nemuririi sufletului în timp ce Guvernul PSD vă fură în continuare, Dragnea râde sub mustață în timp ce babele se piaptănă… crimă, viol, sânge pe vârful cuțitului și pe asfalt, MOARTE! Să moară capra vecinului și dujmanii de ciudă, asta satisface poporul! Asta trezește la viață Națiunea. Bună dimineața, România! E o zi ca oricare alta.”

    Sau poate nu. Naiba știe. E inutil să-mi imaginez ce ar fi spus în aceste momente. Mai degrabă se pune o întrebare și mai importantă decât cea de mai sus: ce am învățat noi, cu toții, de la el? Din tot ce a spus sau a încercat să ne spună până acum?

    A spus lucrurilor pe nume. E atât de simplu.

    Sunt sigur că au fost mulți care l-au ascultat cu interes și care chiar au înțeles ce ascultă, dar… oare… „totul trece” – așa cum a început chiar Gheorghe ultima sa postare pe Facebook ?

    PS: Recomand să citiți și câteva rânduri scrise despre Gheorghe de către oameni care chiar l-au cunoscut. Inevitabil, aceștia sunt cu toții oamenii de radio, pentru care Andrei Gheorghe a fost un adevărat mentor, fie direct, fie indirect. Vezi ce au scris Liviu Mihaiu (Radio Guerrilla), Cătălin Lăpușcă (ex-ProFM Arad, actualmente RRT/Arad FM) și, după părerea mea, cel mai frumos text, postarea lui Vlad Petreanu (EuropaFM). Recomand și articolul lui Răzvan Băltărețu de pe Playtech.ro, de unde am luat imaginea de mai sus.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.