Enola Day: La moartea lui Andrei Gheorghe despre jurnalism și oameni

    de Lajos Notaros | 22 martie 2018, 10:34 AM | Opinii

    3

    Atac de cord

    Pe stomacul gol
    Dimineața, pe veceu
    Singur, singurel

    Nu a fost ireproșabil.

    Nimeni nu este.

    Nu a fost nici măcar decent. Cum era să fie în lupta pe care o ducea cu slugărnicia și prostia?

    A fost însă omul care a dat vocea radioului comercial românesc, așa cum Andreea Esca a dat vocea și imaginea televiziunii comerciale cam tot pe atunci și pe acolo.

    Andreea Esca a ajuns de o vreme în manualele de istorie, Andrei Gheorghe în schimb a plecat luni definitiv dintre noi.

    Plecarea sa, pentru cei neatenți, a fost surprinzătoare din mai multe motive.

    Primul ar fi că de o vreme nimeni nu mai știa și nici nu era prea interesat de ce mai face, cu ce se ocupă omul care pe vremuri când apărea la radio sau câteodată și la televiziune saluta națiunea întreagă, nu doar pe dragii lui ascultători sau telespectatori.

    Apoi nu era nici foarte bătrân, nici nu se știa că ar fi bolnav, chiar dacă cei care îl cunoșteau mai de aproape știau că fumează minim două pachete pe zi, nu este rușinos nici la băutură, mai mult, unul dintre scandalurile cu care a atras atentia era legat de ceva iarbă, cu alte cuvinte se cam știa că nu-l urmează pe Badea la sală sau pe Huidu la schi, mai bine se pune în șlarfi cu un volum pe terasă, lângă el paharul și scrumiera și mai vedea el.

    Pentru că Andrei Gheorghe nu mai era de mult printre noi chiar dacă definitiv și irevocabil a plecat doar acum.

    Nu a învățat jurnalismul radio, nici nu ar fi avut unde și de la cine, a fost născut pentru asta.

    Și nu a fost doar vocea inconfundabilă, ci spontaneitatea aceea a inteligenței și libertății interioare fără de care orice discuție la radio devine plicticoasă și fără rost, bună doar de ascultat conducând noaptea pe șosea în mijlocul furtunii să nu te simți singur și părăsit.

    A greșit într-un singur lucru, atunci când nu și-a dat seama că fm-ul românesc care se năștea la mijlocul anilor nouăzeci habar n-avea despre faptul că ultima revoltă a jurnalismul independent european s-a desfășurat prin posturile de radio pirat care au început să emită prin țările occidentale începând cu anii șaizeci de pe vase aflate în ape internaționale sau ancorate în afara apelor naționale ale țărilor pentru care emiteau, oferind ascultătorilor informații și idei netrecute prin sita guvernamentală sau a intereselor comerciale în paralel cu muzica tinerilor care ocoleau radiourile publice, în vremea aceea preponderente și în Occident.

    Însă radioul comercial, născut și acolo doar în anii nouăzeci ai sfârșitului de secol și mileniu, este altceva doar în comparație cu posturile de stat și de partid, jurnalismul independent nu are ce căuta în niciuna dintre cele două forme, conformismul, deservirea gustului popular până la ultimele sale consecințe fiind singurele criterii care se potrivesc cu publicitatea cu orice preț din care trăiesc aceste posturi comerciale.

    A fost o greșeală care l-a costat scump.

    A plătit cu viața pentru aceasta lipsă de perspicacitate provenită din convingerea sa tinerească, hrănită din sufletul său după mamă rusesc, că este mai deștept decât majoritatea, ceea ce îi oferă un avantaj decisiv în lupta cu prostia conformistă și cu lașitatea celor care mizează doar să câștige.

    A fost singur de la început și a rămas singur până la sfârșit.

    Cei care au fost în acest scurt timp, de fapt un deceniu, într-un fel sau altul, în jurul său, cei care acum îl plâng și îl omagiază nu l-au înțeles niciodată, nu întelegeau de ce îl deranjează pauza de publicitate în timp ce ei abia așteptau să-și mai tragă sufletul, de ce ține atât de tare să termine ideea înainte de jingle-ul care anunța suspendarea vocii umane în favoarea vocilor confecționate ale reclamelor la paste de dinți sau lenjerie de damă.

    Nu înteleg nici acum că Andrei Gheorghe a rămas pe margine datorită lor, datorită faptului că ei au acceptat regulile impuse de patroni și agenții de publicitate, acceptând să tacă atunci când începe calupul publicitar sau se apucă cu voce de gâină câte unul sau una – care a ajuns în parlament sau a devenit secretar de stat la un minister în plus care nu face nimic -, să debiteze tâmpenii.

    Unii dintre ei ne povestesc acum de parcă ar înțelege și ar fi de acord că Andrei Gheorghe a fost singurul jurnalist care l-a făcut pe Gigi Becali să tacă, iar Vântu ne spune cât de „impertinent” a fost Gheorghe la prima lor întâlnire.

    Dar vremurile acelea au trecut, ce să-i faci, asta-i viața, trebuie să și trăim din ceva, nu-i așa, Andrei n-a înțeles spiritul noilor realități și a rămas pe margine.

    În fond, nimeni nu-i de vină, fiecare îsi face cu mână lui și fiecare moare singur.

    Andrei Gheorghe a crezut că jurnalistul adevărat este la fel de important ca oricare patron sau ministru, nemaivorbind de faptul că dacă e și la radio, are vocea mult mai bună, dicția la fel, iar modul în care expune o idee este în același timp mai curat și mai inteligibil decât bolboroseala de analfabeți funcționali ai deputaților și miniștrilor ajunși în vârf pe liste de partid.

    A plecat pentru că nu prea mai avea ce face pe aici.

    Cu el a plecat și jurnalismul de radio adevărat din România.

    Să sperăm că doar pentru o vreme…

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Mersi de comentariu, încerc să va răspund la ultima observatie.
        Nu neapărat reparatorie, nu este nimic de reparat aici, ideea a fost că în orice societate este nevoie ca din când în când firescul si acceptarea realitătii așa cum este sa fie preponderentă. Este evident ca aceste perioade sunt scurte, în majoritatea timpului societatea se ascunde de realitatea pe care o produce. Dacă vorbim de radiojurnalism sau de jurnalism în general, se ascunde în divertisment si propagandă.
        ȘÎ cu asta am cam răspuns și la întrebarea din mijloc.
        Nu susțin că la ora actuală nu sunt foarte buni jurnaliști de radio in România, sustin insă că aceștia nu lucrează la prezentarea realitătii – functia esentială a jurnalismului -, ci la divertisment, respectiv la susținerea diferitelor ideologii care sunt promovate in societate.
        Gheorghe a prins, ca multi dintre noi, jurnalistii de acum, perioada aceea dintre 1990 pâna cam prin 2005, în care jurnalismul îsi făcea treaba oarecum, după care s-a comercializat masiv și ideologizat nepermis din nou.
        Este evident că această situatie, pe care el nu o accepta, l-a scos pe margine și i-a grăbit sfârsitul.

        +3 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    8 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.