Municipalitatea retrogradează din pix Filarmonica de Stat Arad și blochează mărirea salariilor angajaților! Tensiunile cresc





Când avem musafiri de departe, autoritățile locale nu se mai opresc din cuvinte laudative la adresa prestigioaselor noastre instituții culturale, remarcabile atât la nivel național cât și, de ce nu, internațional. Așa a fost și în vară când mai marii orașului nu s-au putut abține să nu-l ducă într-o vizită de șantier pe ministrul Culturii, la Filarmonica de Stat Arad, pentru a îi arăta „bijuteria Aradului”, aducând ofrande calității acusticii, unice în partea aceasta de Europă. Cu toate acestea, departe de ochii lumii, adevărata atitudine pe care o are municipaliatea față de Filarmonică e complet diferită, iar cel mai elocvent exemplu pentru a înțelege exact cât îi pasă Primăriei Arad de oamenii care țin în picioare această instituție vine dintr-o acțiune recentă care s-a derulat în ședințe cu uși închise, departe de ochii presei.
Vorbim despre noua lege a salarizării care prevede o uniformizare a salariilor din țară pentru toate instituțiile de cultură și, implicit, o creștere a salariilor, în funcție de încadrare, treptat, până în anul 2022. Reprezentanții Primăriei Arad s-au arătat mai mult decât „legați la mâini” pentru a „așeza” Filarmonica de Stat Arad acolo unde îi este legal locul. Deși în orașele vecine procedura de uniformizare a salariilor a decurs normal, noi suntem (ca de obicei) mai cu „moț”. Angajații Filarmonicii susțin că Primăria Arad interpreteză legile după bunul plac în momentul în care consideră că o punere pe aceeași treaptă a Filarmonicii din Arad cu celelalte filarmonici din țară e imposibilă. De ce? Motivul este unul legat de „orgoliu”: Angajații Primăriei consideră revoltător ca angajații unei instituții subordonate să aibă salarii mai mari decât ei.
Ca să explicăm mai clar: Legea 153/2017 (cu aplicabilitate din ianuarie 2019), privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, arată pentru instituțiile de cultură două feluri de încadrare, în funcție de tipul acestora. La primul fel de încadrare sunt incluse instituții de spectacole sau concerte naționale sau de importanță națională, dintre care și filarmonicile. Aici salariile de încadrare sunt mai mari. Apoi mai există un al doilea fel de încadrare, cu salarii mai mici, pentru „Alte instituții de spectacole sau concerte” (o categorie, ce-i drept, cam vagă).
„Filarmonica noastră nu e o instituție de importanță națională” – cam astea ar fi fost cuvintele cu care au justificat cei de la Primăria Arad decizia lor, când au anunțat angajații Filarmonicii că au schimbat încadrarea instituției. Apoi, după ce reprezentanții Sindicatului Filarmonicii Arad le-au arătat negru pe alb cuvântul „filarmonică” în prima încadrare, reprezentanții Primăriei, în frunte cu Lilioara Stepănescu, s-ar fi legat de o virgulă pe care și-au clădit întregul argument, insistând că legea nu prevede prima categorie salarială pentru toate filarmonicile din țară, ci doar pentru filarmonicile cu spectacole în limba unei minorități.
Nu trebuie să fii un geniu ca să realizezi cât de scoasă din context e această explicație și vă reproducem mai jos întregul pasaj din lege:
Anexa 3, Art 6: „Instituții de spectacole sau concerte naționale ori de importanță națională, instituții de spectacole la care spectacolele se desfășoară preponderent în limba unei minorități, din cadrul filarmonicilor, opere, teatre, teatre lirice sau muzicale, centre naționale de cultură/artă națională, Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin, Centrul Național de Artă Tinerimea Română, precum și instituții de spectacole sau concerte din subordinea Consiliului General al Municipiului București și din alte instituții de spectacole sau concerte”.
Cu toate că Primăria Arad nu s-a arătat defel dispusă să mai dezbată acest subiect, reprezentanții Sindicatului, împreună cu o mare parte din angajații Filarmonicii nu sunt nici ei dispuși să renunțe la dreptate.
Vom reveni asupra subiectului.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)