Educația ca punte între culturi – interviu cu profesoara Anca Stan, director adjunct la Școala generală Română „Lucian Magdu” din Bătania





Anca Stan este de origine arădeancă, din cartierul Gai, însă în urmă cu aproape 20 de ani s-a îndrăgostit de viața liniștită de la Bătania, din Ungaria, unde pe atunci începeau să cumpere case foarte mulți români, fiind atrași și de prețul mic pe care îl aveau proprietățile.
A reușit astfel să se mute cu familia acolo și ulterior să obțină un post de profesoară de limba română la Școala Gimnazială Română „Lucian Magdu”, un avantaj fiind tocmai că nu deține cunoștințe de limba maghiară, ceea ce îi determină pe elevi să vorbească cât mai mult limba noastră. Din 2013, a devenit director adjunct al școlii și grădiniței române, iar în ultimul timp a asistat la o creștere tot mai mare a numărului de elevi de la noi din țară, care se mută cu familiile acolo.
Fiind curioși să aflăm care sunt diferențele dintre învățământul din Ungaria și cel din România, am considerat că este persoana potrivită pentru a ne oferi o privire de ansamblu, dat fiind faptul că a cunoscut ambele sisteme educaționale direct. Am descoperit astfel că, deși similar cu al nostru, sistemul de învățământ maghiar are anumite particularități, precum punerea unui accent mai mare pe orele de sport, includerea educației financiare, ori lipsa examenelor pe parcursul anilor, în afara celui final, de Bacalaureat.
Per ansamblu, elevii români mutați în Bătania au descoperit o programă mai aerisită, cu accent pe activități interactive, astfel că au reușit să se adapteze destul de repede.
– Așadar, dumneavoastră sunteți din Arad și v-ați mutat în Bătania.
– Da. M-am născut în Arad, aici am și făcut școala. Am terminat Liceul Pedagogic și ulterior, la Vlaicu, am făcut română-engleză, iar ca majoritatea arădenilor care au fost fermecați de prețul caselor din Bătania, mi-am cumpărat și eu casă acolo și așa am ajuns să predau și la școala românească din localitate. Casa am cumpărat-o în 2007, iar de lucrat la școală din 2013.
– Până atunci ați făcut naveta la Arad?
-Nu chiar în 2007 m-am și mutat acolo. Cred că prin 2011, că mi-am dat seama că e foarte aproape și mi-a plăcut foarte mult liniștea din Bătania. După hărmălaia unei zile de lucru în Arad, așa de bine îmi făcea liniștea și curtea, grădina. Deci a fost foarte accesibilă și eficientă mutarea pentru mine.
– E o comunitate mare de români în Bătania…
– Da. E destul de mare. După ultimul recensământ, s-au declarat undeva peste 500. Adevărul e că sunt mult mai mulți, dar majoritatea au casă de vacanță, continuând să lucreze la Arad, doar în weekend vin aici. Din cauza asta, nici nu ne cunoaștem toți între noi. Localitatea însă este una în care românii locuiesc de foarte mult timp, de aceea avem și biserică ortodoxă română, și școală română și două ziare în limba română… Biserica există din 1874, dacă nu mă înșel. Deci românii pe meleagurile respective sunt destul de mult timp.
-E o diferență la numărul de elevi, față de atunci când ați început să predați în 2013?
– Da! Numărul elevilor e în continuă creștere. Noi avem și o grădiniță unde sunt și acolo din ce în ce mai mulți copii care se înscriu. Date exacte nu am, dar acum la școală avem 130 de copii, e efectivul maxim pentru care avem autorizație de funcționare. Este pentru clasele I-VIII. Când am început eu activitatea, erau undeva la 100 de copii. Acum chiar am solicitat mărirea acestui număr maxim pe care îl putem primi. Avem o clasă pe nivel de învățare, iar într-o clasă sunt în medie 15 copii. Clasa a VIII-a are anul acesta efectivul cel mai mare, cu 24.
– Liceu în limba română nu există?
– În Bătania nu este. La Gyula este singurul liceu românesc din Ungaria. Școli gimnaziale pe limba română mai sunt în Ungaria, liceu doar acolo.
– Revenind la școala gimnazială românească din Bătania, câți dintre elevi sunt înscriși încă de la început și câți au venit pe parcurs, fiind mutați cu familia?
– Majoritatea sunt veniți încă de la început, de la noi de la grădiniță, dar în ultimii ani, tot mai vin elevi noi. În fiecare an, apar 4-5 copii noi care se înscriu pe parcurs. Avem copii care sunt din Ungaria, care vin din România, copii a familiilor românilor care se întorc din străinătate, deci avem o gamă variată de elevi. În școală învață familiile mixte ori române din localitate, dar avem chiar și copii maghiari care apreciază calitatea învățării la noi la școală.
– Adică aveți copii maghiari care au optat să învețe în limba română, deși nu au părinți vorbitori de română?
– Da, avem. Dar dacă e să facem o analiză, localitatea noastră e o localitate mixtă. De foarte mult timp au existat și români, și sârbi, și maghiari. Familiile s-au amestecat și nu se mai știe exact. Mulți dintre ei au rădăcini românești, sau cumva tot au legătură cu România, dar majoritatea sunt cei care sunt urmași ai românilor.
– Pentru un copil care vine din România, cât de mult diferă sistemul de învățământ efectiv? Pentru că, deși este o școală românească, ea tot urmeză curricula Ungariei.
– Noi suntem o școală bilingvă. Asta presupune că 50% educația se face în limba română, iar 50% în limba maghiară. Așa avem voie să funcționăm. Diferențe bineînțeles că sunt. Funcționăm după curricula maghiară. Din experiența mea proprie, dar și din ce au mărturisit elevii și părinții lor, care au experimentat ambele sisteme, programa este mult mai aerisită.
– Sunt mai puține materii, sau vorbim despre conținutul în sine?
– Conținutul în sine, puțin și structura. De exemplu, limba străină e obligatorie din clasa a IV-a. Noi facem din clasa I engleza, dar obligatorie e doar din clasa a IV-a și de atunci se intră serios în materie. Istoria se face din clasa a V-a, pe când în România din clasa a IV-a, fizica, chimia, în a VII-a, sau a VIII-a. Deci există diferențe și copiii așa spun că materia din Ungaria e cam cu jumătate de semestru, sau un an în urma materiei din România. Adică ceea ce se predă în clasa a VII-a în România, în Ungaria de abia în clasa a VIII-a s-ar preda.
– Și în legătură cu testarea lor, notele, tezele…?
– Este un aspect foarte interesant. În Ungaria, sistemul de notare este de la 0 la 5, unde 5 e nota maximă. Se dau testări normale, ca în România. Avem și teze, dar nu contează atât de mult la medie, deci nu se calculează ca în România media notelor de studiu plus teza împărțit la doi. Iar în ceea ce privește examenele, copiii până la Bacalaureat nu au examene.
– Nici unul?
– Nici un examen. Sunt școli mai de prestigiu care au niște probe de evaluare pentru intrarea la liceu. Dar pentru a merge la un liceu obișnuit, fără pretenții foarte elitiste, să zic așa, se face admiterea pe baza mediilor anului de studiu. Din clasa a V-a până în prima jumătate de semestru a clasei a VIII-a. Este foarte interesant. Copiii nu sunt supuși la stresul evaluărilor naționale. Și apropo de examene, nici pentru profesori nu există examenul de Titularizare. Profesorii sunt angajați direct prin interviu dat la școală, fiind aleși de directorul școlii. Apoi sunt supravegheați și evaluați o perioadă de timp de către profesori care au vechime. Nici Inspectorat Școlar nu există în Ungaria. Toate deciziile de acest fel se iau direct de direcțiunea școlii.
– Când vine vorba de procesul de învățare în general, pe ce se pune cel mai mult accentul?
– La noi, pentru că suntem o școală românească, accentul se pune pe limba română în special. Foarte multă atenție acordăm elevilor și în funcție de ce abilități au ei în special.
– Mă gândeam mai mult și la cantitatea temelor de casă, ori accent pe reproduceri exacte a unui text… sau mai mult pe proiecte, creație?
– Să știți că la noi în școală se îmbină atât metodele tradiționale, cât și cele moderne, iar profesorul are libertatea de a-și alege ceea ce consideră că este mai eficient la clasă și la nivelul respectiv. Un alt aspect pe care îl consider important, e că în Ungaria au 5 ore de sport în fiecare săptămână. O oră de sport în fiecare zi. În România, sunt două. La clasele mici de la noi de la școala din Bătania, trei ore pe săptămână au posibilitatea și fac dans, fie că dans popular sau modern. Noi am ales dansul popular, fiind școală românească. Și celelalte ore sunt de sport. Ceea ce e foarte bine și foarte important, deoarece copilul are nevoie să miște, nu numai să stea în bancă. Ce mai place foarte mult părinților este că în Ungaria sistemul de învățământ are inclus afterschoolul.
– Contra cost…
– Nu este contra cost. Este inclus. Gratuit. Școala asigură un cadru didactic care supraveghează după-masa activitățile copiilor. Doar luarea mesei se plătește, dar masa este furnizată de cantina orașului și prețul este accesibil.
– Câte ore au de obicei pe zi?
– Undeva la cinci, șase, șapte. Depinde de nivel. Sunt mai multe ore decât în România și de ce: pentru că sunt cele trei ore de sport în plus față de România, dacă e să facem o comparație. Și mai sunt cele cinci ore de română pe care le au pe lângă orele de maghiară, matematică și tot ceea ce e în comun.
– Există și în Ungaria săptămâni dedicate, precum Școala Altfel, sau Săptămâna Verde?
– În programă trebuie să avem în fiecare an o zi dedicată orientării profesională, în care copiii trebuie afle despre meserii. O organizăm noi cum dorim. Este an în care mergem să vedem diferite meserii, sunt când invităm în școală oameni care să le prezinte diferite meserii. Asta este una dintre ele. Mai avem Săptămâna Sustenabilității, care cumva se suprapune peste săptămâna normală de predare, dar în toate activitățile din acea săptămână, indiferent de materia care e, atunci sunt organizate și activități ecologice. O altă săptămână pe care o avem este Săptămâna de Educație Financiară, care și ea se suprapune peste orele de curs.
– Ce învață propriu-zis?
– Învață să economisească, învață despre faptul că banul se câștigă foarte greu și că trebuie să și ai grijă, că e important să știi să economisești, nu doar să cheltui dacă ai câștigat un ban.
– Li se dau exerciții, să-și drămuiască finanțele?
– Da, li se dau tot felul de exerciții. Au fost și la cumpărături, au avut o anumită sumă de bani și a trebuit să se gospodărească. Le place foarte mult, se descurcă. Chiar și la grădiniță avem o activitate asemănătoare, cumva inspirată de aici. Copiii sunt recompensați cu „dino-dolari” și periodic, din banii aceia, pot să-și cumpere ori o jucărie, ori o cărticică, din produsele afișate. Au mare succes proiectele acestea.
Dar nu aș vrea să ponegresc cumva învățământul din România, pentru că și el are foarte multe avantaje și aspecte pozitive față de cel din Ungaria, nici cel de aici nu e perfect. Niciunde nu cred că există învățământ perfect. Dar, sinceră să fiu, noi aici în școală suntem foarte norocoși. Avem o echipă de cadre didactice minunată. Fiecare este foarte bun la ceea ce face și foarte dedicat. Chiar foarte dedicat și nu îi laud doar așa, că sunteți de la ziar. Și chiar se străduiesc. Dacă e nevoie să piardă din timpul lui personal pentru elev, face lucrul acesta. Și îi ducem în drumeții. Anul trecut au fost în Padiș, le-a plăcut la nebunie. Îi ducem în fiecare an în excursie la Budapesta, cu trenul, apoi cu metrou, tramvaiul. A fost o nebunie! Dar altfel, copiii nu merg. Nu au posibilitatea.
– Dar aceste excursii sunt gratuite?
– Da. Sunt asigurate din bani de la guvernul maghiar, părinții nu trebuie să plătească deplasările.
– Fiind localitate de graniță, aveți și proiecte comune cu localități din apropiere, din România. Chiar acum ați participat la un concurs la Arad.
– Avem foarte multe parteneriate și ne mândrim foarte mult cu ele. Ne-ar place chiar să avem și mai multe, dacă timpul ne-ar permite. Săptămâna trecută am fost la Școala Gimnazială Mihai Eminescu, de la Arad, la un concurs de cultură generală, despre viața și activitatea lui Mihai Eminescu. Ne mândrim cu locul I și locul al II-lea.
– Cum se numesc cei care au câștigat?
– A fost Zsilka Sara și Kis Jasmin. Ele au fost câștigătoarele. Avem foarte multe parteneriate și venim cu fiecare ocazie, cu mare drag, în România. Atât la Arad, cât și la Timișoara avem parteneriate. Dar și cu celelalte școli românești din Ungaria avem activități comune destul de multe. Și în România, de fiecare dată când avem ocazia îi ducem, tocmai ca să exerseze limba. Doar că mulți dintre ei nu au curajul să vorbească. Când vorbesc cu români pe care nu îi cunosc, le e teamă ca nu cumva să râdă de ei că greșesc. Pentru că micuții, ei între ei, sunt foarte critici. Imediat dacă îl prinde pe colegul că a zis ceva și nu a zis bine, imediat râd de el de numai. Atunci ei gândesc că toată lumea face la fel.
• Citește și: Școala română din Bătania: legătura dintre culturi, într-o comunitate unită | Foto • Video · Special Arad
Comentariile portalului
Se revine la practicile securiste de prin 1990, când erau ridicați oamenii de pe strada, și la vremurile apuse ale lui băsescu, când se făceau dosare ș (...)
Odihnească-se în pace sufletul tău, copil blând!
Mizerii ordonare, bugetarii hoți, să muriți cât mai repede ăștia care ați furat toată viața, cu pensiile voastre speciale și prime...de la gunoiul de (...)