marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ministrul Culturii, despre inaugurarea Monumentului Marii Uniri la Arad: „eu nu pot garanta decât că sunt aici pentru a rezolva problema”

    de Raluca Medeleanu | 19 iunie 2018, 2:43 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    0

    Aflat în vizită la Arad, Ministrul Culturii, George Ivașcu, nu a putut oferi prea multe clarificări în ceea ce privește viitorul mult așteptatului Monument al Marii Uniri, însă, din răspunsurile sale, evazive ce-i drept, a lăsat să se înțeleagă că are așteptări optimiste din partea sculptorului Florin Codre, cu care are stabilită o întâlnire oficială săptămâna viitoare.

    Mergem acum (la spațiul destinat amplasamentului, n.red.), ne dumirim și săptămâna viitoare vom avea și o întâlnire cu sculptorul. Vom încerca cât vom putea să grăbim lucrurile, astfel încât la 1 Decembrie să fiți beneficiarii acestui monument”, a precizat Ministrul Ivașcu.

    Mai mulți jurnaliști prezenți și-au exprimat neîncrederea, printre care și noi, întrebându-l pe Ministru dacă măcar Monumentul încă mai există.

    „Da, acel monument există, eu nu l-am văzut personal, dar a fost recepționat de către o comisie din Capitală. La ora actuală se află într-un depozit de la Călărași care este închiriat de către autor”, a declarat George Ivașcu. Acesta a negat și faptul că sculptorul refuză să vină la Arad cu Monumentul. „Nu refuză. O să vină, dar acum, pe noua locație pe care o mai discutăm și cu Consiliul Județean, vom analiza fiecare ceea ce are de făcut”.
    Deși sculptorul a afirmat în mai multe declarații publice că refuză să transporte pe cheltuiala sa Monumentul la Arad și că cere Ministerului Culturii să suporte cheltuielile de transport, Ivașcu a negat cum că se va întâmpla așa ceva.

    „Nu. El le va suporta. Așa scrie în contract. Contractul îl obligă să îl transporte… E timpul ca Monumentul să ajungă aici. Se va obliga”.

    De asemenea, ministrul neagă existența vreunui proces la ora actuală intentat de Florin Codre împotriva Ministerul Culturii: „Din contră, va fi o întâlnire săptămâna viitoare, prin care încercăm să etapizăm lucrurile, ca el să ajungă cât mai curând. Vă voi putea spune mai multe după această întâlnire. Autorul se întoarce în țară la chemarea noastră pentru a lămuri aceste aspecte”.

    În plus, Ivașcu a asigurat arădenii că locația nu mai poate fi schimbată, întrucât a fost aprobată prin Hotărârea de Consiliu și va rămâne așa cum s-a stabilit.

    Lăsând astfel cam toate întrebările cu răspunsuri evazive, „pe jumătate”, a adăugat în final doar că i-ar face plăcere să participe și reprezentanții municipalității arădene la întâlnirea planificată cu Florin Codre săptămâna viitoare, pentru că sunt lucruri care se pot pune de comun acord, însă a accentuat că ceea ce este important este ca artistul să-și onoreze obligațiile din contractul pe care îl are cu Ministerul Culturii.

    Pe lângă subiectul Monumentului Marii Uniri, Ministrul George Ivașcu a mai vorbit despre soarta Roșiei Montane, despre Cumințenia Pământului (vezi video) și despre proiectele de Centenar care urmează să fie discutate în cadrul unei întâlniri a celui de-al doilea Comitet Interministerial. Proiectele depuse de Arad în acest sens sunt la ora actuală în analiză, iar cele care se califică ca fiind eligibile, vor fi anunțate imediat.

    Deși autoritățile locale acuzau Guvernul că evită să sprijine Aradul în anul Centenar, Ministrul Culturii a negat că acesta ar fi cazul și în privința lui: „Nu, în ceea ce mă privește. Dovadă e că sunt la Arad. Dacă ar fi fost așa, aș fi evitat să vin. Sunt aici să găsim soluții împreună”, a spus Ivașcu.

    Citește și Buldozerele pun la pământ atelierele UAP pentru Monumentul Marii Uniri. Ministrul Culturii este azi la Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.