Iulian Stana, ultimul arădean ajuns în Guvernul României! Va fi secretar de stat la Ministerul Mediului
Iulian Stana este ultimul arădean care a fost cooptat în echipa guvernamentală. Reprezentantul ALDE Arad a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului.
Noul secretar de stat de la Mediu are vârsta de 37 de ani, iar dincolo de politică, Iulian este lector universitar doctor în cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Ocupă și funcția de prodecan în cadrul Facultății de Medicină. A fost director în cadrul Departamentului de Ecologie și Protecția Mediului.
A fost prezentat astăzi într-o conferință de presă la care au mai participat președintele ALDE Arad, Eudebiu Pistru și Octavian Potolia, președintele filialei ALDE Șofronea.
„Îi mulțumesc deputatului Eusebiu Pistru pentru că m-a propus și m-a susținut pe funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului. Această numire mă onorează. Este o funcție foarte importantă pentru mine, dar eu consider că este la fel de importantă și pentru județul nostru. Sunt arădean, m-am născut aici și de aceea voi lupta pentru județul nostru. Voi încerca să reprezint județul cu mândrie. Sunt implicat în aspectele de mediu de foarte multă vreme, am avut proiecte pe mediu, cunosc problemele și nevoile pe mediu în Arad. Vreau să atrag cât mai multe finanțări pentru mediu”, a declarat Iulian Stana.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)