luni, 26 octombrie, 2026

Special Arad Logo

    A murit Margareta Ardelean, fostă judecătoare la Tribunalul Arad. Avea 75 de ani

    de Alin Olteanu | 26 octombrie 2026, 3:00 PM | Administraţie | Știri Arad | Topic special

    0

    Margareta Ardelean, fostă judecătoare la Tribunalul Arad, s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani. Născută în anul 1951, aceasta a avut o carieră de peste două decenii în magistratură, activând în sistemul judiciar între anii 1984 și 2008.

    Timp de 24 de ani, Margareta Ardelean și-a dedicat activitatea înfăptuirii actului de justiție, fiind apreciată pentru profesionalismul, responsabilitatea și devotamentul de care a dat dovadă de-a lungul carierei.

    Vestea decesului fostei judecătoare a adus tristețe în rândul celor care au cunoscut-o și au lucrat alături de ea. Foștii colegi o descriu drept un om de aleasă calitate sufletească, care a lăsat o amprentă asupra comunității profesionale din care a făcut parte.

    Conducerea și colectivul Tribunalului Arad au transmis un mesaj de condoleanțe, evocând atât activitatea profesională a Margaretei Ardelean, cât și calitățile sale umane.

    „Dincolo de vocația și rigoarea profesională, va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o ca un coleg apreciat, un om de aleasă calitate sufletească, a cărui prezență și ale cărui valori au lăsat o amprentă în comunitatea profesională”, se arată în mesajul transmis de Tribunalul Arad.

    Reprezentanții instituției au transmis sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor apropiați.

    Dumnezeu să o odihnească în pace!

    Citește și: Încetinitorul de particule – Trofee pentru firme și diplome pentru oameni în orașul cu un leu biletul

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.