Vine, vine primăvara, se așterne-n toată țara, floricele pe câmpii, hai să să le-adunăm, copii.

Scuzați-mi începutul, m-a luat așa pe neașteptate în timp ce mă gândeam la vremurile pe care le trăim în această primăvară. Vremuri de toamnă târzie, vremuri în care e cazul să te pregătești de cele ce vor urma. Vremuri grele, cum ar veni, bune de luat cele mai drastice măsuri.

Bine că aici la noi treaba este mai lejeră. Domnul Cionca trântește o vizită în Republica Moldova, Domnul Faur scrie poezii, iar Bibi al nostru ce să facă, normal, face ronduri, așa cum ne-a obișnuit. Ronduri de dimineața, de zi și mai puțin de seară. Merge direct la punctul de lucru, salută amical lucrătorii, fără să uite o clipă că este filmat. E serios și aplecat, mai și zâmbește fugitiv, trebuie să îl înțelegem, e prins în treabă, lucrează pentru noi, nu e de glumă cu toate astea.

Și uite așa, ajungem cu Bibi în Micălaca sau la Trei Insule, e fain, se lucrează, se face, e din ce în ce mai bine. La Piața Mică poți parca 15 minute pe gratis, o mare realizare, în fond un bărbat hotărât își poate rezolva cumpărăturile în mai puțin de un sfert de oră. Așa ca Bibi!

Având toate acestea în vedere, ce putem face, ne dăm și noi pe ronduri. Mai precis îi propunem Domnului Bibarț niște ronduri mai interesante, mai adecvate elanului de primăvară.

Și pentru că tocmai în săptămâna care a trecut am prezentat situația defrișărilor de la Unitatea Militară din Gai, zicem și noi că n-ar strica un rond acolo. De dimineață, dacă se poate. Nu de alta, dar rondul de zi ar fi bine să se desfășoare la Cetate. Să vedem cum se pregătește Cetatea pentru viitor. Noi nu ne prea pricepem, de aceea apelăm la un comentator de al nostru, mai priceput în treburi de urbanism. Și care zice ceva de genul – puteți citi comentariul la reportajul despre defrișările din Gai – că transformarea Cetății într-un nou centru urban al Aradului este prea mult pentru actualii noștri administratori, în frunte cu Bibi.

Pentru că da, stimații noștri cititori, mult mai urbani decât ai lor, despre asta este vorba: prin amenajarea civilă a Cetății, Aradul ar putea deveni un oraș de mare impact și atracție. Pentru cei care nu realizează, Cetatea, încă ocupată de armată, dar aflată de o vreme bună în posesia orașului, dispune de spații și alte cele care ar muta centrul comercial al urbei dincolo de Mureș.

Acum, vorbind pe bune, cine are nevoie de asta? Bibi, Lazăr și Sergiu în mod sigur nu. De ce să meargă ei până dincolo de Mureș la cumpărături acum când parcarea de la Piața Mică este pe gratis cincișpe minute? De ce să organizeze ei acolo, în Cetate, târguri și alte manifestații pentru arădeanul amețit, din moment ce fosta Piață Mare e liberă și e mult mai aproape.

Și ce dacă Cetatea, lângă un ștrand modernizat și pus la punct, ar atrage vizitatori din toată lumea? Mare lucru, ce nevoie avem noi de vizitatori din toată lumea când nu suntem în stare să ne ocupăm nici de cei care trec la repezeală prin oraș.

Ce să le arătăm? Clădirea în paragină a fostei fabrici de spirt, a lui Neuman, mai târziu Indagrara? Și ce dacă e monument, fiind una dintre cele mai vechi clădiri din România construită pentru scopuri industriale. Ce poți face într-o astfel de clădire? Un mall sau ceva pe acolo. Nu merită, cine se duce acolo chiar și în ronduri de dimineața sau seara? S-a și văzut cu mall-ul acela în paragină de vizavi.

Și n-are rost să ne apucăm acum de clădirea baronului. Prima oară ar trebui să ne apucăm de clădirea aceea vizavi de AFI și Carrefour, nu departe de Atrium Mall. Da, aceea în care s-au construit prima oară mașini pe aici, prin jur. Automobile, ca să înțeleagă toată lumea. Acela cu turn, turnulețul acela frumos, ascuns de copacii netunși. Și unde mai nou ar trebui să fie HUB-ul Marta. Nu în hol la fostul cinema Dacia. Știți, lângă biserica Ekklesia, după chestiile acelea de tablă ruginită.

Ar mai fi și alte locuri de „ronduit” – scuzați expresia -, dar să ne oprim aici. Două, de fapt trei, dacă socotim și ștrandul, locuri unde ar fi bine venite niște ronduri bibicești pe bune. Pentru că, spre deosebire de mizilicurile cu care ne-a obișnuit în aceste ronduri, cele pomenite mai sus ar putea schimba pe bune fața orașului. Și nu numai fața, ci și potențialul.

Prea ne-am obișnuit cu ideea că Aradul este un oraș de mâna a doua – un orășel de fapt, spun cei tare dezamăgiți – după Timișoara și Oradea. Și în loc să realizăm potențialul uriaș neexploatat, ba, lăsat în paragină, ne ocupăm de cioace de imagine.
Scriem poezii, ne fotografiem împreună la tot felul de festivități fără obiect și miză.

Ne facem că primărim…