Încetinitorul de particule: Cu moartea pe moarte călcând sau Postul Mare pe vreme de coronavirus…

    de E. Nola | 23 martie 2020, 9:36 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    0

    Societatea europeană, prinsă în dansul ce pare de neoprit al globalizării, a uitat în mod evident de unde vine, de unde își trage rădăcinile.

    Observația este dramatic de actuală, acum în Postul Mare al Coronavirusului.

    Prinsă în dansul macabru pe muzica furnizată de media globalizată a virtualului, orchestrată pe note de statistici cu infectați și morți, societatea zilelor noastre plătește un tribut ce devine pe zi ce trece mai mare și mai tragic pentru cultul superficialului, al consumului și divertismentului practicat în deceniile care au trecut de la ultima conflagrație mondială.

    Cultura creștinismului, una de peste două milenii, s-a clădit, chiar dacă asta apare mai rar în cuvântările și predicile impregnate de acest nou și mereu reînnoit cult al superficialului, pe ideea morții.

    A morții învinse prin credință și sacrificiu, mai precis.

    Simbolul acestei atitudini milenare, Postul Pastelui sau Postul Mare, a început la neortodocși în 24 Februarie iar la ortodocși în 2 Martie, cam pe atunci pe când a explodat și pe aici psihoza creată de viroza venită din China.

    Așa că Postul Mare a început la noi și aiurea printr-o goană la magazine și supermarketuri după făină, zahăr și alte cele de-ale gurii, nemaivorbind de hârtia igienică atât de necesară dacă mânci bine, bei bine și dimineața te scoli viu.

    Nu foarte creștinesc, în mod sigur, dar această atitudine infantilă dă prost în orice raportare mai profundă la valorile pe care le susținem gălăgioși și ultimativi atunci când e vorba de alții, înainte de toate de cei pe care i-am ales și le pretindem să aibă grijă de noi chiar dacă noi nu suntem în stare să avem grijă de noi înșine.

    Paradoxul este și mai eclatant dacă comparăm modul în care se raportează autoritățile, da, acelea pe care le criticam până acum pe toate gurile de foc ale FB-ului, și marea masă, poporul lui Dumnezeu, ca să folosim sintagma atât de dragă ipocriților din vremurile normale.

    Adevărul este că autoritățile au cam făcut ce știau ei mai bine și ce trebuia la urma urmei, încercând să prevină catastrofa care se naște de regulă în astfel de situații, clădită pe egoism, lipsă de răspundere, prostie și ș spaima oarbă a celui fără credință.

    Și nu trebuie să ne gândim doar la credința în Dumnezeu, până acolo se ajunge mai greu și doar prin credința în valorile milenare ale omenirii: solidaritatea – iubirea celuilalt, cum se spune în textele considerate sfinte – altruismul, întrajutorarea, iar în cazurile extreme chiar sacrificiul.

    Inclusiv cel suprem al călcării cu moartea pe moarte, așa cum este exprimată esența acestei spiritualități într-o foarte frumoasă cântare românească.

    În fond acesta epidemie sau pandemie, ca să punctăm încă odată caracterul global a tot ceea ce ni se întâmplă și ni se va întâmpla în viitor, dincolo de pierderile de vieți umane, ne face un mare serviciu.

    Desigur, doar în cazul în care avem urechi să auzim, ochi să vedem.

    Ne atrage atenția, înainte de toate, asupra fragilității civilizației pe care o credeam superioară, puternică, capabilă de orice. Asupra vulnerabilității noastre existențiale care nu poate fi eliminată prin cuceririle civilizației, oricât de spectaculoase ar fi ele.

    Aceste rezultate și cuceriri ne fac viața mai comodă, mai ușoară, mai suportabilă, dar nu ne feresc de efectele infinitului care ne înconjoară. Suntem limitați, atât în spațiu cât și în timp, iar limitarea noastră în timp înseamnă că viață fiecăruia dintre noi se termină, dar important nu este sfârșitul implacabil, ci modul în care fiecare dintre noi ajungem acolo.

    Ceea ce vedem acum este în continuare gălăgia amplificată la nesfârșit de limitările noastre cultivate de o societate mincinoasă, comodă și iresponsabilă.

    Dacă faptul că trebuie să stăm acasă câteva zile și să ne vedem de ale noastre și ale celor apropiați nouă ne deranjează atât de mult, limpezirea, înțelegerea este departe. Dacă nu suntem în stare să ne ocupăm timpul cu noi înșine, având nevoie în continuare de spectacolul gol al goanei după avantaje și comodități care ne fac să uităm responsabilitatea incomensurabilă a ființării, tot ce ni se întâmplă acum a fost degeaba.

    Epidemia va trece, așa cum au trecut toate și vom trece până la urmă și noi toți.

    Greșeala cea mare ar fi să răsuflăm ușurați și să revenim la vechile noastre obiceiuri. Să continuăm de parcă nu s-ar fi întâmplat nimica.

    Să alergăm bezmetici după superficial și plăcerea trecătoare fără să realizăm în cele din urmă că viața noastră este demnă și va fi reținută doar dacă este dedicată celorlalți, respectiv valorilor care fac din ființă om.

    Doar așa vom putea spune cu adevăr și încredere la sfârșitul Postului Mare, în Noaptea Învierii: Adevărat a înviat!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.