sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule – Bibi, cel scumpi, ne arată cum să te pregătești de ziua îndrăgostiților

    de E. Nola | 14 februarie 2023, 8:27 AM | Încetinitorul de particule

    1

    Ne-am mutat cu încetinitorul pe marți, având în vedere schimbările survenite pe la noi și la alții.

    Mă refer la noi ca redacție, la alții nu știu exact cum să mă refer, mai ales că orice referință pare să pice în gol. În golul neimportanței și al deșertăciunii.

    La noi e bine, avem o colegă nouă cum e mai rar, talentată, dar și cu experiență, iar colegii mai vechi s-au gândit să scrie mai multe comentarii și analize din moment ce anul în care am intrat trece ca vântul, tot așa cum trec și promisiunile înaintemergătorilor noștri în frunte cu Ghiță și cu Bibi. Așa că, stimații noștri, mult mai răbdători decât ai lor, ia vedeți, veți avea aproape în fiecare zi a săptămânii un comentariu, opinie, părere sau cum să le zicem, de la câte unul dintre colegii de redacție, săptămâna fiind deschisă de Valer Mărginean.

    De ce? Așa, că-i mai ortoman.

    În consecință și prin urmare, încetinitorul se mută pe marți, așteptând în prima sa instanță să revină de la București Bibi, plecat acolo luni de la Arad de pe aeroportul din Timișoara să semneze niște contracte legate de adunarea gunoaielor din Arad. Dar marți revine neapărat, fiindcă, știți bine, dacă e marți e Bibarț La Strada TV și asta nu de azi, de ieri, ci din cele mai vechi timpuri.

    Nemaivorbind că azi, adică Marți, 14 Februarie, e ziua îndrăgostiților, asta ca să nu spunem Valentine’s Day, că nu dă bine. E așa mai americană așa, iar acum cu americanii e nasol, că nu știi precis cu cine ții, cu Trump sau cu Biden, e și război aici în vecini, cui îi arde acum de Valentini și Valentine?

    Și cum vă spuneam, se va întoarce negreșit, în fond, toată săptămâna care a trecut pentru asta s-a pregătit. Într-un fel sau altul. Mai mult, altul…

    Luni s-a întâlnit cu principesa Margareta și cu prințul consort. Nu-i spunem numele din civilie să nu iasă vorbe. Bibi a fost numai un zâmbet uriaș, de ziceai că s-a întâlnit cu Valentin sau Dragobete, că mai nou am neaoșizat și asta, dar cel care a făcut punctul tot Ghiță a fost. El ne-a anunțat de la Bruscles că gata, e ca și hotărât, ridicăm statuie regelui Mihai în Piața Catedralei. Nu parcare subterană, nici măcar cu un nivel, cum s-a proiectat și fezat pe banii noștri, nu, o statuie acolo ca în fața cinematografului Dacia și gata.

    Bibi zâmbea în continuare, nici prin cap nu i-a trecut să se întrebe, păi, cum o fi, cu fântână sau cu regele, cu pubelele ecologice pentru care s-a dus amu la București sau fără? O fi oare Piața Catedralei sau Piața Regelui Mihai, că dacă îi pui statuia în centrul pieței, asta cam înseamnă să îi schimbi și denumirea, nu? Nemaivorbind că, de fapt, în Arad, mai nou, sunt două piețe ale catedralelor, una veche și alta nouă, cea nouă numită încă Podgoria. Poate ar trebui umblat nițel și aici după ce trece efervescența cu Valentin și Dragobete.

    insule ecologice arad

    Marți, cum am zis, a fost La Strada TV, plus Joy FM, tot zâmbitor, tot cu Kriszti Varjasi.

    Așa a început de fapt bombardamentul năucitor cu Bibi cel zâmbitor și care a ținut toată săptămâna trecută. Ba la Alt FM, ba la Radio Arad, ca la final să vină cireașa de pe tort cu superba artistă Maria Buză. Nu, nu, Buză, nu Callas, să ne înțelegem.

    Vă dați seama, câtă abnegație și implicare!

    Nici măcar la Budapesta nu s-a dus în week-end, la amicul său Semjén, vicepremierul lui Viktoraș cel Orbán, cel care a deschis o expoziție de instrumente de vânat și pescuit la Hungexpo. Acolo îi era locul și lui Bibi, dar, cel puțin din câte știm, s-a abținut, având în vedere apropierea de Valentin. Sau Dragobete, depinde cine spune…

    Și era mare nevoie de o întâlnire la Budapesta, cu amicii vânători, în fond sunt noutăți în toate domeniile care îi interesează. Noul șef de la aradon ar trebui prezentat, totodată de văzut, discutat ce se mai întâmplă cu Teatrul Vechi și cu sala cinematografului Mureșul. Știți, sala aceea pe care o vor ungurii pentru hotelul Ardealul, fost Cruce Albă, fostă sală de bal. Noa, înțelegeți Dumneavoastră, până la urmă.

    Dar acum e Dragobete sau cum îi zic americanii: Valentine’s Day.

    În fața Primăriei e sărbătoare, o adevărată feerie, chiar te poți căsători pentru o zi sau mai multe. Chiar dacă mai multe înseamnă altceva, dar asta este, până și Bibi știe ce înseamnă ca nevasta să se uite la tine cu ochi strălucitori de Dragobete. Și nu numai…Mai ales acum, după ce în locul ei la Zona Liberă a fost pus Andrei, iar Ghiță vrea să meargă mai departe, să numească piața Catedralei piața Regele Mihai…

    Probleme cu duiumul, dar tu, simpatic și zâmbitor, știi una și bună: ești, mai nou, cel mai prezent politician în media și de aiurea, lumea începe să-ți întoarcă zâmbetul acela de uniformă, mai e un pic până la alegeri, nu ai voie să te oprești, cine știe, poate nu-i atât de negru Ghiță precum pare și se spune.

    Eventual, să-i dedici aria aceea de Puccini, cântată de Maria Callas, nu Buză, da aceea cu „Oh, tăticu’ meu drag!” și până la urmă toate se vor rezolva, că, asta este, nu toate zilele din an sunt dedicate iubirii, ajunge una și bună în care se rezolvă toate…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. De luna iubirii Bibi se întoarce de la București cu buzunarele pline pentru Arădeni câtă dedicare pentru oraș.
      Mi-a sărit în ochi un articol mai vechi de la Articole Similare cel de când a descoperit Bibi statuia lui Petschovsky nu au trecut decât 5 luni de atunci și descoperită a rămas și la propriu și la figurat.

      +6 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.