Încă un dosar penal în cazul infectării unor persoane dintr-un cămin de bătrâni. De data aceasta, la Sântana





Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În data de 27.04.2020 a fost înregistrat în evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prev. de art. 352 alin. 2 din Codul penal.
În actul de sesizare întocmit de organele de cercetare penală la data de 24.04.2020 s-a reţinut că la Căminul de bătrâni „Altenheim Sanktana” din oraşul Sântana, jud. Arad, au fost diagnosticate cu COVID 19 patru persoane, în perioada în care personalul angajat al căminelor de bătrâni se afla în izolare, în urma Ordonanţei Militare nr. 8/09.04.2020.
În cauză s-a dispus efectuarea urmăririi penale IN REM, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prev. de art. 352 alin. 2 din Codul penal.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este